Profeta

din Lumea de dincolo de vise

logo-cris-smile

Eu merg la Clinica Dentară Criss Smile

| 6 Comments

Când auzi cuvintele stomatologie sau cabinet stomatologic, sunt sigură că te cutremuri, încerci să ți le alungi din minte cu multă greutate. Îți aduci aminte de traume din copilărie, de momentele pline de durere și de falca umflată, și te gândești: oare ce s-ar fi putut schimba în ultimii ani ca să te determine să mergi cu încredere la stomatolog? De un implant dentar aveam mare nevoie, dar cum îl faci fără să mergi într-un astfel de loc?

Puțini sunt cei care nu se regăsesc în ce am scris mai sus, așa e? Toți trăim într-un fel sau altul aceste experiențe parcă trase la indigo. Și, pentru că nu se poate să trăiești fără să ajungi, în final, într-un cabinet de stomatologie, mai ales când ai o măsea cariată sau lipsa unora dintre ele îngreunează teribil hrănirea ta, am avut norocul să descopăr, absolut întâmplător, pe net, o clinică despre care pot spune că mi-a schimbat perspectiva asupra medicului stomatolog și a locului unde acesta își exercită meseria. Știți că nu o practică în vreun subsol de Inchiziție medievală și că instrumentele lui sunt unele moderne, iar durerea practic nu există?  Vă pot spune multe despre Clinica Dentară Cris Smile, pentru că este locul unde frica dispare, profesionalismul medicilor și asistenților este garantat, prețurile sunt avantajoase și toată lumea oferă zâmbete gratuite. Oare de ce în alte cabinete de stomatologie nu se zâmbește? Mie îmi dă încredere că totul va fi bine, că în jurul meu este o atmosferă caldă și de prietenie. Toate acestea printr-un zâmbet.
Când m-am așezat prima dată pe scaunul stomatologic, îmi clănțăneau dinții de spaimă atât de tare încât medicul se uita mirat la mine și m-a întrebat:
-Nu ați mai fost niciodată într-un astfel de loc?
-Ba da, domnule doctor, dar cu o frică fantastică!
A zâmbit, m-a bătut pe umăr și a început să-mi explice ce pași urmează pentru implantul dentar. Prin fixarea chirurgicală puteam beneficia din nou de măseluțele lipsă. Teribil de interesant și, cum sunt o femeie cochetă chiar și la vârsta mea de 62 de ani, deja mă visam cu o dantură perfectă. Recunosc că frica m-a părăsit în următoarele 5 minute. Ascultam atentă tot ce mi se spunea. Așa am aflat că rădăcina este din titaniu, un metal biocompatibil cu țesuturile umane,
Mai întâi mi-a fost evaluată starea de sănătate, totul fiind în regulă, s-a trecut la procedura de implantare, care are două faze: una chirurgicală și una protetică. Sub efectul anesteziei locale (se poate și totale), medicul a realizat o incizie gingivală, urmată de perforarea țesutului osos. Succesul depinde de capacitatea țesutului osos de a crește în jurul implantului dentar fără să-l respingă. Apoi urmează faza protetică, medicul completând tratamentul cu montarea coroanei dentare.
Dacă la începutul experienței mele, totul mi se părea complicat, dureros și nu știam cum să-mi pun în aplicare cea de-a 13 regula clară a mea în ce privește cabinetul stomatologic: ”Fugi cât te țin picioarele!” ( n-am alte reguli, am numit-o 13 pentru că eram sigură că în cazul acesta, trebuie să mai existe încă 12 pe care le-aș fi completat pe parcurs), am realizat că frica mea nu este deloc susținută în fapt. Știu doar că astăzi medicina stomatologică este cu mult evoluată de tot ce însemna ea în urmă cu 30-40 de ani și că vizitele la stomatolog trebuie făcute la timp, preîntâmpinând problemele dinților cariați, infecțiile sau altele mai grave. Implantul dentar mi-a salvat dinții alăturați, este de durată, reface estetica facială și ceea ce mă bucură cel mai mult pe mine, cel puțin, este faptul că pot mânca alune câte vreau. Le duceam dorul tare mult!
Recomand acestă clinică tuturor prietenilor mei, mai mari sau mai mici! Aici este locul unde fiecare problemă dentară are o soluție viabilă, unde un zâmbet înseamnă căldură sufletească, unde frica dispare cât ai clipi.

6 Comments

  1. nu-mi este frica de cabinetul stomatologic si nu este Inchizitie acolo. De ce spui asta?

  2. Pentru că mulți pacienți au o frica teribila de acest loc, de aici asemanarea mea cu Inchizitia. Cabinetul stomatologic trebuie sa exprime incredere.

  3. Frumos articolul. ❤❤ Cum se face un implant dentar mai exact ?

  4. La 62 de ani, cum sa mai fugi, mamaie ? …. 🙂

  5. Nu e cine stie ce filosofie daca esti specialist, evident, Mimi. Daca te intereseaza amanunte, intra pe pagina Clinicii. Sunt toate detaliile acolo.

  6. 62 de ani este o varsta frumoasa, iar implantul dentar infrumuseteaza existenta oricui!

Leave a Reply

Required fields are marked *.