Profeta

din Lumea de dincolo de vise

lensa-last

Un accesoriu obligatoriu pentru zilele de vara

| 0 comments

Vară, soare, nisip fierbinte, stânci și ochelari de soare http://lensa.ro/ochelari-de-soare, toate erau pregătite pentru cea mai frumoasă plimbare în deșert, în excursia mea prin minunatul Egipt.
N-am habar când și cum a explodat primul motor, apoi al doilea. Doar panică, fiecare vorbea în limba lui. Italianul era de o nervozitate ajunsă la apogeu, iar francezul se ruga de Dumnezeu să-l lase în viață că nu va mai păcătui în veci. Pilotul ținea inutil manșa. Știa acest lucru, dar ce-ar fi putut face altceva? Cu ochelarii de soare la ochi, privea dincolo de parbriz căutând un loc propice să aterizeze.
Soarele era aproape insuportabil și căldura se făcea simțită teribil. Totul dură circa 3 minute, dar, pentru prima dată în viață, am avut impresia că am trăit acest eveniment o veșnicie. Fiecare secundă trecea ca și când avea intensitatea unei vieți singulare. Și apoi prăbușirea, zgomotul asurzitor, țipetele și urletele copilotului când  o bucată desprinsă i-a secționat piciorul drept, flăcările ucigătoare.
Cu greu m-am desprins din scaunul în care stăteam și mi-am făcut loc printre mormanele însângerate. Italianul murise într-o poziție ciudată, cu mâinile ridicate spre cer într-o rugă mută, iar picioarele retezate de podeaua avionului care în prăbușire se ridicase nefiresc, păreau scene din filme americane de război. Francezul nu respira. I-am verificat pulsul, degeaba, probabil murise de spaimă, infarct, n-am idee.
Ochii abia s-au obișnuit cu lumina intensă, dar corpul, secătuit de experiența prin care trecuse, refuză orice mișcare și picioarele mi se înmuiară. Fruntea mi-a atins nisipul fierbinte și am simțit arsura unui soare nemilos. Îmi trecu prin minte ideea că nu mi-am dorit să urc în avion în acea zi, dar soarta a făcut să se întâmple așa. Fatalitatea! Cu un ochi în nisip, cercetam zona cu celălalt, peste tot numai nisip. Instinctiv mi-am apăsat limba pe buze să le umezesc. Apă!
Pilotul era viu, îl vedeam mișcându-se în jurul meu, mi-a cercetat pulsul și l-am auzit mormăind un ”bine că nu-s singur”. Apoi am simțit binefacerea apei care curgea lin pe gâtlejul uscat. M-am simțit ridicată în brațe și probabil avionul explodă. Un bubuit teribil aproape îmi sparse timpanul. Am căzut de-a berbeleacul, iar pilotul se prăbuși parcă secerat. Când m-am trezit, l-am văzut rezemat de o piatră, cu ochelarii la ochi, părea că se odihnește.
-Mulțumesc! am rostit cu greu.
Și-a scos ochelarii de soare http://lensa.ro/ochelari-de-soare/ochelari-pentru-barbati/dl0096-col-02E-m, a zâmbit ridicând din umeri. Nu era un zâmbet de cuceritor, mai degrabă obosit, neputincios.
-Au murit, toți!
Am simțit că dădea vina pe el, poate că avea dreptate, nu-s expert și nu mă pricep în pilotajul avioanelor, dar mi-a fost milă de el. Ochelarii de soare îi ascundeau lacrimile pe jumătate, pe sub ei însă, râurile curgeau năvalnic. Pilotul continuă:
-Știu ce gândești, dar greșești, nu este o eroare de pilotaj, e defecțiune tehnică, am avertizat asupra ei, dar m-au obligat să mă ridic de la sol pentru că firma e în faliment, aveau nevoie de banii ăștia cu tot riscul. Copilotul era soția mea.
Se pare că ochelarii de soare erau foarte utili să îmi ascundă și mie lacrimile. Uneori viața este doar viață…, iar soarele poate ucide.

Leave a Reply

Required fields are marked *.