Profeta

din Lumea de dincolo de vise

rusalka

Cântec de Rusalkă

| 0 comments

Mă tot gândeam ce să scriu, cui să scriu. Astăzi. Pur și simplu am chef să-ți scriu ție. Să-ți spun că m-ai dezamăgit. Să te cert că nu vorbești cu mine. Cel puțin nu când aș avea eu chef, și dacă nu atunci, ce rost mai are într-un alt moment?
MI-ar plăcea să-ți spun că încep să-ți urăsc privirea. Nu știu de ce acest sentiment ciudat, dar încep să simt asta. Mă străbate brusc, enervant și uneori îl alung înspăimântată. Oare ce mă fac în momentul în care voi începe să te urăsc? Tu te-ai gândit vreodată că voi începe să simt asta? Mai degrabă cred că nu-ți pasă. M-ai uitat undeva într-un colț de minte obosită de vicisitudinile vieții și ai aruncat o cheie, în caz că există vreo ușă.

Cândva Rusalka stătea la pândă, dornică, plină de dorință de a scoate orice suflare din trupul tău, acum Rusalka moare, își pierde energia, rămâne încrâncenată într-un colț de mlaștină acoperită de stufăriș, fără ca un mic ochi de apă să mai oglindească rochia portocalie a lunii. Iar corpul ei începe să se usuce. Solzii curg și rănile apar greu de privit.
Și mor astăzi pentru totdeauna. O simt. Suflarea mi-e grea, pieptul pare să nu mai poată să o țină captivă, mâinile albe strâng între degete pești mici din care mușc pentru a-mi hrăni trupul slăbit de boală. Nici nu mai pot simți gustul lor, le simt zbaterea și uneori îi scap, iar ei înoată către o moarte proprie, către o zbatere în chinuri de tortură.
Îți scriu în gând. Știu sigur că rândurile ți se întipăresc în minte și te vor durea pentru că odată ți-a păsat. Trecutul ne doare atunci când reapare, rană vie, nevindecată, nu-i așa? Dar eu n-am fost niciodată trecut, cum nu sunt nici prezent, și nu voi fi nici viitor. Rusalka trebuia să rămână veșnic de neatins. De ce îmi scapă prada? Când anume caninii mei au uitat să sfâșie, să rupă, să mutileze carnea și sufletul victimei? Poate nu ai fost niciodată prada mea sau poate m-am jucat mult prea mult cu prada încât am scăpat-o.
Ridic din umeri. Durerea e mai crâncenă ca niciodată. Oare simți? Oare-ți amintești părul meu lung, verdele algelor ce-i dădea nuanțe de smarald? Frica uneori ne face să pierdem totul în viață sau după ea, în moarte sau în lumea de dincolo de vise.
Știi ce înseamnă să mă pierzi?

Leave a Reply

Required fields are marked *.