Profeta

din Lumea de dincolo de vise

peron-gara

Eu și Zorro

| 1 Comment

Stau în gară și aștept trenul de vreo două ore. Una cu un glas pițigăiat oracăie într-o chineză ciudat de asemănătoare pe alocuri cu limba română un fapt de acum evident: trenul întârzie 6 ore din cauza unor probleme tehnice, mecanice, electrice, medicale. S-a cam bâlbâit cu grație, așa că n-am priceput mare lucru.
Îl văd pe unul că trage de un sac și mă întreb de ce oamenii, în prag de sărbători simt nevoia să plimbe porcul pe tren. Unul îl plimbă de la Mizil la Buzău, altul de la Focșani la București, rutele sunt diferite, doar nodul feroviar e același. Zâmbete largi, urări de bine, miros de brad, cozonaci, carne crudă, tonuri de apel cu zurgălăi, totul în jurul meu anunță că lumea sărbătorește. Lumea, dar și bețivul din colț care îmi tot repetă, nu știu de ce naiba degaj atâta încredere celor cu alcool în sânge, că el nu e beat, ci doar puțin încălzit. Parcă mie îmi pasă ce face el, dar dau din cap și-l cred pe cuvânt chiar și când simte nevoia să repete a 7-a oară același lucru.

O mamaie cu fuste lungi, cu haine ponosite, de culoare cât se poate de dark, mă întreabă dacă trenul sosit e pentru Ploiești. Cum naiba de nu mă angajez la CFR? Zici că-s angajata lor, atât de multe informații am dat în timpul acestor două ore. și mai aștept încă patru.
Mă refugiez într-o cafenea-bar. E plină de domni care sprijină niște pahare din care duhnește o băutură spirtoasă fără stele cu siguranță. Cer o cafea. O chelneriță îmi aruncă un ochi plictisit, dar atât de albastru, încât stelele parcă și-au pierdut din culoare și i-au dat-o ei, dar îmi indică din cap un tonomat cu fise. N-am bani mărunți. N-are nici ea. Ies în aerul rece de afară, voi dârdâi zdravăn se pare.
-Ce faci?
Mă uit în jur și-l zăresc pe Zorro, un amic din copilărie. Ridic din umeri, fac un semn cum că aștept.
-Și eu aștept pe una de la Sibiu. Ne-am cunoscut pe net, are doi copii cu unul, fost ofițer, dar era bătrân, acum e singură. Vorbim de 2 luni, dar parcă ne știm de-o viață! Cât farmec are, nici nu-ți închipui, ce păr, ce buze! E slabă ca tine, dar frumoasă de îți vine s-o mănânci!
Adică eu oi fi muma-pădurii sau ce naiba? Nu protestez cum mi-ar sta în obicei, mă obosește guralivul, dar nu știu cum să scap de moaca lui.
-Uite-l pe Fane! Măăă, vino aici!
Se agită ca un pește pe uscat, dă din mâini ca apucatul, icnește, urlă, până când Fane se urnește probabil înjurând în mintea lui. Urmează îmbrățișări, pupături, strigăte de satisfacție din partea lui Zorro. Fane încă înjură în cap minutul în care a pus piciorul în gară.
-Nu-l știi pe Fane? Doamne, era coleg cu noi, el la a 4-a A, noi la B! Ce șmecher era, toate fetele erau în limbă după el!
La clasa a IV-a? Mă uit mai bine la Don Juanul din primară. Nimic deosebit, poate doar faptul că era îmbrăcat destul de interesant și teribil de la modă. Mă zgribulesc brusc, iar Zorro mă expediază brusc:
-Mergi și te încălzește, mai durează Sibiul!
Simt o mână care mă trage și-l observ pe Fane că se agață de mine.
-Mi-e groaznic de frig, merg și eu cu tine! Pa, băiete, ne mai vedem zilele astea!
Dar de Zorro nu e ușor să scapi. Merge cu noi că durează și a obosit să sprijine garoafele alea pe care le ține în mâna stângă.
Deodată mă trezesc pupată de Fane cu așa patos că am uitat cine sunt, ce caut în gară, pe ce lume sunt. Oare a pățit cineva așa ceva? Nici n-am apucat să ripostez, nici să-l împing, nici să-i mulțumesc, vorba aia.
-Mă, nemernicule! Și pe ea ai pus mâna? Nici ea nu ți-a scăpat? Să nu-mi zici că între voi e ceva?
Eu clatin din cap a negație, Fane afirmativ, Zorro se holbează întrebător. Fane găsește soluția și mă mai pupă o dată:
-Hai, iubita, așteaptă mama cu sarmalele acasă!
-Păi nu mai aștepți Sibiul?
Ridic din umeri.
-Mă aștepta pe mine. Am venit! zâmbi Fane.
Zorro rămase aiurit pe peron. N-am ripostat, mă plictisea prea tare aiuritul ăla ca să mă împotrivesc.

One Comment

  1. Zoro i nume de pisic

Leave a Reply

Required fields are marked *.