Profeta

din Lumea de dincolo de vise

VacanteSpeciale-luna-de-miere

Fii special într-o vacanță nonconformistă!

| 0 comments

Sunt o persoană destul de sedentară. Adică să ne înțelegem din capul locului. Sunt acel tip de persoană pe care nu o mișcă deloc o vacanță în țările calde, care preferă mai degrabă plaiurile mioritice doar pentru că sunt aproape și care consideră că dacă vrea să vadă Caraibe o poate face oricând doar accesând vreun link pe internet. V-ați schimbat părerea despre mine așa e? Vă imaginați că sunt adepta unor destinații turistice exotice, că abia aștept să merg într-o vacanță specială sau poate vă gândiți la program work and travel. Ei, nu m-ați fi creionat pe mine dacă v-ați gândit toate astea la adresa mea, din contră.

Și totuși ceva s-a schimbat în percepția mea privitoare la sejururi sau vacanță exotică, pentru că de curând am beneficiat de prima mea ieșire dincolo de granițele României. Spun prima când mă refer la vacanță, adică să mă distrez, nu să muncesc de rup prin Paris și să fie același lucru dacă aș fi fost la Cucuieții din Deal în România sau în capitala îndrăgostiților!  O vacanță m-i-n-u-n-a-t-ă în nimeni alta decât Insula Rodos, o destinație specială, nu-i așa?! Știți care a fost reacția mea? Și nu mint, am martori care pot confirma: am strâmbat din nas, am zis că eu nu vreau așa ceva, că nu mă interesează, ce naiba să fac eu o pe o amărâtă de insula 7 nopți? Da, acum ați înțeles perfect ce fel de persoană iremediabil nemulțumită, căreia nu-i plac lucrurile originale sau surprinzătoare. N-am ce face, asta sunt, e greu și pentru mine, așa că să fiu iertată!
Dar am plecat. Cu chiu cu vai! Cu amenințări din partea iubitului că mă reneagă, că își ia pe alta, că voi regreta o viață întreagă și alte multe. Am plecat să-l mulțumesc pe el și m-am întors mulțumită eu. Cine a mers în Insula grecească știe despre ce vorbesc. De când cobori din avion te înviorează vântul veșnic nemulțumit de parcă e frate-meu geamăn, un cer senin fără nici cel mai mic nor, o apă de un albastru ireal și niște oameni calzi, drăguți, voioși și gata să te scape de mărunțișul de prin buzunare. Da, grecii le au la greu cu bacșișul. Ai, n-ai, dă-le, că altfel a pierit drăgălășenia lor! Hai că nu exagerez, zău, am fost la fața locului, nu vorbesc din basme!  Ce mi s-a părut ieșit din comun a fost faptul că ne-am cazat într-o căsuță tipic grecească, apoi am avut o cină la o familie dintr-un sătuc din apropierea orașului Rodos, unde am mâncat ceva delicatese făcute cu mânuțele grecoaicei. Yami!
Atmosfera e însă indubitabil fantastică, simți istoria de cum intri în oraș. Zidurile cetății medievale sunt colosale.  O cetate măreață stă de strajă la Marea Mediterană, stăpână atâtea veacuri și pavăză în calea dușmanilor. Pietre și iarăși pietre se înalță  ca niște fortificații adevărate chiar și în zilele noastre când războaiele din acele timpuri s-au dus demult. Între ziduri își duc existența localnicii și în zilele noastre, în case care respectă arhitectura locului, amuzant e faptul că noi, turiștii, mergem pe străduțele pietruite, străbatem pas cu pas cetatea, iar casele au ușile deschise, oamenii stau la masă, mănâncă, stau de vorbă… E o senzație că ești parte din familia lor. Aproape că îți vine să te așezi cu ei la masă și să râzi sau să povestești diverse.
 Dincolo de ziduri nu stau străjerii care păzesc zi și noapte, ci o grămadă de tarabe și magazine cu suveniruri și alte articole de vestimentație. Cu asta se ocupă oamenii prin aceste locuri, cu turismul. Scot banii de la turiștii încântați sau vând peștele prins în largul Mării Mediterane sau Mării Egee. Portul este o parcare uriașă în care își găsesc odihna corăbii parcă desprinse din filmele cu pirați, bărcuțe pescărești pline de pește proaspăt sau fructe de mare gata să fie cumpărate de localnici mai ales, vapoare imense sau vase de croazieră înalte de zici că transportă în ele un oraș întreg.

M-a frapat un lucru mai ales, și anume cele două mări care își lovesc valurile de țărmurile insulei. În nord, Marea Egee șterge nisipul și dezvoltă plaje cu pietre, nici urmă de nisip, iar în sud, se întinde liniștită parcă veșnic, Marea Mediterană cu plaje cu nisip fin și o apă limpede precum cristalul.  Iar soarele, oh, soarele este minunat și fierbinte toată ziua. Dacă nu ai grijă să te protejezi cum trebuie, e posibil să te iubească prea mult și să-ți arzi pielea. Nu e deloc același soare ca la Constanța noastră, am remarcat asta amuzată.
Orașul l-am străbătut de câteva ori în zile diferite, încântată de civilizația diferită, de mâncarea extraordinar de gustoasă și aromată, am urcat pe Acropole să văd ruinele templului la picioarele căruia se întinde întreaga insulă. Peste tot măslinii, lămâii și tufele de hibiscus sau leandrii albi și rozalii se întind de-a lungul străzilor, chiar și în orașul nou.
Locuitorii din insulă se deplasează cu motoscuterul. Atât de multe sunt încât pare o curiozitate acest fapt în sine, mai ales când observi în fața cetății o ditamai parcarea. de altfel la cât de înguste sunt străduțele nici nu ar avea cum să circule într-un alt mod!
Deci concluzia mea este, că indiferent de ocazie și indiferent de starea sufletească de moment, trebuie să profităm de o experiență nouă, de vacanțe de vis să mergem cu inima deschisă să cunoaștem oameni noi, locuri noi, obiceiuri și tradiții și să nu ratăm niciodată o distracție super faină! Așa că m-am decis și pentru anul 2015 să redescopăr această insulă care mai are foarte multe de oferit. De ce nu, o nouă lună de miere! CND Turism – Vacanțe Speciale este răspunsul. Voi unde ați dori să vă petreceți luna de miere sau o vacanță exotică? În ce locuri spectaculoase v-ar plăcea să ajungeți?
Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2014.

Leave a Reply

Required fields are marked *.