Profeta

din Lumea de dincolo de vise

Veta… psiholog de șanț

| 0 comments

Am citit un articol referitor la dorința la femei și la bărbați. Nimic interesant la prima vedere, articolul plictisitor de simțeam că-mi ies ochii din cap. Uneori nu înțeleg deloc cum pot citi ceva ce nu-mi stârnește interesul. Și totuși m-a atras o chestie. Spune un mare psiholog în viață, genul acela care țopăie fericit că e băgat în seamă și confundă asta cu succesul, că femeia își dă seama că e dorită când ea este cea aleasă și nu alta. Acum mintea mea gândește în colțuri de când mă știu și nu pot să nu mă întreb, oare ce muiere stă așa năucită de norocul ce dă peste ea, că un mascul valabil e în limbă doar după ea și pe alta nu o mai are în vizor? Hai, să fim serioși, ce bărbat nu are o rezervă mică, nu de alta dar se știe că femeile sunt schimbătoare ca vremea și dacă vreuna îi face vreo figură, primul lucru, care trece prin cap unui bărbat, este să iasă cu alta. Există excepții? Ei, na! excepțiile sunt neputincioșii, cei care nu cunosc nicio femeie cu adevărat pentru că s-au ancorat ori într-o existență fără dudui, ori nu au atracția aia care să determine vreuna să cadă pe spate.  Deci femeia greșește să creadă că ea este the one și bărbatul mai are puțin și se face preș la picioarele ei căzut în admirație față de făptura angelică pe care o are în față. Nu uitați! Bărbații au rezerve!
Tot tipul în cauză susține că bărbații sunt cei care aleg femeia. Serios? Asta visează domnul, probabil noaptea în timp ce-i admiră chipul nevesti-sii cu care-i însurat de 30 de ani și care nu-i mai oferă nicio surpriză pe niciun plan. Sunt rare cazurile în care bărbatul alege ceva, femeile își aleg partenerii în funcție de ce le trece prin cap în momentul respectiv: chef, iubire, plictiseală, îndrăgostit la prima vedere, fiori de răzbunare, atracție chimică și alte tot atâtea motive. Ele nu se cuplează oricum, la întâmplare, totul e gândit, rațiunea învinge. Mai sunt și excepții , desigur. Eu! De ce? În cazul meu am fobie ușoară de bărbați. :))) Da, o am și pe asta. Am fobii variate ce țin de păianjeni, gândaci, furnici, vânt, furtună, cutremure, hoți, asasini, polițiști, spații largi, spații înguste, oameni, rechini, de șerpi nu mai zic, murdărie, mirosuri , zgomote… mai scriu? Sunt un om care trăiește complicat, știu!  Așa că dacă autorul articolului are la rândul lui o ușoară fobie față de femei , atunci e de înțeles și ce scriu aici e aiureală ca de obicei. Dar sunt sigură că e ușor misogin. Și nu dezvolt subiectul.
Trece pe urmă la un aspect social. Regulile societății inhibă cuplul. Mai nou, și voi vorbi cu perdea, într-un cuplu trebuie ca bărbatul să bifeze acel ceva, pentru că, în ziua de astăzi, femeile pot striga sus și tare că finalul nu a fost deloc apoteotic, ci mai degrabă apocaliptic. În lumea de astăzi sunt prezentate în filme, în emisiuni televizate, în articole, bărbați și femei care sunt înscriși pentru Olimpiada la gimnastică și mai puțin la cea de dragoste.
Cine s-a îndrăgostit vreodată? Mâinile sus! De cine? De omul perfect, nu? De ideea de dragoste? Te-ai îndrăgostit pentru că ți-era frică că vei rămâne singur până la bătrânețe? Că nu ești iubit? Că femeile nu te plac? Sau te-ai îndrăgostit pentru că ea ți-a șoptit sigur și clar ” te iubesc”, încet, cald, la ureche? Te-ai îndrăgostit de o persoană sau de felul în care ți-ai creionat-o singur în minte? Dacă mă întrebi pe mine, îți voi răspunde că bărbații au și ei nevoi diferite, fiecare se ”îndrăgostește”, dar de iubit, iubește o singură dată, o amintire, o nălucă, o fantasmă, ceva ce poate a avut, dar care e conștient că nu va mai fi a lui. Iubește în tinerețe, apoi la maturitate bifează.
Mie nu-mi plac bărbații fricoși, am fobii multiple, așa că nu pot suporta ca El, Bărbatul, să aibă la rândul lui frici. E treaba lui cum și le ține în frâu în fața mea. Da, sunt pentru un minim de teatru în viața unui om, altfel nu aș fi eu, ci doar un om simplu, cu o realitate patetică. Prefer un teatru ieftin în care să fiu regină, decât o realitate în care plantez morcovi într-o grădină plină cu nisip. Zădărnicia vieții e regretabilă, dar e mult prea reală ca să poată fi suportată de personaje pline de angoase.
Tot tipul în cauză, scriitorul-psiholog, scrie că bărbaților le plac femeile geloase, că au certitudinea astfel că femeile nu-i vor părăsi, că-s ale lor for ever and ever. O fi , dar nu gelozia le ține, vor pleca imediat ce vor găsi ceva mai bun decât ești tu. Nici măcar cei 4-5-6 copiii pe care-i aveți împreună nu le-ar ține. Eu nu sunt geloasă pe nimic. Consider că nu-mi aparține nimeni, așa cum nici eu nu aparțin cuiva. Dacă sunt iubită, celălalt trebuie doar să spună ocazional te iubesc, simplu, sincer, scurt. Până la urmă cuvintele devenite propoziții  și apoi fraze sunt mult prea mult într-o iubire. probabil cuiva îi stă deja pe limbă să mă întrebe: ”Dacă tu nu ești geloasă, nu or mai fi și altele ca tine?” Voi ridica din umeri și răspund atât: habar n-am, or fi, personal n-am întâlnit femeie să-mi spună că nu e geloasă pe partener. Alții mă vor combate cu ideea: ” Fără gelozie nu există iubire.” Iar psihologia de șanț poate continua așa la infinit. Eu sunt doar un eu, câțiva atomi adunați poate la nimereală, poate nu, gândesc simplu sau complicat în funcție de necesitate, până la urmă nici ridurile viitoare nu vor schimba de fapt ființa mea, voi fi compusă din aceeași atomi de la începutul existenței mele. Deci a iubi înseamnă ceva unic, spontan, lipsit de gelozie și meschinărie.
Nu știu cum e cu femeile și bărbații, încă studiez problema, cert e că suntem diferiți și ne vânam unii pe alții. Folosesc pluralul și mă bag în aceeași oală cu toți doar pentru a nu fi exclusă ca o ciudățenie a naturii. Nu am vânat niciodată nimic. Poate doar ideea de iubire.

Leave a Reply

Required fields are marked *.