Profeta

din Lumea de dincolo de vise

images28429

Vrei să înveți să dansezi?

| 7 Comments

-Dansezi?
Am înclinat ușor din cap, iar pletele mi-au tresărit electrizate parcă. Nu-mi ardea de dans, dar nu am știut niciodată cum să refuz politicos. Am zâmbit și am strâns ușor mâna întinsă. Începuse un tango și simțeam cum inima începe să o ia la goană. Panica îmi cuprinsese trupul, mintea și simțeam cum în orice moment voi leșina.  Probabil că ochii m-au trădat, deoarece el a chicotit ușor, amuzat de pulsul meu ridicat:
-Nu-ți fă griji, dacă te împiedici, te ajut să te ridici!
Oare cum aș fi apărut celorlalți dacă aș fi luat-o la goană și aș fi străbătut sala într-un sprint demn de campionatele mondiale? Mi-am mușcat buza atât de tare încât mi-au dat lacrimile. Ar fi cazul, fetiță, să înveți să spui ”NU”, hotărât și fără cale de întoarcere, pentru că nu ai mai fi în astfel de situații dacă ai fi știut cum se pronunță cele două litere! Asta mi-o spuneam în cap foarte hotărâtă ca din acel moment să învăț magia celor două litere.
Ochii bărbatului mă priveau cu o strălucire ciudată și asta mă irita. N-am idee cum de drumul până pe ringul de dans a fost atât de scurt, totuși eram la marginea sălii. Am simțit cum mâna lui dreaptă îmi strânge mijlocul, iar mâna stânga o cuprinde pe a mea, ferm, cu încredere, transmițând putere și energie. Muzica curgea, iar pașii începuseră să se potrivească extrem de stângaci la început. Nu mai dansasem din anii de liceu. Îmi aminteam oarecum pașii pe care ni-i învățase profesorul de coregrafie, uneori folosindu-se de nuielușa din dotare.  Am simțim un glas ce-mi șoptea atât de aproape de ureche încât am crezut pentru o secundă că e mintea mea care îmi poruncește. Fiori stranii mă străbătură brusc, aproape că simțeam fluturi în stomac. Tangoul are acest efect asupra mea, mereu l-am avut, indiferent cu cine dansam. Mă îndrăgosteam brusc, iremediabil, pentru totdeauna, cu patos, dăruire, chiar dacă cel în brațele cui eram era cel mai mare imbecil din toate timpurile.
-Dansezi doar cu mine în seara aceasta?
Și i-am întâlnit ochii. Păreau serioși. Seducători, albaștri și verzi, negri și cafenii, ochi de curcubeu și de dragon, de tărâm de basm și de povești cu zâne și prinți fermecători. Nu i-am răspuns, dar am zâmbit, un zâmbet larg, plin, cu buze roșii, cărnoase, cu ochi negri strălucitori și gene dese care clipeau des, aproape într-un zbor larg de fluturi.
L-a luat ca pe un răspuns pozitiv și am simțit o ușoară răsuflare de-a lungul gâtului, iar buzele lui l-au apăsat ușor, aproape insesizabil. Poate mi s-a părut, dar povestea începuse să curgă în ritm de acordeon și vioară. Am închis ochii, străzi goale îmi apăreau în minte, luminate de felinare galbene și de luna portocalie, spumoasă și rece, iar muzica înviora totul în jur. Două corpuri înlănțuite în noaptea plină de vise!

Poate că totul se rezumă la a simți, la a atinge, a respira. Poate că totul există deja!
-De ce?
-De ce. ce?
-Ți-e frică. De ce?
Am privit speriată în jur și m-am oprit. Pe ring mai era o singură pereche de dansatori, orchestra și noi. Oare unde era restul lumii? De ce îmi era frică? Simțeam și eu cum îmi bate inima, cum respir tot mai greu…
-Că o să greșesc?
L-am privit cum râde în hohote puternice, cu capul lăsat pe spate, cu dinții albi la vedere. Un râs care părea că taie ca lama unui cuțit. Un fior de spaimă m-a cuprins și am vrut să scap, să fug. Tangoul încetase. Muzica tăcuse. Orchestra ne privea. Perechea cealaltă dispăruse, evaporată în neant. Întunericul coborâse. Priveam hipnotizată dinții albi și ochii bărbatului.
-Ai promis că vei dansa doar cu mine. Nu vreau să pleci!
Un ton poruncitor, poate rugător, un ton de bărbat care dorește și nu știe să ia. Și m-am relaxat, a fost rândul meu să-mi las pletele roșii pe spate și să râd, să râd ca o nebună, ca o vrăjitoare cu ochi verzi, de smarald. Iar magia a urmat simplă, normală și extrem de periculoasă. Am făcut semn să înceapă muzica, de data aceasta ritmul l-am scris din priviri. L-am sărutat  fără avertisment, mușcând din carnea moale până la sânge. Dinți ascuțiți de rusalkă, piele străvezie de pește și păr verde ce strânge, o poveste pe care o scrie femeia…
-Oare când am devenit pradă?
Ochii lui erau terni, nu mai străluceau ca înainte. Ochi de sclav. Și i-am răspuns:
-Când m-ai învățat să dansez.
-Mă vei părăsi vreodată?
L-am mângâiat pe păr ca pe un copil mic, iar magia s-a stins. Sala a redevenit ce era, o mulțime de dansatori pe ringul de dans, iar interesul meu s-a stins. Am zâmbit scurt, mi-am eliberat mâna din a lui și m-am îndreptat spre capătul opus al sălii.
-Vrei să înveți să dansezi?
Întrebarea a venit de la un alt Vânător și am zâmbit ușor vrăjită, simțind iarăși fluturi în stomac, emoțiile m-au copleșit și m-am abandonat în imensitatea privirii ochilor lui, poate albaștri sau negri, verzi sau cafenii, în parfumul trupului său, în dulceața unui nou tango…

7 Comments

  1. Captivant Izabella 🙂

    O vară frumoasă îţi doresc!

  2. Da, vreau! Cand imi oferi prima lectie?

  3. Multumesc, Bellatrix! O vara plina de caldura si bucurie iti doresc si eu!

  4. Anonimus, o vara plina de tangouri iti doresc!

  5. Doar cu tine. Pe cand prima lectie?

  6. Am liber intre 3 si 5 azi.

  7. Cu plăcere şi mulţumesc 🙂

Leave a Reply

Required fields are marked *.