Profeta

din Lumea de dincolo de vise

Oare toți bărbații sunt însurați?

| 2 Comments

Priveam de câteva ore în șir geamul albicios pe care se scurgea cu furie ploaia de primăvară târzie. Mereu am urât-o, n-am idee de ce. Poate pentru că mi-a provocat deprimări bruște, iar cheful de viață a fugit precum un iepure sperios, sau, pur și simplu, poate pentru că oasele mele au început să nu mai suporte frigul, umezeala, lipsa soarelui. Crengile cireșului, albit de florile parfumate, izbeau cu o furie greu de închipuit în alte circumstanțe, dar perfect explicabile acum, când vântul își vărsa amarul acumulat de câteva săptămâni bune. tumblr_static_tumblr_my9hdrxxm51ravfc6o1_500

Inițial m-am gândit că ar fi frumos din partea mea să-mi abandonez pijamalele pufoase și călduroase, să-mi fac o cafea tare și să-mi mișc fizicul către ceva anume, orice, un țel care să-mi arate că viața e teribil de importantă și că rostul meu în ea este să creez nu știu ce lucruri despre care oamenii să se mire, să se extazieze, să complimenteze geniul de care dau dovadă, dar probabil că altceva decât să-mi aprind o țigară și să trag cu sete din ea, n-am putut să fac. Mintea refuza cu îndârjire să producă un antidot plictiselii și deprimării pe care ploaia le sublinia.

Norocul că telefonul sunase furios o melodie de Manowar și am abandonat țigara imaginară ( nu fumez de ani buni, la început, a fost doar o prostie a creierului meu dornic de socializare, apoi acea dependență dată de nicotină, într-un final, nevoia de a fuma s-a stins la fel de repede precum a apărut, creierul refuzând socializarea la o țigară) din care pufăiam deja de câteva minute bune. O amică vroia să ieșim în oraș. Am refuzat politicos. Ce naiba aveam să fac cu ea în oraș? Plictisitoare ca o găină, dialogul cu ea se învârtea în jurul dietelor pe care le tot ținea, a coafezei personale care uneori o jumulea de parcă încerca să-și verse tot nervii acumulați în ultimii cinci ani pe bărbati-su, un zăpăcit care iubea doar mașina Dacie 1300, proprietate personală a bunicului, moștenită cu limbă de moarte. Uneori întreba visătoare: ”Ce crezi, o să găsim și noi, vreodată, dragostea?”. Mda, veșnica problemă a femeii care nu a reușit să se mărite până la 30 de ani, și care încearcă pe propria piele principiul babelor satului, conform căruia ”de acu, te mai ia dracu de nevastă, fă!”. Vorbea la plural despre ea, eu eram de decor întotdeauna. De obicei însăși conversația noastră se limita la un monolog al ei, presărat din loc în loc de mormăielile mele monosilabice. Clar nu aveam chef de ea!

Telefonul sunase iarăși scoțându-mă din starea de lâncezeală. Sunase un anume El( cel care cu mulți ani în urmă mă părăsise pentru colega de cameră). Frumos, decent îmbrăcat, cu vorbele mereu la el, plin de curtoazie, cu niște ochi albaștri misterioși și o voce seducătoare care sugera adevărate orgii onirice, cel puțin din partea mea, îmi arunca o invitație de noapte la un bar din oraș. La ora 10 ne întâlneam în fața localului. Am abandonat brusc starea de nepăsare, de lâncezire, și am urlat, parcă apucată de streche, în liniștea casei mele:

Eu cu ce naiba mă îmbrac?

Și, din acest moment, a început stresul , viața a tresărit în mine și a invadat creierul meu precum nevoia unui zombi de carne umană ( stranie comparație, știu!). De ce apariția unui bărbat are acest efect asupra mea? Mă remontează. Îmi dă senzația că trăiesc cu adevărat. Mmm…oare cu ce se asortează ochii lui albaștri?  Cu bluza mea transparentă,  bleu ca cerul senin de vară, și cu fusta de piele neagră, mulată, cu despicătura într-o parte, iar pantofii de 13 cm ar împlini perfect întreaga ținută.  Dar orice haine pe care le-am scos din dulap au fost pur și simplu insipide, parcă nu se pupau cu perfecțiunea LUI. Păream șleampătă.

Așa a trecut toată ziua. Între timp am urlat ca nebuna de nervi, am pocnit pereții, am schimbat trei coafuri și am cumpărat o rochie roșie, plină de crăpături, despicături și alte firide, iar când ceasul arăta 19, împodobită precum bradul de Crăciun, am început să aștept ora când îmi sosea taxiul. A trecut greu timpul, ca un hoțoman care îmi juca feste doar de el știute, și când într-un final m-am instalat în mașină, telefonul a sunat și vocea LUI languroasă, plină de promisiuni a rostit cuvintele:

Nu te superi, da? Am o altă șustă, Adina, o știi pe fosta mea iubită, nu? Erați colege de cameră în studenție, eu după tine, am intrat în cameră, m-am îndrăgostit fulgerător și ne-am cuplat.  Eu cu ea! ( Parcă era nevoie de precizare.) O iubesc, ce să fac, ca un nebun.  Nu te superi, tu, nu? Ești fată bună…

Și bla, bla, bla, a tot aberat încă două minute să se asigure că nu sunt supărată. I-am zis, i-am jurat că nu sunt, că îl felicit pentru iubirea dintre ei, că sunt chiar fericită pentru el și am închis.  Normal că l-am înjurat cu năduf, și în gând și cu voce tare, până când taximetristul mi-a zis ceva:

Dacă vrei să fii fericită, atunci…fii!

L-am privit lung, au șoferii ăștia o anume filosofie de viață, culeasă de prin citate de facebook, dar pe moment mi s-a părut de bun simț ce mi-a transmis, așa că i-am zis să mă ducă la bar și când termină tura îl aștept să-i fac cinste cu un pahar de martini. Mi-a răspuns zâmbind cu ochii lui negri sclipind prin oglinda retrovizoare:

-Nu-ți promit, dar o întreb pe nevastă-mea!

Ce i-am răspuns? Hmm…” Întreab-o! Te aștept!”

Și așa a început o iubire în doi plus nevastă-sa. Ce fel de femeie am devenit? Cred că una cu chef de viață, alții ar spune o amantă, o nenorocită care încearcă să fure bărbatul alteia…

Doar eu sunt vinovată că, după o vârstă,  nu mai există bărbați disponibili și pentru noi, astea nemăritate? Să facă și D-zeu mai mulți bărbați singuri, nu?

2 Comments

  1. Surprize, surprize!

  2. :))) Daaaaaaaa…..

Leave a Reply

Required fields are marked *.