Profeta

din Lumea de dincolo de vise

tren-fantoma

Trenul fantomă

| 2 Comments

Un șuierat prelung străbate noaptea. Fiorii de groază, bărbatul îi simte cumva pe sub cămașa verde. Nu a urmărit niciun minut să se camufleze cumva, a fost o coincidență că soția îi călcase cămașa verde și nu pe cea albastră. O luase de pe umeraș, ca în fiecare dimineață. Îl deranja la gât, apretul pe care-l folosea femeia era antic și de demult. Habar n-avea de ce se încăpățâna să-l tot folosească în ciuda rugăminților pe care i le adresa la fiecare final de săptămână când femeia spăla. Ridică din umeri. Oare nu putea să îi ducă hainele mai degrabă la spălătorie? La aceea unde spăla mereu covoarele sau lucrurile foarte fine. Probabil gulerul nu i-ar fi înroșit gâtul atât de tare. 

Un nou șuierat îl determină să ciulească urechile. Ținea urechea cumva întoarsă spre stânga. Din acea parte ar fi trebuit să apară trenul-fantomă. Legenda spunea că trece o dată pe an, în aceeași zi, 12.12, cu o precizie de ceas elvețian. Pusese pariu cu un coleg de serviciu că va fi în gara veche și va face o poză cu fantoma trenului. Nici nu știa de ce naiba acceptase pariul stupid. El nu era deloc genul care ar fi fost interesat de așa ceva, și totuși privirea singurei femei, colegă de atelier, îl determinase să accepte stupida situație. De când sosise ea între ei, pe toți îi apucase parcă un tremurat în prezența ei și începuseră să aibă atitudine de erou. Parcă pentru a atrage privirea ochilor ei, acel albastru pătrunzător, de parcă lentile de contact invizibile aduseseră o culoare ireală, hipnotizantă. 
Mâncărimea puternică din ceafă îl scotea din sărite. După ce s-a frecat cu putere cu degetele, știuse deja că își făcuse o rană, iar gulerul cămășii va fi pătat cu sânge până acasă. Mai bine cu sânge decât cu rujul de pe buzele senzuale ale femeii. Ce gând nebunesc! Cum de se gândise la așa ceva? Avea 45 de ani, era căsătorit de 21 și în fiecare dimineață se trezea lângă aceeași femeie cu ochi negri și privire furioasă, scoasă în evidență de o cută adâncă între sprâncene. Soția lui era fată de treabă, muncitoare, frumoasă în tinerețe, acum trecută din cauza muncii crâncene din toți acești ani. Nici nu se ruja. Oare de ce nu punea roșu pe buze? Cealaltă avea niște buze cărnoase, roșii, pline de dulceață parcă. Uneori închidea ochii și își închipuia că le mușcă până la sânge cu voluptate de vampir. Nu avea habar de ce avea reacția asta agresivă. Fusese un timid veșnic în prezența femeilor, dar ochii albaștri și buzele roșii ale femeii îl băgaseră în boală.
Își scutură capul să alunge gândurile acestea și se uită la ceas.Mai avea puțin și se împlinea miezul nopții. Luna era ascunsă pe jumătate de un nor alb, iar stelele dansau parcă într-un horă pe bolta cerului. Bărbatul scoase din buzunar mobilul, un aparat nu foarte performant, dar care îi servea de ajutor cu această ocazie. Ciuli urechea, dar nu mai auzi niciun zgomot. Apăsă pe ecranul telefonului și începu să privească pozele. Una dintre poze o înfățișa pe ea. O surprinsese în timp ce-l privea. Acei ochi ireali, albaștri, îl invita, îl provoca, îl atrăgea ca un magnet și îi făcea promisiuni în fiecare clipă. Se trezi că țuguie buzele parcă aruncându-i un sărut virtual. I-ar fi furat ochii să-i țină mereu cu el. Și buzele acelea, cireșe coapte…
Era transpirat în ciuda nopții reci. Decembrie arunca frigul în toate direcțiile. 
-Bună! A venit fantoma?
Tresări speriat și se întoarse parcă prins asupra unui fapt interzis. Clătină din cap a negație, pupilele i se dilatară, iar un fir de salivă i se scurse prin colțul gurii ca la bebeluși. Se șterse brusc speriat de privirea femeii. Aceasta însă nu păru a băga de seamă starea lui și i se agăță de braț cu un gest firesc ca și când o făcuse dintotdeauna. 
-Am vrut să văd cu ochii mei trenul! 
Se lipise caldă de el. Îi simțea piciorul lângă al lui și parfumul fin al părului castaniu. Oare nu-i era frig fără căciulă? El purta un astrahan de pe vremuri și un palton gros, iar în picioare avea ghete cu blană. Nu ar fi ieșit pe o vreme ca asta îmbrăcat așa subțire. 
-Mi-e frig! 
Rostise cuvintele rotunjite parcă de o guriță atât de dulce. Părea o crăiasă a zăpezii rătăcită într-un ținut fără nea. O luă în brațe. Își descheie paltonul și o cuprinse cu marginile lui. Se mira că femeia nu se împotrivise deloc la gestul acesta. Nici nu o întrebase dacă dorește apropierea de el, pur și simplu o strânse tare la piept. 
-Vrei să bem ceva cald?
El nu putuse să rostească niciun cuvânt, se îndreptă în direcția pe care i-o arătă ea. Oare nu vrusese poza cu trenul? Era timpul să sosească trenul, vor rata trecerea lui, va pierde pariul cu ceilalți!
-Mergem la mine? E mai aproape decât cârciuma. Stau lângă gară, prima casă pe stânga. Dacă vrei luăm niște mititei și muștar, am eu vin. Îl fierbem și ne încălzim puțin.
Rostea cuvintele într-un fel anume, parcă rostogolindu-le unele după altele. Păreau promisiuni peste promisiuni. Bărbatul se lăsă purtat de mâinile dibace ale femeii. Nu îi plăceau mititeii și ura muștarul. Încerca să se stăpânească să nu se scarpine. Emise o promisiune în minte, pe tăcute. Când va ajunge acasă, o va pune pe foc. Continua să meargă lângă femeia cu ochi albaștri care-i hipnotizase întreaga ființă, care-i intrase în vise și nu mai plecase de când o văzuse prima dată. Oare de ce nu i-a spus că el nu bea deloc alcool? Poate pentru că nu ar mai fi avut vreun motiv să meargă la ea?
Pe drum se gândi că de fapt femeia îl alesese dintre toți și că poza cu trenul fusese un motiv pentru a-l aduce la ea acasă. Nu avea habar de ce îi pierise cheful brusc. O privi tăcut câteva clipe. Femeia își pierduse farmecul. O urmă totuși făcând conștiincios pași după pași alături de ea pe caldarâmul întunecat de noapte. 

2 Comments

  1. frumos dar vreau continuarea,incheetra… 🙂

  2. Nu exista continuare. Trenul trece cu vis cu tot. Rămâne doar nimicul.

Leave a Reply

Required fields are marked *.