Profeta

din Lumea de dincolo de vise

flori-ce-vestesc-primavara_a4b2fedfd535dd

La mulți ani, primăvară!

| 4 Comments

Vântul de iarnă bătea oarecum plictisit. O afacere care, în mod obișnuit, era categoric în faliment la început de primăvară. Nu se sinchisea de pumnii strânși ai oamenilor, nici de ghioceii plăpânzi ce ieșiseră încă din februarie, pur și simplu bătea pentru că refuza să părăsească acest colț uitat de lume, de gânduri, de zei sau de idei.
Mai de dimineață izgonise soarele ce încercase o ieșire brutală dintre nori, uitând că nu e singurul care și-ar dori împărăția cerului. Vântul zâmbea acum la aceste amintiri, rămăsese singur stăpânitor al cerului, iar viața îi surâdea iarăși. Nici nu se gândea să plece. De ce ar pleca? Bătuse toată iarna în zadar. Zâna refuzase să-și arate poalele rochiei albe, nici măcar nu avusese chef de o mică întâlnire, doar auzise râsul ei, clinchet de clopoței, atunci când aruncase fulgi de zăpadă din cer, anunțându-și prezența peste câmpuri și munți.
Băgată toată într-o geacă imensă, cu căciula albă, pufoasă, îngrămădind părul lung și negru, mișcam piciorul fără vreun scop, aiurea-n tramvai, cum ar fi spus prieteni vechi, uitați de trecerea timpului. Ce naiba făceam în acel colț uitat de lume, fără oameni, fără animale, în care zăcea doar nimicul bătut de vânt, n-aș  putea spune cu precizie, și poate nici nu mi-aș dori să aflu! Trecea timpul măcar, asa aș fi spus dacă cineva ar fi fost interesant să mă întrebe. Pur și simplu, fără nimic de adăugat. Viața să treacă, altceva ce îmi mai trebuie?

Zgribulită priveam cerul, ba pământul. Oare cum e să petreci o eternitate într-un purgatoriu ales, fără să reușești să-i atingi pe cei din jur, fără să te vadă, fără să poți întinde mâna și să mângâi carnea vie? Habar n-am și nici nu mă interesează. Mă descurc eu într-un fel sau altul, parcă mai contează din moment ce ai ajuns într-un loc ideal, unde nu există fericire sau ură, veselie sau tristețe, unde bate doar vântul, un vânt ce nu mai reușește să determine iarna să apară cu bulgării albi, unde primăvara este alungată veșnic.
Ghioceii strălucesc în hainele lor ca de sărbătoare. Mi-aș dori să pot întinde mâna și să rupt floarea gingașă, să îi sorb mirosul, să îi simt delicatețea. Oare îți dorești? Gând pervers, stupid, uman și atât de plictisitor încât îl alung ca pe un dușman. De ce aș reveni într-o umanitate, acum când am găsit odihna?
Oare cine ar fi crezut că dincolo de moarte există doar visul? Eternitatea morții începe să mă sperie. Închid ochii pentru a mă trezi iarăși.

4 Comments

  1. La multi ani, primavara! 🙂
    Acum, ca vad aici, imi dau seama ca anul acesta nu am vazut lacramioare! Cat sunt de gingase si ele! 🙂
    Ziua minunata sa iti fie!

  2. Multumesc la fel, Diana!

  3. Frumos Izabella!
    🙂 O primăvară minunată îţi doresc!

  4. Multumesc, Bellatrix Orion! Bine ai revenit!

Leave a Reply

Required fields are marked *.