Profeta

din Lumea de dincolo de vise

Dentfix-150x150

Vara asta zâmbesc cu toată dantura!

| 0 comments

”-Zâmbește!

-Nu vreau! 
Mă enervează când cineva insistă să fac ceva ce nu doresc, mai ales atunci când depun tot efortul posibil să ascund ceva.
-De ce nu vrei să zâmbești? Vrei să-ți spun?
-Nu vreau! 
Scot limba copilărește și deja sunt nervoasă cu acte în regulă. Zâmbesc fără să-mi arăt dinții galbeni ca de morsă repauzată.
-Ești o fricoasă și o lașă! rânjește prietena mea arătându-și aparatul dentar.
-Nu serios! Uite că mă duc la stomatolog, vei vedea! mă ambiționez brusc și tot brusc regret ce am zis.
-Fricoaso!”
Conversația asta nu poate fi considerată ca un motiv suficient pentru mine să calc treptele cabinetului stomatologic, mai ales când fobia mea este una imensă și care rivalizează cu orice altă fobie serioasă ca frica de înălțime, de locuri strâmte, de șerpi, șoareci, păienjeni și alte lighioane ciudate și mișunătoare. Nu poate fi considerată un motiv suficient și totuși repetată în fiecare zi, m-a determinat să arăt cât de curajoasă sunt. Acum nu vă gândiți că n-am aproape niciun dinte sau măsea în gură și că aș putea concura cu șanse de succes real la rolul Babei Cloanța, nicidecum, dar vă spun un secret, unul cam murdar din viața mea: fumez. Recunosc că e un obicei urât, știu că dacă nu am grijă fac cancer și imaginile de pe pachetele de țigări sunt absolut înfricoșătoare. M-am lăsat de fumat de 10 ori până acum și fac tot felul de calcule cât să fumez, cum  și ce pedepse să-mi dau dacă încalc vreo regulă a fumatului mai puțin. N-am șanse să scap de acest viciu urât fără un profesionist. Până când voi avea curajul să apelez la specialiști, mai am o problemă teribil de inestetică de rezolvat și anume: dinții mei galbeni. Serios, n-am decât 27 de ani, iar dantura în afară de o carie pe care mi-am propus să o rezolv cu această ocazie, nu mi-a pus mari probleme. Dar fumatul mi-a colorat dinții. Mă rog, tutunul. Sunt urâți și prefer de cele mai multe ori să nu zâmbesc în public. Am un complex evident, nu?
Prietena mea știe de această problemuță, știe și tot încearcă prin orice metode să mă determine să merg la stomatolog și să-mi albesc dinții. Îmi explică o tehnică de care a beneficiat și ea, îmi prezintă noua metodă extraordinară de parcă ea a inventat-o și mai că nu mă bate să mă duc. 
Într-un final m-am decis să o fac și pe asta. În primul rând e vară și m-am săturat să stau mereu cu buzele strânse să nu se vadă pictura grotească de pe dinții mei. Ba mai mult, m-am săturat să creadă lumea că-s morocănoasă, că nu râd niciodată, că nu știu să fiu distractivă. Dar eu chiar sunt o fire veselă, sociabilă, mi-e drag să râd, să spun bancuri, să râd cu gura până la urechi. În familie îmi permit acest lucru, nu mă judecă nimeni, cu toate că bunica îmi tot atrage atenția că nu o să mă mai mărit dacă pufăi ca un tractor și dacă voi avea dinții negri sau ”stricați”. Are dreptate și ea, dar și cei care mi-au scos porecla de ”Morocănoasa”. 
Așa că luni la ora 9, după o programare în prealabil, stăteam frumos pe scaunul galben și așteptam să fiu chemată. Cu frica în sân evident, cu ea în buzunare, în mâini, oriunde. Simțeam fiori pe șira spinării și aveam impresia deodată că fac parte dintr-un film cu zombi. Când colo o asistentă îmi zâmbește drăguț. Apoi o alta surâde și mă roagă să poftesc în cabinet pentru că mă așteaptă medicul. Zâmbete la stomatolog? Sincer mereu mi-am închipuit că oamenii în această locație au alte fețe, iar urletele se aud peste tot ca pe vremea Inchiziției. Ce vreți, sunt teribil de plastică uneori! Așa că în imaginația mea nu își puteau găsi loc zâmbetele ci doar instrumentele de tortură.
Medicul zâmbea simpatic și aștepta răspunsul meu afirmativ. Eu încă bulversată că lumea zâmbea la mine, n-am putut să nu observ dantura albă, impecabilă a stomatologului.
-Albă ca zăpada! m-am trezit că vorbesc cu voce tare și rușinată mi-am dus mâna la gură ca babele de la țară când bărbații spun vreo glumă mai fără perdea.
-Ei, chiar așa nu mi s-a mai spus până acum! 
-Eu, știți, mă scuzați… 
Am început să bâigui ca un copil mic. Medicul îmi făcu semn să mă liniștesc și zâmbi iarăși începând să prezinte ca la carte întreg procedeul de albire al dinților mei. Mi-a explicat că ar trebui să renunț la fumat.
– Metoda pe care o folosesc se bazează pe folosirea gelului concentrat pe bază de peroxid de hidrogen. Vom folosi o lumină specială…
Iar medicul continuă să explice tot ceea ce face în etape, mă simțeam ca la școală, dar primeam informațiile încrezătoare și uimită de cât de interesant era la cabinetul stomatologic. 
După ședințele obligatorii și promisiunea făcută mie că voi merge de azi înainte regulat pentru un control fie el și preventiv, stau și rânjesc în toate oglinzile pe care le prind în cale, inclusiv în oglinda retrovizoare a mașinii, în vitrinele magazinelor… 
Ce să spun în afară că toată lumea avea dreptate? Vara asta în sfârșit voi zâmbi și eu cu toată dantura mea! Să vadă toți cât de simpatică sunt, cât de hazlie și ce distractivă pot fi! Și dacă mamaie are noroc, poate mă și mărit! 

Leave a Reply

Required fields are marked *.