Profeta

din Lumea de dincolo de vise

Vine, vine, Moș Crăciun!

| 9 Comments

Din fragedă pruncie m-am tot întrebat cum de tot vine în fiecare an Moșu pe la mine, iar eu, recunosc, nu pot spune că în fiecare an am tot respectat regulile cu strictețe. uneori chiar am călcat în străchini și ar fi trebuit să nu-mi aducă nimic. Cu toate acestea, Moșu a fost cât se poate de darnic…
Anul acesta nu i-am cerut nimic. Nu am nevoie de absolut nimic material. La ce sunt bune toate aceste lucruri? Până la urmă nu apreciez atât de mult cât ar aștepta poate, Moșu. Aș fi vrut doar respect din partea oamenilor, dar Moșu mi-a trimis un bilețel în care mă anunța să nu mai aștept acest lucru pentru că în ce mă privește s-a terminat sacul cu respect, așa că a mai rămas doar lipsa lui. De acest lucru am avut parte cu prisosință, i-am mulțumit și am zis să mă sară și anul ăsta, n-are rost să iau ce-a mai rămas, nu-i așa?
Azi noapte am ieșit din cameră de câteva ori și m-am to uitat sub brad. Nu din curiozitate, ci pur și simplu din obișnuință. Am auzit voci pe hol și mi-am zis că-l prins pe golanul de Moș în fapt. N-am avut noroc. Mă gândeam că ar fi fost o ocazie bună să stau la taclale cu el, poate la o cafea sau un ceai, orice și-ar fi dorit. I-am pus chiar și un păhărel de cognac, poate Moșu nu ar fi refuzat. M-am așezat pe fotoliu lângă brăduț, am îngânat un colind compus pe loc, am sorbit din ceai, apoi din paharul de cognac, până am adormit buștean. M-am trezit dimineața cu o pungă în brațe. Oare oi fi băut tot paharul ăla? M-am uitat imediat la el. Am răsuflat ușurat. Era mai mult de jumătate. Bun! Mi-am zis. Asta înseamnă că am speranță și nu devin alcoolică. Moșul n-a băut nimic, n-a ronțăit biscuiții, nici cozonacul cu nucă din belșug, a lăsat doar un cadou cu o fundă mare, albastră cu buline galbene. N-am idee de ce m-a supărat atât de tare. Frate, chiar nu poate să stea cu mine de vorbă niciodată? Cât de ocupat poate fi? Ce era în cadou? Păi ce am scris: blugi, bluză, parfum, bomboane de ciocolată cu marțipan.
Tovarășul de cameră a ieșit ciufulit din pilotă și stătea în chiloți în dreptul ușii. Cu ochii somnoroși și privirea extrem de cețoasă, m-a întrebat dacă e totul în regulă și dacă-s mulțumită de cadouri. I-am zis nu. Categoric nu. Cuvintele probabil au avut un efect contrar a celui pe care-l aștepta, așa că s-a trezit instantaneu.
-De ce ești mofturoasă? Ce vroiai?
-Respect! am aruncat iritată.
-Cică e lipsă mare și a tot adus altora, la tine s-a terminat sacul.
Râdea. Mă irita râsul lui și îmi venea să-l bat, dar m-am abținut. Ce vină avea el? Până la urmă se chinuie în fiecare an să-l suplinească pe Moșul nesuferit.
-Îți place parfumul?
-Neeee! i-am răspuns mofturoasă în continuare.
-Blugii?
-Puțin.
-Bluza roșie?
-Cine poartă roșu? am ciripit agasată.
-Tu! râde cu gura până la urechi. Oare cum ar fi varianta ta, dar mulțumită?
Ridic din umeri. N-am nicio idee. Cert este doar că ador cadourile! Le iubesc la nebunie! Oare de ce Moșul nu vine în fiecare zi?
-Tu l-ai văzut pe Moș? am întrebat cu o oarecare speranță în glas. Nu pot crește suficient, cred cu tărie că Moșul este undeva acolo, pregătit să intervină atunci când va fi cazul.
-Nu l-am văzut, dar era o babă jos care aștepta dis de dimineață, în fața blocului, Mă gândesc că pe el, altfel de ce ar fi stat acolo atâta timp?
-Mda! Oare niște inteligență nu avea în sac și pentru tine? i-am aruncat în față.
-Oare anul viitor Moșu ăsta o mai băga bani în cadourile tale?
-NU știu, întreabă pe baba aia care-l aștepta, o fi fost impresarul lui.
Și uite așa ziua de Crăciun mă găsește mereu cu fundu-n sus. Oare de ce nu pot fi mulțumită de nimic? Lumea e cu foametea, sărăcia, traficul de organe și droguri, arme și alte nebunii, iar eu o dau cu Moș Crăciun! Așa că la anul nu-l mai aștept, să se ducă și la alții…

9 Comments

  1. 🙂 Eu nu vreau sa-l vad pe Mos! :)) E suficient sa stiu ca exista! Respect… Eh… Lasa, sa-l dea la altii! Eu ma bucur acum ca mi-a adus zapada! 🙂
    La multi ani frumosi alaturi de cei dragi!

  2. La mulți ani, Izabella! 🙂

  3. Multumesc frumos pentru urari, Diana! Numai bine si tie, un an nou plin de bucurii si sanatate!

  4. La multi ani si tie, Bellatrix Orion! Ma bucur ca te regasesc!

  5. La multi ani zana mica care esti! Un an nou plin de speranta si impliniri.

  6. Multumesc pentru urarile de bine ( din inaltimea Olimpului)! La multi anisi tie, Trandafire!

  7. Mulțumesc frumos Izabella! 🙂

Leave a Reply

Required fields are marked *.