Profeta

din Lumea de dincolo de vise

granny-keep-uppie-soccer-juggling

Autobuzul, mamaia și meciul de fotbal

| 0 comments

Urc în autobuz zilele trecute, puțin nervoasă, puțin plictisită de viața cotidiană. După câteva minute am realizat că dacă rămân bleagă, nu am nicio șansă să ajung într-un loc care să mă avantajeze până la destinație. AM dat și eu din coate, i-am tras un șut unei valize ce aparținea unui moșulache ofticos ce se certa de zor cu o babă și, într-un final, am ajuns la mijlocul autobuzului și-am ocupat un loc lângă o băbuță cu un batic portocaliu și cu un fâș pe care scria PDL, ”Băsescu Președinte”. Am ridicat din umeri, nu mai conta culoarea politică a mamaii, nici înverșunarea mea împotriva aurolacilor ce guvernau țara acum ceva ani, mi-am pus geanta în brațe, mi-am făcut loc mai bine  cu fundul pe scaun fără să cedez niciun centimetru din el nimănui, și am zâmbit încrezătoare în ziua ce abia aștepta să înceapă.

Nu s-a pornit bine autobuzul că mamaia de lângă mine, a început să ofteze. M-am uitat speriată, dreapta, stânga, era semn clar că mamaia se pregătea să înceapă o discuție productivă ce avea să țină vreo oră cel puțin. Cum Superman nu e pe lângă mine când am nevoie, am realizat brusc că viața e mai grea decât mi-o închipuiam.
-Domnișoară (mamaia politicoasă, deja începusem să mă înmoi, la naiba, când te ia lumea cu domnișoară la vârsta mea matusalemică, uiți de toate), ce părere ai matale de fi-mea! Uite istorie…
Și mamaia începu să-mi povestească ( un monolog cu acte în regulă, slavă Domnului!) despre fi-sa care e căsătorită la București cu un poștaș și are trei camere, patru copii, doi pisici și un balcon cu flori. Că a școlit-o să iasă profesoară și s-a dat după pușlama ( adică poștașul), iar acu nu vrea s-o accepte să locuiască cu ei. Că ea e bătrână și nu mai poate, sau cică ar mai putea ea, dar nu vrea să se implice într-o nouă relație. ( p-asta recunosc că n-am înțeles-o bine, nici n-am întrebat, oricum mintea mea fabulează la greu, mi-era teamă că imaginația mea începe să coincidă cu realitatea) I-a zis fiică-sa ”mămică, mata ai casa matale la țară, eu am casa mea, fiecare cu casa ei”. 
Vorbea tare de o auzea tot autobuzul și vecinii din jur care auzeau povestea au și început să căineze mamaia ( că na, dacă nu ești în mijlocul acțiunii, la ce naiba mai mergi cu autobuzul sau cu trenul, nu?)
-Bre, prost ai mai educat-o pe fi-ta! Eu aș fi dat cu ea de pământ, praf o făceam! Sluta pământului, să-și bată joc de mă-sa! 
O cucoană grasă cu o bluză roșie, cu obrajii slinoși și buze rujate părea că pocnește de indignare. N-am putut să nu mă întreb de unde naiba știa ea că fiica mamaii era urâtă? Dar băbuța n-a ripostat, s-a simțit băgată în seamă, plânsă de milă și a acceptat rolul de victimă cu un surâs golănesc pe care n-am putut să nu i-l observ. Oare ce vroia de la oamenii ăștia necunoscuți? Doar nu o lua nimeni acasă? Poate vroia să știe ea sigur că a avut dreptate și fiică-sa e o cutră.
-Auzi, bre, fi-ta e o panaramă, cunosc d-astea! Cum le scapi din mână, cum te rad! Rad tot, nu iartă nimic, mamă, tată…
Un bărbat de aceeași vârstă cu mamaia urlă cuvintele dinlăuntrul sufletului, parcă împărtășea experiența ei. 
-Tu ce zici, domnișoară, te văd mai destupată la minte!
Ei, aci m-a prins. M-am uitat speriată la ea, apoi la restul din jur cum stăteau și așteptau să spun ceea ce trebuia. Oare ce naiba ar fi trebuit să zic? 
-Mamaie unde ziceai că trebuie să cobori? întrebă brusc șoferul, întorcându-se spre mine. Ne cunoaștem din vedere. Eu spun ”Bună dimineața!”, el taie biletul fără să răspundă, eu dau banii fără să zic destinația, deja omul știe, iau biletul, mă așez și rămân nemișcată până cobor și spun ”La revedere”. El iarăși nu răspunde. Rutina.
Mamaia se ridică brusc cu o paporniță d-aia turcească, imensă.  Se agită teribil să nu rateze stația probabil.
-La stadion maică, oprește și la stadion!
Un puștan din clasele mai mari care stătea cu alții în spatele autobuzului strigă la ea:
-Dar ce bre, ai meci? 
Am izbucnit în râs. E comic, nu? Să vezi o mamaie coborând cu papornița, să ți-o imaginezi că îți pune ghetele cu crampoane și dă șut în balon. Hai, ziceți dacă greșesc cu ceva? Ei, și atunci ce naiba toată lumea s-a uitat interzisă la mine, iar vreo doi trecuți de vârsta a treia, din generația Tutankamon, au început să arunce cu niște cuvinte pe care nu le pot reproduce?
”-V-a prostit televizorul ăla!”
”-Femeie cu capul pe umeri și râzi ca proasta de necazul bătrânei!” ( Când naiba am devenit Hitler și am asasinat evrei? Mă amuza ideea că mamaia cobora la stadion să joace fotbal!)
Ei, îmi pun întrebarea: Oare noi, oamenii, nu mai găsim nimic amuzant în viața noastră? 
Suntem atât de încrâncenați să găsim doar lucruri negative în tot ce ne înconjoară? 
Șoferul, amuzat de încurcătura în care intrasem fără să vreau, a adăugat:
-Bre, dacă e meci de ligă mare, să nu mă uiți că am riscat amendă să opresc în loc nepermis! Îmi dai și mie un bilet pe gratis la lojă.
Râdea în barbă amuzat. M-am trezit râzând în hohote imaginându-mi pe mamaia la vestiare cum se schimbă în echipament. Restul drumului lumea a părut că începe să guste gluma puștiului, doar moșul din fața mea îmi arunca câte o ocheadă asasină și mă amenința cu degetul ca la școală.

Leave a Reply

Required fields are marked *.