Profeta

din Lumea de dincolo de vise

casca_boom_briko

Chef de mișcare și zăpadă din belșug

| 2 Comments

Gândurile triste și deprimante de săptămâna trecută le-am alungat rapid. Mi-am spus în sinea mea că e timpul să mă mobilizez și să-mi spun că viața merită trăită chiar și după o despărțire atât de furtunoasă. Alex, fostul meu iubit, și-a luat bagajele și a șters-o hoțește, fără niciun fel de avertisment. După o boceală demnă de un copil de grădiniță, grupa mică cu felicitări, mi-am aruncat stocul de batiste de hârtie, proviziile de înghețată din frigider și toate pozele cu el din albumul de pe bibliotecă. Ducă-se! E gârla plină, mi-am zis ambițioasă! Apoi m-am pus iarăși pe un plâns de-mi sărea cămașa ca Ilenei Cosânzene din povești. Ce oi fi greșit de i s-a pus ăluia pata pe mine, doar el știe!
Și în timpul ăsta ningea cu fulgi mari ca o poveste! Așa e iarna, plină de personaje de basm, de Crăiese și Feți Frumoși, de palate de gheață și de vise frumoase despre cadouri și Moș Crăciun! Cât o iubesc! E atât de minunată și plină de zăpadă că doar prezența fulgilor pe cer mă face să îmi doresc să alerg prin parc, să fac îngerași sau să o zbughesc cu sania pe derdeluș ca în vremea copilăriei!

Revenind la mișel, recunosc că am strâns tot ce nu-și luase cu el și le-am aruncat de pe balcon, una câte una, fără să mă gândesc prea mult. Doar furie, ar fi putut să țipe, să spună ceva, orice, să știu și eu de ce! Cum să fugi ca și când evadezi dintr-o închisoare? Cum să-ți faci bagajele în prag de sărbători? Mi-am pus un pahar de șampanie și am ronțăit plină de satisfacție o pungă mare de pișcoturi în timp ce îi aruncam cu patos o pereche de șosete peste balcon, un ceas de firmă pe care l-am bușit bine în prealabil cu ciocanul, două tricouri pe care le luasem din târg, un fular și o pereche de mănuși. Apoi ochii mi-au sticlit când am văzut schiurile și clăparii. http://www.biciclop.eu/sporturi-iarna/ski.html  Le-am luat și plină de nervi tocmai mă pregăteam să le arunc pe fereastra larg deschisă când un gând mi-a trezit pofta de viață și cheful de a fi fericită.
Ce-ar fi să profit de cadoul pe care mi l-a făcut de ziua mea anul trecut? Mi-a tot promis că mă duce la munte, că ne distrăm nebunește, dar în afară de shopping nu a mai făcut nimic. Și mi-am spus iarăși, subliniind decizia de moment:Da! Plec la munte! Mi-am zis privindu-mă în oglindă și rânjind în timp ce sorbeam cu spor din paharul generos. Lichidul spumos și bețele de schi  http://www.biciclop.eu/bete-leki-vantage-s.html m-au determinat să realizez că viața nu se oprește la un bărbat, că eu sunt importantă și că zăpada mă așteaptă să îmi împlinesc un vis alb: să schiez!
Am făcut rezervarea și după imaginile de pe site, vila părea un castel de crăiasă a zăpezii, gata și plin de căldură, dornică să mă aștepte și să mă primească în brațele sale. Yupiii!!!! Abia așteptam! Mașina am echipat-o, am pus echipamentul de schi, aparatul foto, bagajul cu haine și cosmetice, apoi am căzut pe gânduri. Cum să pleci, fato, așa singurică? Și pe cine să mai iau cu mine? Pe Tanța, Constanța! Mai bine lipsă! Să fim serioși, mă duc să mă liniștesc măcar, să mă mișc, să mă tăvălesc în zăpadă, nu să mi se facă capul calendar cu ce face Gogu, cum și-a rupt pantalonii la ciclism prin pădure același Gogu sau cum a crăpat câinele lui făcând jogging din sufragerie până în dormitor. E drept că suferea de obezitate morbidă! Și apoi Gogu este întotdeauna previzibil, face aceleași lucruri, iar Tanța nu poate povesti noutăți.
Am plecat vineri seara, după servici. Ningea așa de frumos afară de-mi părea că un întreg basm se desfășoară în fața ochilor mei! Chiar am oprit mașina și am alergat ca o nebună prin ninsoarea albă până când fulgii de zăpadă mi-au acoperit în întregime hainele și lumea din jur se uita uimită la omul de zăpadă care alerga de zor pe trotuarul din fața parcului central. Luminile străluceau și în urechi îmi suna o melodie de Crăciun. N-am idee de ce, dar când văd zăpadă, gândul meu este mereu la Moșul și la cadourile lui superbe! Mereu m-a surprins, dar și eu am fost o fată cuminte de când mă știu! Cel puțin așa spunea toată lumea! ”Cât de cuminte este fata asta!”. Și cu ce m-am ales de la cumințenia mea?

