Profeta

din Lumea de dincolo de vise

images28229

Bună dimineața!

| 0 comments

Ar putea fi altfel decât bună? Nu cred. Soarele e sus pe cer, cald, zâmbăreț, dornic de aventuri noi, liniștea e atât de profundă încât aproape că m-a speriat, iar eu sorb câteva picături din ceașca albă de porțelan și mă gândesc cum de viața e atât de frumoasă? Ei, da, mă trag gânduri negative, dar le arunc, azi mi-am promis o zi pe cinste, fără nimic rău în ea. Așa că spun din inimă un ”neața” lung, ca în anii de grădiniță.

Iasomia e pe trecute, dar încă răspândește arome parfumate ce pătrund timid prin fereastra larg deschisă. Miroase a iarbă proaspăt cosită și a pâine abia scoasă din cuptor. Miroase a bunătate și a amintiri plăcute, miroase a viață și a dulce.
Deci, bună dimineața cu maci roșii, cer senin, cu o guriță dulce de cafea, cu ciocolată și cu inimi deschise!
Și pentru că nu mi-s o persoană prea organizată, m-am decis să las ziua la voia întâmplării, orice apare bun și pozitiv voi accepta, restul ducă-se pe pustii!
Deja mi se apleacă de atâta dulce! :))) De unde, Doamne iartă-mă, atâta pozitivism în ființa mea? Așa brusc să devin un mic îngeraș? Dar, hai, nu mă întorc, să curgă cu prăjituri azi! Ofertă specială!

Leave a Reply

Required fields are marked *.