Profeta

din Lumea de dincolo de vise

Crime si regrete

| 0 comments

Multa vreme am crezut in oameni. Nu pentru ca ceva in adancul fiintei mele ar fi spus ca sunt buni, inocenti, plini de o umanitate care da pe afara, ci pentru ca asa am fost educata de mama, de altfel o femeie de o bunatate rar intalnita.

Nu am idee cand anume in zilele noastre, bunatatea a devenit cumva prostie, pentru ca am ajuns la concluzia ca oamenii buni sunt luati de prosti pentru simplul fapt ca nu vor sa faca rau nimanui. IMG_20160609_101637

Stupida educatie, n-am ce zice! Nu mai bine urasti pe toata lumea si banuiesti pe toti? Elegant, frumos, cat de cat… Na, astia-s oamenii care traiesc astazi in jurul nostru.

Daca stau si ma gandesc la cate lucruri oribile se intampla pe lumea asta, de ce oare ar mai conta pisicul meu ucis de o cotoroanta teribila cu veleitati de vrajitoare medievala?

Pentru o clipa am inceput sa urasc si sa blestem cu toata fiinta mea. Am urat-o sincer, pe ea si pe toate babaciunile acrite de viata, care nu si-au gasit rostul vietii la 80-90 de ani. Cum poti sa ajungi la o asemenea varsta si sa uiti sa fii bun? Oare mamaile noastre asa au fost si ele? Unde-s bunicutele acelea cu parul alb, prins in coc, cu sortul peste rochie, cu manutele acelea muncite care scot din cuptor cozonaci si paine aburinda?

Apoi a urmat o noapte plina de vise stranii, de serpi incolaciti, de strigate de ajutor, de blesteme si furtuni, de zei furiosi si de tenebre. De dimineata m-am trezit la realitate si mi-am dat seama ca lumea nu e facuta special pentru mine, ca nu sunt buricul pamantului, ca nu am vreo pila la D-zeu sa ma ajute mereu doar pe mine si ca uneori rautatea celorlalti ma poate atinge la fel ca pe un alt om obisnuit.

N-am iertat cotoroanta afurisita, ii doresc in continuare acelasi sfarsit pe care l-a avut pisicul meu care nu a avut nicio scapare in fata rautatii ei nemarginite, dar intr-un fel am ajuns sa accept ca raul va invinge intotdeauna binele, ca nu sunt nici Batman, nici Superman si nici macar Wonder Woman ca sa ma zbat pentru a salva umanitatea sau pentru a-i face sa plateasca pentru faptele lor pe oamenii rai. Nici macar acea speranta banala a crestinului care arunca ”o sa plateasca pe lumea cealalta” nu ma mai incalzeste. Pana pe lumea ailalta ne mananca demonii pe lumea asta.

Am conchis in sinea mea ca trebuie sa ma linistesc, sa-l las sa treaca asa cum a sosit, cu bunatate, frumusete si ganduri pozitive. Cata ura poate zace intr-un om care alege sa omoare un animal?

Leave a Reply

Required fields are marked *.