Profeta

din Lumea de dincolo de vise

166964-238x358-lo

Ținuta ideală pentru Revelion

| 0 comments

Femeile sunt cele mai interesate de modă. Indiferent de anotimp și de ocazie găsesc un prilej de a cumpăra diverse produse vestimentare. În ce mă privește, recunosc că acest lucru devine și un prilej de bucurie sau destindere. Da, mă relaxez făcând shopping online. Nu este o dependență, ci mai degrabă nevoia de a fi mereu altfel, de a atrage priviri admirative din partea celor din jur, de a mă simți bine în hainele mele.

Cu ocazia nopții de Revelion, m-am tot chinuit să-mi creez o ținută perfectă, una senzațională cu care să-mi încep noul an. Unde găsesc ceva deosebit, spumos, care să arunce parcă artificii atunci când voi intra în sală, care să îi facă pe ceilalți să întoarcă mereu capul după mine?

Aveam în minte o rochie gen baby-doll, cu spatele gol, pantofi cu toc înalt care să-mi facă un picior frumos, o gentuță mică sau poate un plic. Chiar și culorile le alesesem cumva în minte, mă ghidam eu după niște standarde pe care mi le trasasem între timp, dar nu am găsit nicăieri ceea ce vroiam, acel ceva care să facă sala să se ridice în picioare și să mă aplaude ca pe un star de cinema. Nu știu dacă ați observat, fetelor, dar magazinele fizice nu mai dispun de resurse necesare care să mulțumească cu adevărat un cumpărător, ne-a rămas online-ul, locul unde toate dorințele noastre să fie împlinite cu adevărat, nu-i așa?
Astfel încât am apelat la prietenul meu, laptopul, și am cercetat site-urile pe care le cunoșteam deja.

Un loc tainic, pe care eu îl numesc sipetul de comori, a devenit magazinul online StarShinerS. Nu de puține ori am găsit aici ceea ce am avut nevoie în funcție de necesități. Chiar și atunci când eram gravidă, produsele lor m-au ajutat atât de mult, încât l-am recomandat și altor doamne aflate în același impas ca și mine. La birou folosesc de multe ori ținute create din produsele cumpărate de aici. Lucrez în domeniul învățământului, iar nevoia de a arăta impecabil în fața copiilor este absolută, așa că sipetul meu de comori este un adevărat genie in a bottle.

Cum mi-am creat ținuta de Revelion? Fiți atenți! În primul rând, am găsit o rochie absolut senzațională. elegantă, fină, Sherri Hill scurtă, cu imprimeu tip animal print, are o dantelă neagră, fină care acoperă partea de sus a rochiei, iar spatele rămâne gol, atrăgând privirile asupra liniei gâtului, a cefei, dar și a părului prins sus într-o coafură clasică. Jupa bogată îi oferă volum, transformând rochița într-o bogăție de material, atrăgând atenția asupra bustului oarecum ascuns de dantela neagră transparentă. Fără dubiu, este o rochiță jucăușă,care te pune în evidență, un must-have pentru o femeie care știe să fie cochetă!

O astfel de ținută trebuie să fie întregită de niște pantofi adecvați. Mineli Boutique Fulminate Cream mi-a făcut cu ochiul. Pantofii sunt din piele lăcuită, cu toc de 10,5. Ador să port tocuri pentru că-s mignonă, iar piciorul arată altfel într-un pantof cu toc. Te înalță, îți oferă parcă prestanță, autoritate, frumusețe cu sacul, aroganță chiar, un stil aristocratic, și aș putea să adaug o grămadă de alte cuvinte care să sublinieze faptul că o femeie adevărată trebuie să poarte obligatoriu încălțăminte cu toc. Prețurile acestor produse sunt absolut convenabile pentru o ținută de petrecere cu adevărat deosebită, iar calitatea se observă încă din fotografiile produselor aflate pe site. Să știți că StarShinerS este un magazin online care chiar prezintă în fotografii produsul pe care-l vinde! Aveți încredere că nu veți fi înșelați!

O geantă am mai adăugat ținutei mele ideale pentru acest Revelion și am completat-o răsuflând ușurată! Ador acest stil de geantă micuță, iar Mexton Fresh Motion Red este cochetă și extrem de feminină, un loc în care voi depozita micile secrete ale unei femei.
Aceasta este ținuta pe care o voi avea în noaptea dintre ani.

Voi ce v-ați ales de pe StarShinerS? Vă provoc să creați o ținută mai frumoasă decât a mea!

Leave a Reply

Required fields are marked *.