Profeta

din Lumea de dincolo de vise

rusalki_005

Prada

| 2 Comments

Se strecoară adieri de vânt în liniștea stufărișului. Aștept! Îmi încleștez mâinile pe rădăcinile putrezite și sper să nu produc vreun zgomot. Prada e acolo, mă așteaptă. Nu  știe ce-o pândește în apropiere. Mi-e așa de foame încât slăbiciunea corpului mă doare.
Ea nu mă învață ce trebuie să fac să trăiesc. Descopăr singură, zi după zi, și totul mi se pare atât de nou și de complicat încât simt că viața nouă ce  mi-a fost dăruită e doar un coșmar pe care nu-l pot accepta. Mi-e foame și am învățat să mănânc. Prima gustare a fost un vierme lung care stătea lipit pe o frunză putredă. L-am luat cu silă de om ce nu știuse niciodată ce înseamnă foamea. Am supt sângele năclăit, l-am supt plină de scârbă și poftă. Simt și acum cum se scurge greu pe gât în jos, simt cum se zbate pe buzele vineții și slăbite.  Apoi am învățat să prind mormoloci. Stăteam nemișcată și deschideam gura când îi simțeam în apropiere, intrau singuri, neștiind că dincolo de buzele-mi dulci se află pentru ei iadul morții. Scuipam carcasa. Vroiam doar sânge. Ce blestem mi-a adus această nouă ființă! Ea era crudă, eu deveneam neom.
Azi stau în clar de lună și aștept. Am învățat să cânt. Printre buze, sunete duioase, sunete calde, voluptoase, pline de dorință, străbat noaptea. Cântecul ei! Rusalka mă numesc, știu  cine sunt și ce doresc.
Rusalka te vânează pe tine. Noapte de noapte te atrage. Îți simte împotrivirea și te cheamă pentru a fi al ei pentru totdeauna. Eu sunt Ea și Ea sunt Eu. Noi te vânăm pe tine!
Ochii îmi sunt grei și stânca atât de inconfortabilă! Aș aluneca în adâncuri doborâtă de somn etern, de oboseală și de foamea ce-mi mistuie întreaga ființă. Vântul continuă joacă lui stranie printre frunze de salcie, printre foi de stufăriș. Broaștele simt pericolul! Știu că sunt aici și tac! Au învățat că în mlaștină se află un nou dușman, unul puternic, absolut, Eu! Dincolo de mine este doar moarte! Așa că au ales să tacă!
În depărtare aud voci. Probabil pescari pe lac. Ochii zăresc departe barca și pe cei doi oameni ce vâslesc, iar din gură-mi țâșnesc sunete. Un cântec străbate lacul, dulceața lui învăluie, iar misterul atrage. Am învățat să ademenesc alte ființe. Mi-e foame! Așa de foame!
Barca se apropie!
-Vezi plasele? o voce masculină se auzi clar în apropiere.
-Nu, ce ciudat! Poate le-au luat vreunii înaintea noastră!
Clipesc brusc și ochii mi se zăresc în noapte. Cei doi sunt însă prea preocupați să vadă pericolul.
-Trage!
Mă simt prinsă și îmi zbat coada să rup plasa ce mă strânge, părul lung și verde e smuls de o mână puternică și mă trezesc prinsă de cap de un bărbat cu ochi de foc.
-Uite-o!
-Sirenă? întrebă bărbatul tânăr.
-Diavol! Nu știu cum a ajuns în lacul nostru, probabil din cauza noii mlaștini. Ține-o bine, prostule! O scapi și ne poate omorî într-o secundă!
Ciudat cum într-o clipă te poți transforma din stăpân în victimă! Ea începu un cântec, iar sunetul ajunse la unul dintre bărbați. Cel tânăr era sensibil. Rusalka ademenea. Își simțea părul verde mângâiat, buclele începeau să se usuce, sânii  i se întăriseră, iar coada dispăruse lăsând loc picioarelor de femeie. Buzele străluceau roșii ca focul, iar pe braț o rană picura sânge dulce ce-mi sporea foamea. Plasa strângea corpul ca într-o menghină. Unghiile căutau o cale de scăpare, sfâșiau , rupeau în tăcere ochiuri de plasă. Cu ochii verzi pironiți în ochii tânărului, Rusalka căuta salvarea.  Aerul nopții usca corpul tânăr de femeie și aducea la suprafață miresme de iubire. Era deja al ei. Mâinile lui se jucau cu părul verde, atingeau pielea brună și buzele Rusalkăi. Furișându-se printre ochiurile plasei limba ființei linse ușor un deget al tânărului cu ochi albaștri de metal. Șuieră cu glas ademenitor:
-Te vreau!
Metalul străluci în noapte. În barca mai erau doar doi.

2 Comments

  1. Aleg sa scriu doar atat despre text: imi place mult! 🙂
    Astept o continuare. 🙂
    Ziua minunat sa o petreci!

  2. Multumesc pentru apreciere, Diana! O zi minunata si tie!

Leave a Reply

Required fields are marked *.