Profeta

din Lumea de dincolo de vise

Noapte bună!

| 0 comments

Azi modificări și iarăși modificări. Cum nu stau prea bine cu schimbarea, am eu așa o chestie care mă ia și mă stresează din momentul ce ies din zona mea de confort, nu pot spune că a fost o zi prea bună. Și nu pentru că m-ar fi supărat tare schimbarea respectivă, dacă stau bine și mă gândesc nici nu-mi pasă, nici nu duc vreun dor ascuns și nici nu voi începe să plâng, dar parcă mi-ar fi plăcut să zacă lucrurile în aceeași formă banală, lipsită de stresul ăla care pe unii îi ține în priză, dar care pe mine mă plictisește atât de tare, încât orice s-ar întâmpla devin Gică Contra cu acte în regulă, cu buletin, pașaport și certificat de naștere de ăla roz cu fundiță că-s fetiță.
Nu povestesc ziua asta de vineri, nici nu merită să fie povestită, a fost atât de plictisitoare, cu tot cu schimbare, încât aș da-o și pe degeaba oricui ar  dori să o cumpere. Dar ea există, refuză cu încăpățânare să treacă o dată și să lase loc unei sâmbete perfecte, cu soare dulce, cu norișori de vată de zahăr, cu aromă de căpșuni și frișcă, cu gânduri bune și cu un somn care să țină exact cât ținea în copilărie, adică 10 ore frumoase.
Așa că am o panică fantastică fără nicio bază, de ceva ore, cu o inimă ce-o ia razna și cu dureri de cap îngrozitoare, și mai am un pat moale, un ceai de lămâie cu zahăr și multă dorință de a face un nani sănătos.

Leave a Reply

Required fields are marked *.