Deodată un gând mi-a trecut prin minte și m-am ofticat și mai tare. De la cumințenia mea mi s-o trage viața asta și faptul că toți bărbații mă ocolesc de zici că-s ciumată! N-am idee când a trecut timpul până la Sinaia, dar aveam în fața ochilor doar clăparii pe care-i țineam parcă înadins, să mă oftic mai rău, să-mi aducă aminte mereu de el, ticălosul ăla mic și ipocrit care mi-a dat cu șutul și a plecat! Cumpărasem o husă Fisher pentru schiuri http://www.biciclop.eu/husa-fischer-pentru-schiuri-alpine-performance-3-perechi-190cm.html, iar lui îi luasem o cască Boom Briko. Trebuia să fiu și eu drăguță! Știam că îi place să schieze. Bine că nu i le-am mai dat, le-am luat eu, așa-i trebuie!
Când am ajuns în stațiune, m-am trezit că rămân cu gura căscată de uimire. Feerie! Atât pot spune, nimic altceva! Luminițele și steluțele de zăpadă creau o altă lume, total diferită de cea a orașului meu pe care-l lăsasem în urmă cu vreo oră și jumătate. Zăpadă din belșug și o mulțime de oameni urcau pe pârtia din apropiere. Recunosc că nici nu m-am cazat. Zăpada mă atrăgea ca un magnet și mi-am scos schiurile, echipamentul și am început să alerg ca o zăpăcită cu ele în spate de parcă mă alerga nu știu ce bestie din urmă.
Aproape noapte. Unde naiba urcam să schiez, nici nu aveam habar să fac acest sport! Știu doar că alergam ca o nebună plină de adrenalină și de dor de mișcare, de a fi liberă, de a încerca ceva nou, ceva care să mă facă să simt că trăiesc, că sunt în viață și că sunt importantă, că e timpul meu acum! Fără el, doar eu și bucuria mea! Zăpada!
Îmi amintesc când eram copil, mama mă punea pe sanie și mergeam amândouă încetișor pe drumul spre casa bunicii care ne aștepta cu gogoși cu dulceață și cu prăjitura ei celebră cu un nume pe care nu l-am înțeles niciodată, ”Televizor”. Până la bunica mâncam de pe drum o grămada de zăpadă. O apucam cu mănușa și ronțăiam fără să mă vadă mama, m-ar fi certat tare de tot. Peste tot satul zăpada trona ca o regină.
La fel mă simțeam acum, un copil mare, cu schiurile care îi promiteau un weekend de neuitat, care-i promiteau să-și ostoiască setea de mișcare, de adrenalină.

-Nu-s cam grele, domnișoară? Astăzi nu mai sunt monitori!
Mă holbez la tipul brunet care coboară cu schiurile pe lângă mine. Ce monitori? Ce-s ăia? Probabil că par dezorientată, brunețelul se oprește și mă întreabă:
-Nu știi să schiezi, așa e?
Ia uite, domle, ce mă irită, gâscanul ăsta! Ce părere pe capul lui! Adică ce naiba, am afiș electronic în frunte și scrie acolo ce scor am la sportul ăsta sau cum? Ce-s burtiera de la teve? Mă strâmb sugestiv și dau ochii peste cap.
-Aha, noob! aruncă niște cuvinte spre mine și râde cu hohote.
Nu știu de ce, dar am așa un chef să-i trag cu schiurile în cap că abia mă abțin să nu o fac.
-Dacă vrei te ajut mâine să te urci pe ele, asta dacă nu vrei să ți le faci mobilă să le ții în sufragerie pe post de sculptură contemporană!
Ochii mei sclipesc și nervozitatea e la maxim. Cum de atrag eu tot felul de indivizi? Naiba știe! Dar recunosc în sinea mea că am nevoie de ajutor să învăț sportul ăsta. Nu e nevoie doar să am echipamentul, trebuie să-l știu să-l folosesc! Și mă trezesc că-i spun tipului:
-Mâine de dimineață te las să-mi cumperi o cafea și apoi să mă înveți să schiez! Stau la vila aia!
Îi arunc arătătorul prin față și indic locul de cazare. M-am hotărât, nu mai sunt cuminte, gata! Mă întorc spre vilă cu schiurile în spate și casca pe cap. Zâmbesc fericită. E vremea distracției! A venit iarnaaaaa!

2 Comments

  1. Fostul iubit, siiigur că da…

Leave a Reply

Required fields are marked *.