Profeta

din Lumea de dincolo de vise

Logo1

Ai încredere în cizmele Kalapod

| 0 comments

O iarnă ca în basme se desfășura în fața ei. Orașul părea o cetate într-un ținut de demult, un ținut cu zâne și prințese, cu feți-frumoși și spiriduși, învăluit în minunate scânteioare ce sclipeau peste tot în jur, în pomi, pe stâlpi sau în jurul caselor pe care, câte un Moș Crăciun înveșmântat în haină roșie părea că urcă o scară invizibilă pentru a duce cadouri multe copiilor de peste tot.
Ningea plăcut. Câte un fulg cam leneș atârna parcă de un fir de ață invizibil pe care-l mânuia cine știe ce păpușar din norii spumoși. Fata înveșmântată în alb, cu o căciulă albă cu o blăniță haioasă se uită în stânga, apoi în dreapta, scoase limba și atrase un fulg nebunatic să-i simtă gustul rece și aromat cu parfum de iarnă grea. Râse la un gând numai de ea știut și se așeză pe o bancă lângă o stație de autobuz oarecare. Nu aștepta să plece undeva, nu aștepta vreun prinț. http://www.kalapod.ro/cizme-dama/

Vârful cizmelor albe plimba zăpada dintr-un colț în altul, la început fără un scop anume, apoi parcă cu sârg. Se simțea cumva de la deszăpezire, așa că o strângea frumos la un loc, punând-o una peste alta, ghemotoace albe, pline de stropi de apă înghețați. Ieșise să încerce rezistența cizmelor sau pentru că era încântată de zăpada ce curgea din cer cu nemiluita? Ridică din umeri.
Se plictisi după un timp, iar un gând straniu îi veni: Ce-ar fi să se descalțe și să fugă în picioarele goale prin zăpadă? Ca pe timpuri, când era mică, iar bunica o prindea să o încalțe abia la fântână. Simțea și acum zăpada rece, dar mai ales simțea bucuria enormă a copilului la venirea iernii.
-Bună!? De ce ai ieșit singură?
Ridică ochii ținând instinctiv mâna pe geantă cu gândul să o folosească ca armă letală, dar întâlni ochii lui Victor, albaștri și senini. Zâmbea un zâmbet doar de el știut. Fata ridică din umeri. Nu avea habar ce face acolo, în acel moment și nici dacă era singură, se mai vedeau rătăciți ca și ea prin nămeții orașului.
Tăcere. Victor se așezase lângă ea, cuminte și aștepta. Oare ce aștepta? Chiar începuse să o ajute cu zăpada împingând la rândul său cu cizmele elegante spre grămada care devenea din ce în ce mai mare. După un timp obosi și ea, și el. Stăteau stingheri unul lângă celălalt, privind spre zăpada adunată sau spre cizmele ude de apă. Pe fată o măcina o curiozitate stupidă: Oare lui i-a intrat apă în cizme? Ea nu simțea încă nimic. Ciudat, în fiecare iarnă apa se infiltra, nu se știe cum, și îi uda ciorapii. Cizmele noi păreau miraculoase. Le privi încântată brusc, chicoti la fel de încântată și privi spre cerul albit de fulgi tot mai deși.
-Vii să alergăm în parc? îl întrebă pe tânăr.
Nu așteptă răspunsul acestuia. O zbughi ca un iepure de câmp, fuga-fuguța către parcul de peste stradă. Muzică de Crăciun și luminile multicolore îi întâmpină încă de la intrare. Colțul din dreapta era destinat prichindeilor, dar fata nu rezistă să nu se urce în leagăn. Oare de ce nu venise de prima dată în parc? E mult mai distractiv să te dai în leagăn! Râse fericită în timp ce-și făcea vânt. Căciula îi căzuse și părul se revărsase ca o cascadă de râu castaniu. Se descheie la haină, începuse să-i fie cald, viteza creștea, iar când leagănul ajungea în vârf, picioarele încălțate cu cizmele albe erau mai sus decât capul cu plete castanii. Îi părea că cizmele își vor lua zborul. Apoi nu se știe cum se dezechilibră și crezuse că va cădea. Victor însă a prins-o ușor ca pe un fulg. Râseră amândoi ca niște ștrengari.
-Hai pe gheață!
Victor clătină din cap negativ. E periculos, știe și fata, dar nu-i pasă.

-Uite, ele mă vor păzi, sunt așa ușoare și sigure încât sunt sigură că nici gheața nu se va sparge.
Râdea haioasă, iar urechile  i se înroșiseră de frig. Până când băiatul îi aduse căciula, cizmele albe ale fetei patinau de zor pe oglinda lacului înghețat. Îi trimitea bezele de la mijlocul lui. Părea o lebădă delicată, o lebădă cu păr castaniu.
Poate că i s-a părut îngrijorat, așa că fata s-a întors pe mal și ninsoarea a încetat brusc.
Fata își reluă vechea ocupație și mișca iarăși de zor zăpada cu super cizmele ei care aveau, iată, o putere supranaturală, aceea de a păși pe gheață fără ca aceasta să se spargă. Și totuși era atât de subțire, cum de a rezistat? Chicoti puțin nervoasă, se întoarse brusc spre băiat și îl sărută tandru.
-Vezi, întotdeauna trebuie să ai încredere în cizmele tale! http://www.kalapod.ro/cizme-barbati/
Nu știa de ce spusese cuvintele acelea, simplă observație și poate o încerca mândria că de data aceasta alesese ceva calitativ și care făcuse față cu brio vicisitudinilor vremii. Sau poate a spus-o pentru că se încurcase după sărutul acela. Oare de ce-l sărutase? O luă la fugă ca o nebună spre stație fără să se uite în spate dacă Victor o urma. Intră în casă și se așeză la geam. El era în stradă, deci o place.  Râse fericită.
Se uită iarăși la cizmele albe, chicoti și le așeză frumos pe hol.

Leave a Reply

Required fields are marked *.