Profeta

din Lumea de dincolo de vise

logo

Mașinuța electrică cu lipici la copii

| 0 comments

S-a lipit de ea ca timbrul de scrisoare. Strâns și fără să poată cineva să mai aibă vreo replică de dat. Și chiar dacă ar fi dat-o, n-ar fi auzit-o. Din moment ce a îmbrățișat-o, restul era deja istorie. Andrei stătea uimit, cu ochii largi și albastrul cerului de vară din ei arunca sclipiri de fericire pe care bunicul nu le mai văzuse în ochii vreunui copil până atunci. Nici măcar în ochii propriilor copii. De altfel, se spune că bunicii își iubesc și își răsfață mai mult nepoții decât copiii. Probabil din această cauză.
-Atât de mult îmi place, bunule! E cea mai frumoasă mașinuță electrică pe care am văzut-o vreodată!

Bunul a zâmbit șugubăț. Dacă nu știa el ce îi place nepotului, atunci cine?  O comandase simplu pe net, o văzuse în magazinul online și-i plăcuse că avea două locuri și nepotul putea să se plimbe împreună cu vreun prieten de ocazie prin parc. Era foarte dotată pentru o mașinuță electrică și teribil de interesantă!
-Bunule, ai văzut, uite, are și trusă de scule! Exact ca mașina lui tata!
Andrei cerceta pe toate părțile mașinuța minune de parcă nimic în lume nu era mai interesant decât cadoul pe care-l primise de la bunic. Claxonă brusc și râse încântat de sunetul produs, apoi apăsă încă o dată și râse ghiduș trăgând cu ochiul spre geamul casei. Știa că undeva, după perdea, îl privea bunica. Ridică privirea  și-l întrebă:
-Pot să… conduc?
Bunul râse amuzat de timiditatea bruscă a băiatului. Andrei avea impresia că dacă face vreun gest greșit, mașinuța va dispărea ca prin magie.
-Da, e a ta doar! Urcă și fă ture pe asfaltul din curte. Ai grijă, niciodată pe șosea, acolo au voie doar mașinile mari și șoferii care au carnet. Ai înțeles? îl avertiză grijuliu de la început.
-Desigur, bunule, nu-s mic, copiii nu conduc mașini pe stradă!
-Așa, copile! Și acum la drum!
Andrei zâmbi încrezător. Se urcă în mașinuță, potrivi oglinzile și își puse centura de siguranță. Tata făcea la fel când se urca în mașina lui, și tot tata îi spusese că orice șofer, când se urcă la volan, e obligat mai întâi să facă aceste două lucruri pentru a avea vizibilitatea cât mai bună și pentru siguranța sa. Găsi pedalele de accelerație și de frână. Îi dădu drumul și ascultă bâzâitul foarte fin, apoi cu viteza întâi porni la drum spre nucul din spatele grădinii. Aleile curții erau line și curând mașinuța îi arătă toate secretele. Avea 3 viteze și marșalier, la a treia viteză prindea cam 11 km/h, era teribil de distractiv. Se plimbase de multe ori cu mașinuțe electrice prin parc, dar nu avusese niciuna proprietatea lui. Stătea la rând după o mulțime de fetițe și băieței ce-și așteptau rândul să urce și să dea câteva ture. Acum însă Albinuța era doar a lui. O botezase fără să vrea în gând, în timp ce lua o curbă pe lângă tufișul de trandafiri roșii ai bunicii. Nu știuse când trecuseră 25 de minute. Acumulatorul trebuia reîncărcat. Așa că o duse încet spre garajul improvizat între două cutii mari de carton. Bunul își luă rol de angajat la o stație de alimentare și mașinuța beneficie de pauza necesară. Dar Andrei n-o părăsi niciun singur minut. A luat o cârpă, așa cum văzuse pe tata că face, și o ștersese de praf.

-Bunule, chiar e a mea de tot, nu?
-A ta!
-Pentru toată viața? întrebă cu o naivitate adorabilă băiatul.
-Pentru toată viața, dragul meu! încuviință bunicul și își aminti că atunci când îi dăruise prima bicicletă, aceeași întrebare îi adresase.
-Știi, abia aștept să vină Alex în vizită, am nevoie de un copilot să stea în dreapta!
-Da, va fi și mai interesant! Acum hai la masă, ne strigă buna să mâncăm, mai ieșim după-amiază la o tură!
Fața lui Andrei se înnegură. Ochii pierduseră din sclipirea de mai înainte. Bunul întrebă:
-Ce ai pățit?
-Știam eu că nu va dura toată viața! bâigui vorbele printre lacrimi.
-Cum așa? Nu înțeleg , la ce te referi?
-Când vine Ana la noi, în vizită, mama mă bagă la somn și-mi spune că ne mai jucăm după-amiază, dar când mă trezesc, Ana nu mai e!
Bunul i-a spus că nu se va întâmpla la fel, că mașinuța e a lui și va fi acolo și când se va trezi.
-Bunule, ce zici, aș putea să dorm în ea? M-aș simți mai sigur așa.
-Ei, asta nu, dar uite, azi facem o excepție și  parcăm mașinuța în camera ta, așa vei fi liniștit?
Ochii piciului exprimau o fericire imensă, iar mânuțele lui mici mângâiau de zor scaunul șoferului în timp ce bunul transporta mașina în dormitor. Ce nu făcea el pentru bucuria nepotului!

Leave a Reply

Required fields are marked *.