Profeta

din Lumea de dincolo de vise

Pietre la fiere

| 0 comments

In general nu ma supar niciodata pe nimeni. Poate si pentru ca respect fiecare parere in parte. Nici nu as putea altfel, pana la urma cu totii suntem doar oameni, plini de orgolii si de ambitii nemasurate, care tind cumva sa treaca dincolo de pragurile mortii iminente cu care chipurile toti suntem datori.

Ce n-am inteles eu totusi este micimea omului. De ce incearca sa isi aseze piciorul pe capul tau un om insignifiant, care este sub nivelul tau? Probabil are nevoie sa urle ca exista, sa fie bagat in seama, sa demonstreze ca el face (sau ea), ca se zbate, dar nu are cu cine.

Intr-adevar dupa ce am inteles ca trebuie sa-mi tin capul sub papucul persoanei m-a apucat brusc o razvratire pe care rasa umana in general o are cumva infiltrata ancestral. Dupa o perioada in care am tinut sus pancardele si am militat pentru democratie m-a luat o durere de cap si am incetat. La ce naiba sa explic ceva cuiva care nu are nici cea mai vaga idee de limba pe care o vorbesc? Cum inca nu exista traducator universal care sa explice tuturor micile diferente de sens ale unor cuvinte, mi-am zis ”duca-se pe pustii”, ”nu-mi pasa, sa faca ce-o vrea”.

Evident ca nu m-am simtit deloc bine, ca intr-un fel m-am lovit singura in propriul eu. Inca simt greata aceea specifica momentelor in care ai o criza brutala de fiere. Am incercat chiar sa consider persoana in cauza o simpla piatra care ma jeneaza din cand in cand. Apoi am realizat ca piatra respectiva nu va disparea niciodata daca nu taie chirurgul si o scoate.

Cum dracu scot eu piatra singura? Ca un om inteligent ce ar trebui sa fiu prin nastere si prin anii aia de facultate, dar si printr-o autoeducare in acest sens, m-as pricepe sa iau bisturiul si sa tai in carne vie, dar m-ar durea tot pe mine. Intr-un final ajung brusc sa realizez ca de fapt piatra mea este la fel de tare si de mare si scoasa din fiere. Consistenta ei nu se va schimba chiar daca ii dai rochia jos.

In general, asa cum am zis mai sus, nu supar pe nimeni, poate din sport sau poate din educatia pe care a tot incercat sa mi-o dea mama. Deci raman cu idioata de piatra in bila si astept urmatoarea criza. Poate ca intr-un final, Dumnezeu imi va da un alt corp, mai sanatos, fara pietre la fiere.

Leave a Reply

Required fields are marked *.