Profeta

din Lumea de dincolo de vise

Buna seara!

| 2 Comments

M-am trezit că vreau să salut. Să o fac din pură prietenie, din dorința de a fi aproape de oameni, de gânduri calde și de viață, de optimism și mai ales de fericire. Straniu, mai ales că e vorba despre o persoană ca mine. În ultimul timp mi s-au spus multe. Unul dintre lucrurile acestea m-a pus pe gânduri. Nu pentru că ar fi fost ceva din care aș fi putut învăța ceva, sau cel puțin, la o primă vedere, mi s-a părut că nu aș avea nimic de învățat, ci poate pentru că am realizat că dacă vreau să văd zâmbete pe fețele celor care mă înconjoară, primul lucru pe care trebuie să-l fac este acela de a zâmbi. De a ridica colțurile gurii și a realiza măcar o imitație de surâs, indiferent cât de crăcănat ar fi sau cât de asemănător cu fundul unei maimuțe. Hohotele de râs ne fac să trăim, să simțim bucuria, să credem că viața noastră are un rost.
M-am tot întrebat ce îi mână pe oameni să se urască, să se jignească, să se răzbune, să se pună la punct unii pe alții, să ridice tonul, să mintă cu nerușinare vărsând lacrimi amare că nu sunt vinovați de ceva anume, etc. M-am tot întrebat dintr-un sport pe care am început să-l practic spontan și care nu va fi de cursă lungă. De ce oamenii sunt așa cum sunt? Răspunsurile le-am scris pe ceva, apoi am mai scris o pagină, am trecut la a treia, într-un final realizând că nu e deloc important să știm răspunsurile acestea, mai important e să zâmbim cu îngăduință și să învățăm să înghițim cuvintele urâte, privirile grețoase, blestemele scrâșnite și gândurile negative trimise într-o încercare de asasinat telepatic. Și atunci se instalează indiferența, observi că lumea e într-adevăr frumoasă, persoanele negative nu mai există în fața ta, deși ele, paradoxal, tot acolo își duc veacul…
Mă uit, privesc pe fereastră, dau bună ziua păsărelelor. Le salut pur și simplu: ”Bună, fetele mele! Sunteți minunate astăzi! Mă bucur că soarele a ieșit, iar primăvara și-a intrat în drepturi!”. Da, fac o mică conversație cu ele, fetele mele, bunele mele prietene de pe creanga din cireșul aproape înflorit. De ce să nu le salut? Ele ce-au? Nu îmi cântă ele mereu? Nu ciripesc vesele și sporovăiesc ca băbuțele pe șanț într-o zi de sărbătoare creștină?
O fac nu din politețe, cu toate că cea mai mare perioadă din viața mea m-a urmărit acest obicei bine inoculat de o mamă perfectă din toate punctele de vedere. Mama mea a fost o crăiasă din povești, cu o morală ireproșabilă. Dar cum să aplici asta într-o realitate așa de crudă ca cea în care trăim? Mult timp mi-am zis mie că-s vrăjitoare, mai ales atunci când oarecum am dezamăgit pe cei din jur. Am avut o sensibilitate bolnăvicioasă, absolut tratabilă de altfel, iar tratamentul nu e deloc costisitor, mi-am dat seama ulterior. Trebuie doar să-ți umpli sacoșa cu nesimțire și indiferență. Am burdușit-o și m-am pus pe așteptat. Mă simt ca o zână a iernii care scoate din săculeț fulgi de zăpadă. Eu voi scoate nesimțire. De ce nu? E plină lumea ochi cu așa ceva, ăsta-i cursul dacă vei să supraviețuiești și să nu fii luat drept prost, imatur, tălâmb sau extraterestru. Evident că o perioadă mi-a plăcut să fac și pe alienul lui Sigourney și să rag ca apucata în baie cu dușul pornit, pentru a-mi descărca supradoză de adrenalină pe care nu mi-o puteam revărsa asupra celor care ștergeau parchetul cu pletele-mi brune. Apoi mi-a trecut.
Se pare că e o nouă etapă. Prima e conștientizarea că ești altceva decât ceea ce trebuie, a doua e că te lepezi de buna creștere, urmează nebunia și noua stare: obrăznicie, indiferență și uite așa, te raliezi cumva la noua ordine globală sau, mă rog, la noua educație a românului instalat cu căruță și cal în sistemul UE. Știu că unii dintre români au și Ferrari sau vilă în București City, dar faptul că te muți  de la Râmnicu-Sărat în capitală, nu înseamnă că ai scăpat de noroiul de sub limbă pe care l-au înghițit bunicii și părinții tăi.
Știe careva de ce e bine să citești o carte? Poate pentru că din ea poți învăța să spui: ”Bună seara!” sau să saluți o cioară de pe gard, o rândunică dintr-un cuib de lângă casă, un vecin sau un coleg.

2 Comments

  1. Esti hazlie (nu gasesc alt cuvant) sa crezi ca poti ce nu e in firea ta: sa fii obraznica, nesimtita si alte alea. 🙂 N-o sa poti – si e bine. 🙂
    Umple sacul cu multa compasiune – oamenii nesimtiti sunt fericiti in nefericirea lor, sunt doar nefericiti, sunt doar… si doar… Sau, poate, sunt fericiti mai ales atunci cand cred ei ca au nefericit pe altul chiar numai pentru o secunda. Zambeste-le sau intoarce-le spatele sau zambeste in timp ce le intorci spatele. Crezi in oameni si… asteapta-te la orice de la ei! 🙂
    Zile frumoase iti doresc si sufletul senin sa-ti fie!

  2. :))) Da, poate ai dreptate! Dar voi incerca si vreau sa reusesc, nu de alta, dar nu mai gasesc o motivatie in a suferi degeaba doar pentru ca nu pot fi transanta.

Leave a Reply

Required fields are marked *.