Profeta

din Lumea de dincolo de vise

1005

Strigoi

| 2 Comments

Simt uneori dorința de a evada dincolo de nori. Îmi iau avânt și mă înalț pe vârfuri. Numai că exact în momentul în care m-aș putea desprinde, începe să-mi fie frică. Nici măcar nu mi-o pot explica, e o frică stranie, urâtă, o teamă de necunoscut, de ce aș putea găsi acolo. Așadar îmi revin și rămân pe Terra, mereu prizonieră unui tărâm deja cunoscut, care nu-mi mai oferă niciun fel de mister. De ce indiferent de loc, am senzația că nimic nu se schimbă?

Cât soare aș putea cuprinde în gura larg deschisă? Ce s-ar întâmpla dacă, de azi, doar Luna ar mai exista pe cer, iar restul stelelor ar dispărea în burta-mi nesățioasă? Închid ochii și-i simt straniu, oarecum deschiși. Cum pot încă vedea? Totul există și dincolo de ei. 
Știi ce nu-mi place? Frica. O simt. O miros precum un copoi. Iar ție îți e frică. Ți-a fost dintotdeauna. De la începuturi. 
Tremuri, iar glasul ți-e schimbat a șoaptă. Ai vorbit vreodată fără să simți că ești urmărit? Pândesc sfârșituri pentru că mă hrănesc cu oameni. Zombi mi-ai spus. Probabil ai văzut sângele cum curge pe buzele-mi dulci, și-ai fost păcălit. Sunt un simplu moroi. Nimic importat, totul e autohton. 
Crezi că ai putea să-mi vorbești frumos, curat, fără frică de nimic? Ai putea să crezi în vise, în gânduri, în atingeri? Ai putea să simți dincolo de cuvinte? Uiți oare să citești în gândurile mele? 
Chicotesc precum o vrăjitoare. Îți amintești când ți-am spus că te iubesc? Oare de ce buzele mele spun cuvinte dulci? De ce susură miere sau curg venin? Există dincolo de tot un țel superior nouă, oamenilor? Capcanele mortale ale unui trecut ciclic? 
Stană de piatră, precum statui antice, tremuri când îmi simți prezența. Nu știi că exist decât dacă vorbesc cu tine, nu știi că respir, decât dacă îmi vezi pieptul ridicându-se, nu știi că iubesc decât dacă ochii mei încep să mintă! Ce sunt și de ce sunt?
Citești ce-ți scriu. Mereu o faci. Zilnic sau uneori mai rar. Depinde ce scriu, când scriu, cum scriu. Uneori nu-ți place. Alteori fugi. Tremuri. Zâmbești. Ți-e dor. Îți amintești trecutul, sorbi picătură cu picătură viitorul. Visezi. Îți simt visele noapte de noapte. Le arunc asupra ta cu putere de vrăjitoare pentru că ești și vei fi mereu al meu. Știu și că încerci să fugi, să rupi legătura, simt că nu știi cum să-mi vorbești, nu știi cum să trăiești. Te întrebi mereu ce anume să faci pentru a mă trage spre tine, neștiind că eu singură m-am legat cu fire trainice de spiritul tău. 
Aleg să arunc soarele din nou pe cer, îl scot din gura lacomă, aproape-l scuip de ciudă că mă răzgândesc mereu și mereu. De ce simt să te țin aproape? 

2 Comments

  1. Ce nebunatik esti!)))

  2. Nebuna stiu că sunt, nimic nou sub soare. N-am acte, dar mai e timp.

Leave a Reply

Required fields are marked *.