Profeta

din Lumea de dincolo de vise

Uneori mor pentru a reînvia

| 2 Comments

Știi că-mi place să mă alint, să torc frumos ca o pisicuță și să zâmbesc larg dacă îmi dai ce vreau. Uite, așa sunt eu, o mică egoistă, narcisistă, o persoană nervoasă și plină de angoase chiar! Dar, în general, pot spune că sunt de treabă, cu excepția momentelor când tun și fulger, și când nu reușesc să gândesc clar, când arunc cu fulgere precum Zeus. Apoi ridic din umeri, revine calmitatea, mă relaxez, ploaia curge încetișor pe geamurile casei mele și șterg cu o mânecă a cămășii pentru a avea o vedere mai bună asupra peisajului. Ce peisaj? Nimic important, dar îmi place cum se înmoaie în apă mâneca, mai ador momentul când o arunc pe fotoliu ca pe o paria și mă arunc vijelioasă în cada plină de apă caldă și de spumant cu aromă de nisip și mare veșnic albastră.
Ador scoicile și marea mă relaxează, îmi redă vitalitatea, mă face să zbor spre alte tărâmuri, dincolo de marginile planetei mele, dincolo de vise de om mărunt, de clipe de nefericire sau de moarte. Anul acesta n-am avut timp de mare, probabil nici nu mi-a dus dorul din moment ce nu a strigat la mine să mă trezesc și să mă arunc în valurile înspumate, plină de dorință și plăcere ascunsă muritorilor.
Și salvamarul să nu-și facă griji, știu să înot. Știu atât de bine să înot încât ultima dată era să mă înec cu succes. Rețin doar că am aruncat o privire disperată după ajutor, am luat o gură  bună de apă de piscină (!)și  m-am lăsat ușor către adâncurile de 2 metri . Nu-i mult, dar nici eu n-am mai mult de 1m57cm, deci nicio șansă de a scăpa. Da, normal că m-a salvat cineva. Și nu, nu era salvamarul. Dacă stau și mă gândesc bine, nu multă lume se poate îneca la piscină. Eu sunt unul dintre puținii. Nu-s la prima încercare de tipul acesta, poate chiar la a treia, dar mă străduiesc să ating apogeul se pare, din moment ce nu încetez cu părerea mea că sunt o profesionistă în ale înotatului, și că între mine și o sirenă nu-i mare diferență, decât poate în ce privește frumusețea. Evident eu sunt mult mai și mult prea decât doamna în cauză. Se știe! Îndemn pur manelistic, dar care subliniază cu savoare superbitatea care mă caracterizează. Și da, mi-au murit lăudătorii, nu mai am niciunul care să spună: ”fată., ești superbă!”. Noroc că nu mă încurc și știu să ies la suprafață și singură.
Azi n-am făcut nimic. Pur și simplu am intrat în starea aia care mă caracterizează când nu am ce face. Vegetez. Par o nectarină. Adică miros frumos, sunt parfumată toată, colorată, dulce, dar stau într-o fructieră și aștept. Fac o paralelă de gen pentru că am așa ceva pe masă și mă tot uit la ele dar n-am chef să mănânc așa ceva. De fapt n-am chef să mănânc nimic.
Nimicul mă urmărește de când m-am trezit. Totul este astăzi nimic  în lumea mea de dincolo de vise. Nici nu știu de ce am simțit nevoia să scriu aici, demult n-am mai scris nimic care să nu sune a reclamă încât nu mai știu ce caut eu pe blogul meu. Ce trebuie să scriu?
Vă zic un secret. Am câteva mici veleități de scriitoare. Stau, visez cu ochi deschiși tot felul de scenarii, am o imaginație fantastică și trăiesc diverse filme chiar în câteva minute. Mi-e dor de Rusalka  mea pe care am părăsit-o pe uscat de ceva timp fără să mă gândesc că va muri în lipsa apei. Am nevoie de luciditatea Matildei și de colecția ei de tablouri și de oameni, pe care le afișează veșnic pe același perete al sufrageriei din casa cu iz interbelic. Mă gândesc la nebunia și superficialitatea micii vrăjitoare și a măturii ei personalizate, la utopia mea politică abandonată în vechiul birou achiziționat dintr-un târg de antichități și care este păstrătorul unei cutii secrete. Mă gândesc la visele începute și nesfârșite, la filmele ale căror regizor sunt, și ele aruncate într-o cameră și abandonate de atâta timp.
Mi-aș dori să pot redeveni Rusalka. Ea mă determină să trăiesc. Ea este acolo, în interiorul meu, iar dinții ei mici sfâșie crud doar dacă îi dau voie să ajungă la suprafață. Valurile apei cântă mereu cântecul ei. Și dintre ele , mă ridic și zâmbesc, iar părul verde aruncă străluciri de diamant deasupra lacului. Zâmbesc și buzele întredeschise lasă să se întrevadă dinții mici, ascuțiți, plini de cruzime.
Sunt Eu!

2 Comments

  1. Welcome home! 🙂

  2. :)))))) Hai ca esti simpatica foc!

Leave a Reply

Required fields are marked *.