Profeta

din Lumea de dincolo de vise

bileteavion-150x1501

Zbor către orașul viselor mele

| 0 comments

Stau de ceva timp și mă tot gândesc cât e lumea asta de mare. Ziua este perioada în care am timp cel mai mult să fac această operație importantă, și anume gânditul. Ce să fac de altfel toată ziulica în afară de asta? Oițele pasc liniștite iarba verde și suculentă, soarele strălucește îmbietor și trilul păsărilor mă îndeamnă mereu să mă uit pe cer și să cercetez zborul lor. Nu trebuie să le văd să știu care e mierla sau cintezoiul, care-i pițigoi și care-i vrabie. Le identific după glas.

Uneori admirând cerul albastru văd urme de avioane sau chiar și pe ele. Le admir așa, de departe, și mă gândesc la vreo destinație la care ajung ele, un loc pe care eu l-aș vizita cu multă plăcere. Poate mi-ar plăcea să zbor spre Paris. De când sunt oier, am tot citit. De, am ceva timp la dispoziție, iar câinii mei credincioși păzesc cu grijă animalele, așa că timp de citit am berechet! Ultima carte citită de mine a fost ”Cei trei muschetari” de A. Dumas, un scriitor francez care îmi antrenează imaginația și mă poartă în locuri cu totul diferite de locul meu de muncă. Îmi imaginez Parisul prin ochii muschetarilor din cartea aceasta. Văd Bastilia și steagul francez fluturând pe metereze, dansez la balurile regelui în splendidul Palat Versailles, străzile largi cu flori și arbuști înfloriți străjuiesc de-o parte și de alta ca niște bravi soldați ai cardinalului Richelieu. Totul este viu în mintea mea. Avionul trece pe deasupra capului meu, acolo, departe de pământ, și drumul meu spre Paris pare un vis pe care-l poartă încet, dar sigur, către tărâmuri doar de el știut. E un avion al viselor, al orașului pe care îmi doresc atât de mult să-l vizitez.
Îmi aduc aminte că la școală, unde am învățat și eu cât am putut și am fost lăsat de ai mei părinți, profesorul de geografie ne-a rugat la o lecție deschisă să îi indicăm un oraș pe care am dori să-l vizităm când vom fi mari. Unul a zis Londra, altul a zis Madrid, eu am spus Franța. Profesorul s-a încruntat, iar sprâncenele s-au unit parcă într-un gest nervos. Inspectorul în schimb a zâmbit, a spus pe un ton blând că Franța e o țară formată din multe orașe, printre care și Parisul, un diamant al capitalelor europene. De atunci am rămas în cap cu Parisul ăsta.  Uneori mă uit la hartă și desenez cu un creion drumul din România până în Paris. Trec prin Budapesta, Viena, Berlin, Munchen, apoi trasez brusc o linie dreaptă spre destinație. Răbdarea nu e o calitate  a mea, trebuie să recunosc. Taică-miu vede harta pe perete și strâmbă din nas: ”N-ai tu față de locurile alea, măi, băiete, tu ești de aicea, oier. Noi, oierii, nu părăsim aceste ținuturi niciodată.”
Îl înțeleg pe tata. Dacă nu l-aș fi înțeles poate că astăzi i-aș fi purtat ranchiună că nu m-a lăsat să mă duc la școală mai departe de clasa a 8-a, a zis că are nevoie de om la oi și cu toate insistențele dirigintelui care  insista să fiu lăsat la liceu, pentru că sunt cel mai bun la învățătură din clasă, tata a strâns pumnii supărat și a replicat că fiecare le știe pe ale lui, și dacă dirigintele crede că-s așa bun să mă ia și să mă țină dânsul la liceu. Chiar m-a repezit că tăceam și nu spuneam nimic. În sinea mea aș fi vrut să merg la oraș, dar tata ar fi rămas singur. Oile asigurau traiul. Ca și astăzi de altfel. Numai că am rămas cu dorința mea de a vizita Parisul, poate nu acum, dar cândva, undeva în viitor, se va întâmpla. Iar avionul acela alb, cu aripi lungi, care brăzda cu urme adânci cerul, mă va duce cândva și pe mine în capitala Franței. Tata nu știe, dar am ținut legătura cu dirigintele, mi-a mai trimis cărți, manuale, iar acum un an m-am înscris la seral, voi face liceul și voi sta și cu oile tatii. Între timp citesc tot ce-mi pică în mână. Unele cărți le am de la secretara școlii, iar altele de la Alexandra, o colegă de clasă cu părinți mai înstăriți, care au lăsat-o la școală, la oraș.
Cu ochii pironiți între stâncile din față, respir aerul răcoros al munților, desenez nori imaginari cu degetul pe cer și prind avioanele care zboară spre diferite destinații din toată lumea: Barcelona, Toronto, Dubai. Încerc să le prind în pumnul meu și să le fac să aterizeze să mă ia și pe mine cu ele, acolo, în lumea largă, să văd tot ce e nou și diferit!

Leave a Reply

Required fields are marked *.