Profeta

din Lumea de dincolo de vise

10608872_334555533379699_74226606_n1

Iubirea… ce și cum?

| 6 Comments

Am așa un chef să dansez încât de câteva zile nu mă pot gândi decât la tango. N-am idee de ce. Ce-mi veni deodată cu dansatul mai ales că nu sunt deloc specialistă? Ultimul tango pe care l-am dansat a fost cel de  ieri. Cu cine? Cu mine și cu ochii închiși. Am luat lecții de pe youtube, apoi mi-am închipuit că am un partener imaginar. Faza mai grea a fost atunci când trebuia să mă las pe spate, n-avea cine mă prinde. Într-un final m-am lăsat păgubașă, la ce bun atâta efort zadarnic dacă oricum nu aș avea vreun partener viabil acestui dans? Așa că mă uit la bachata. Pare mai ușor de dansat singură. :)))
Mă gândeam astăzi la iubire. Nu vreau să filosofez asupra sensului acesteia sau să explic vreo experiență a mea în domeniu. Pur și simplu am întâlnit oameni fericiți, plini de candoare, de sentimente pure, oameni care s-au întâlnit, s-au plăcut, apoi au realizat că-s făcuți unul pentru celălalt și au decis să rămână împreună. Ce îi determină să creadă că acest legământ este unul pe vecie? N-am nici cea mai mică idee. Probabil e ceva scris în ADN, altfel nu-mi închipui de ce au această siguranță că totul va fi perfect și că vor muri împreună. În practică faza cu muritul în duet e cam o fază romanțioasă și atât. E demonstrat că nu se întâmplă așa decât destul de rar. De obicei lumea dă colțul pe rând. Am devenit mai tenebroasă. Aș face mea culpa, dar n-am chef azi, poate mâine.
De ce ne cuplăm noi, oamenii? Iubire? Frica de singurătate? Oare ce ne determină să ne alegem perechea și apoi să așteptăm liniștiți  sfârșitul? Oare nu ne-ar fi mai ușor să ne trăim viața fiecare cum dorește și oare nu am fi mai fericiți așa decât cu toate opreliștile ce decurg dintr-un legământ de uniune religioasă pe viață? Stau și mă gândesc că e bine că popa spune faza cu ”până moartea ne va despărți”. Nu de alta, dar trebuie să existe o speranță pentru cei cărora nu le iese din prima faza cu o căsătorie din dragoste! Câți dintre noi ne găsim perechea cu adevărat? Eu cred că foarte puțini. Mă uit și eu în jur, văd pe majoritatea că joacă teatru. Văd iubiri care nu există, observ oameni care stau cu alții doar pentru că nu au altceva mai bun, care-și suporta cu stoicism partenerul doar din interes material sau care s-a îndobitocit într-o relație toxică și-și spune că oricum viața s-a sfârșit și că el sau ea, ca și indivizi nu există, nu-s importanți.
Apoi am ajuns la concluzia că iubirea există doar pentru scurte perioade de timp. Te place, îl placi, vă potriviți ca nimeni altcineva, povestea lui Romeo și Julieta e mic copil pe lângă a voastră și apoi din senin, nu vă mai suportați. Nu există iubirea aia eternă? Ba da, continui să spun, există excepțiile care desfac regula. Dar într-un final excepțiile astea sunt într-un număr mult prea mic, așa că au ajuns să nu conteze. Și apoi, noi, oamenii, mergem pe opinia că cei care nu se raliază grupului, nu există, pot să dispară, sunt inexistenți și neimportanți. Un șut în fund și ducă-se dacă nu-s normali. Normalitatea impusă de o societate putredă încă de la naștere. N-am cursivitate în idei? Nici nu-mi pasă. Nu urmăresc ceva anume cu acest discurs. Pur și simplu uneori meditez. Azi la iubire. Mâine la altceva.
