Profeta

din Lumea de dincolo de vise

images

Vine vara, hai la mareeee!

| 3 Comments

Azi, în timp ce mă aflam la volan și ”navigam” aiurea, cu o țintă anume, desigur, dar eu continui să spun ”aiurea”, cel puțin asta aș fi vrut, iar drumul aglomerat îmi dădea o grozavă durere de cap, mi-am dat seama că sunt într-un loc total nepotrivit. Vedeam copacii înverziți, florile de păpădie din iarba de lângă E85 și cerul senin, soarele ce îmi făcea ca nebunul din ochii lui mari și expresivi, și mi-am zis cu voce tare…”La naiba cu tot, hai la mare, fato! Hai să te arunci în valuri și să vezi pentru prima dată pe anul acesta imensitatea ei, să simți mirosul unic, pe care nicio altă mare din lumea asta nu ți-l mai poate da.”

Și am virat ușor spre stânga, am râs ca o nebună, am pus o melodie care mă îndeamnă la ștrengării și am apăsat pedala de accelerație ca un hoț de bănci ce tocmai a încasat potul vieții lui. Soarele continua să strălucească, mașinile să circule fiecare în drumul ei, iar eu urlam cât mă țineau plămânii ”Swords in the wind”. E85 l-am lăsat în urmă, drumuri județene lăturalnice mi-au încântat privirea cu praful saharian al Bărăganului pe secetă și tocmai când începea ”Die for metal” am realizat că am ajuns la destinație. Am găsit parcarea, am făcut niște manevre demne de orice urmașă a Evei la volan, adică o grămadă de suciri și răsuciri, triplu șurub și mai știu eu ce figuri complicate, până când într-un final am reușit să introduc căruța între o fântână și o mamaie ce vindea niște lobodă. N-am idee de ce i-am cumpărat vreo 5 legături, nici nu știu cum se pregătește iarba asta și nici dorință de a pășuna precum vaca n-aveam, dar i-am dat 10 lei pentru că mi-a plăcut de mamaie. Era frumoasă, pur și simplu radia, așa cum doar o bunică poate să facă. O bunică dulce, plină de amintiri, o bunică cu gust de vanilie, de cornulețe cu ciocolată și de biscuiți cu arome de coajă de portocală și de lămâie. Și dacă v-aș spune că simțeam clar cum mă învăluie mirosul gogoșilor, probabil că ați crede că am luat-o razna. Dar așa a fost! Nu aș putea minți.
Am coborât din bolidul poreclit Măgărușul ( i-aș fi spus Măgarul, dar pare cam dur, și-apoi n-am nimic cu el, pur și simplu așa-mi pare că are ceva dintr-un măgar, parcă nu știe altceva decât să care…) și am traversat trăgând de-o geantă plină cu hârtii. Am intrat în instituția ce-mi servește ca acoperiș pe timpul serviciului și mi-am zis că voi continua drumul spre mare cu prima ocazie, probabil prin iulie sau mai târziu, sau poate cine știe…
Offf, marea și macii, ce combinație fatală!

3 Comments

Leave a Reply

Required fields are marked *.