Profeta

din Lumea de dincolo de vise

1372003679alaska

Oare cum arată cerul după moarte?

| 0 comments

O zi extrem de obositoare astăzi. N-am idee de ce țin să comunic acest fapt, poate că vreau să scap de oboseală și nu știu cum.
De multe ori, de-a lungul vieții mele, m-am gândit de ce exist, de ce sunt aici, cine-s oamenii din jur și ce doresc de la mine, de ce sunt obligată să comunic cu cei din jur. Nu, n-am descoperit răspunsurile, nici chiar la vârsta pe care o am. Poate că e vina mea că am rămas veșnicul Peter Pan sau poate că asta mi-este educația și nu pot trece peste vârsta de 13 ani. Uneori îmi pare rău, sunt sigură că am pierdut unele lucruri, dar poate viața fără acești Peter Pan ar fi pustie. Poate că cineva, undeva, cândva, va spune că am existat și că râsul meu i-a adus o mică rază de soare într-o lume gri.
Oare cum arată cerul după moarte? Zilele acestea m-am lăsat cuprinsă de idei grele, nu pentru că aș fi tentată de vreo idee de sinucidere bruscă, ci pur meditativ, într-un exercițiu de abandon voit. Multe zile într-o săptămână, iar viața trepidantă nu a fost niciodată pe placul meu.

Eu sunt tipul motociclistului mereu pus pe drumuri, mereu pe motor, sunt tipul pictorului sau al poetului boem ce străbate cu chipiul Copoul, visând cu ochii deschiși la nemurirea sufletului. Ce sunt eu de fapt? Leneșul perfect, un pierde-vară, probabil de asta mă și simt desprinsă dintr-o lume veche și aruncată în mijlocul unui film sf ce vestește clar colonizarea în trei zile a planetei Marte.
Soarele apune încet, dar mai aruncă câte o mică ocheadă prin colțul geamului, prin perdeaua ușor trasă. E tot mare, frumos și portocaliu, fierbinte ca și cel de vară.  Îi fac cu ochiul, îl sărut dornică de valuri reci și zumzete de oameni, de glasuri vesele, de ochelari de soare, dar știu că nu-i pasă de mine, nu-i pasă de flirtul meu nevinovat, el pur și simplu  se joacă cu viața.

Leave a Reply

Required fields are marked *.