V-ați gândit vreodată de ce sunteți iubiți? Ce atrage pe altul să vă privească ca și când sunteți singura pe Pământ? Uneori poate te și uiți în oglindă și te întrebi ”ce-o fi văzut la mine? am capul mic, ma uit cruciș, am buze subțiri, ochii sunt banali, iar părul e de culoare nedefinită și fără nicio strălucire” și totuși el se uită la tine de parcă toate zânele au dispărut de pe pământ și ai rămas singurul exemplar. Eeee, aici n-am idee exactă, eu sunt oarecum narcisistă, mă plac și chiar mă cred zână, deci nu se pune! Glumesc.
Iubirea e ceva ce merită 5 minute de meditație. Pur și simplu să te gândești și să-ți dorești să o întâlnești. Să fii tu excepția, să te rogi să ți se întâmple ție minunea și toată viața din acel moment să devină un basm pentru tine. Probabil că la o anumită vârstă înțelegi că indiferent de bani și de cât teatru joci atunci când îi spui celei din fața ta ”te iubesc”, nu mai contează decât că viața ta e zero doar pentru că piesa de teatru nu mai contează dacă e jucată de actori slabi sau buni. Actorii joacă un rol, tu joci un rol, iar iubirea ta nu există. Acel te iubesc devine penibil, sec, plin de ipocrizie față de tine însuți și începi să caști tot mai des, să sforăi, să asculți zeci de ore inepții, banalitățile așa zisei iubiri. Realizezi că iubirea nu există, înghiți în sec, cauți să-ți condimentezi viața și privești fără să guști nimic de calitate. Nici nu mai contează din moment ce tu ai devenit deja doar un actor cu salariu bun.
Ce înseamnă să iubești? Multe femei spun că s-ar traduce prin respect, iar altele prin gesturi de tandrețe, prin alint, răsfăț, cine știe exact? Poate că sunt toate la un loc. Eu nu cred în iubirea lui Romeo, e teribil de stupidă, e cretină și să-mi fie cu iertare, să iubești înseamnă mult mai mult decât să-ți iei viața în mod cretin. Dar poate nu simt ideea lui Will, e posibil, nu-s romantică din fire. Sau poate oi fi, de cele mai multe ori mă contrazic singură.
Știi de ce-mi place așa mult Rusalka? Pentru că se mulează pe felul meu de a fi. Trădată se răzbună. Până la urmă moartea la un nivel înalt poate fi mult mai profundă decât o iubire patetică, banală, lipsită de substanță, o iubire de doi ani sau de 3 luni. Așa că acum mă contrazic drăguț și penibil, și dau dreptate lui Romi care a repauzat grandios datorită disperării Julietei. Nu fac comentarii asupra lucrării lui Shakespeare. Nu știu ce mi-a venit cu Romeo și nici cu iubirea în seara asta. Poate pentru că sunt curioasă ce cred ceilalți despre iubire. Cine iubește cu adevărat? Pe cine iubește? Unde iubește? Cum iubește? Ce înțeleg alții din iubire? Căsătoria înseamnă iubire? Iubire înseamnă dragostea pentru amantă?
Iubim ca să iubim. Iubim pentru că nu suntem iubiți. Asta înseamnă disperare. Când găsești pe cineva, oricine, te arunci în vâltoarea nebuniei și uiți de tot. Uiți chiar că tu nu iubești. Te gândești doar la faptul că nu vrei să fii singur.
Cine pe cine iubește?
Hey, King! Ce părere ai, cum e cu iubirea? Aș vrea să știu părerea ta!

6 Comments

  1. e mult de discutat dar iubirea e atunci cand nu ii ingradesti celui de langa tine libertatea de a alege…. dar e mult de discutat…oricum imi place ce ai scris aici

  2. Iubirea e un sentiment care nu tine de fizic ea exista in suflet.

  3. Multumesc pentru apreciere, Liviu pagal!

  4. Asa spui,Florentin? Nu tine de fizic. Ne iubim cu sufletul si restul e pentru exercitiu de mentinere a siluetei. Da?

  5. Sufletul e tot ce contează. Trupul e măcinat de boli sau dorințe. De ce te cramponezi de trup? O grămada de atomi.

  6. Eu nu ma cramponez de nimic. Imi susptin opinia doar. S-apoi eu intrebam pe king, nu pe tine. Te bagi in seama! :))))))))))))))

Leave a Reply

Required fields are marked *.