Profeta

din Lumea de dincolo de vise

Metamorfoza

| 0 comments

N-am idee de ce , dar uneori incerc sa imi dau seama de ce am facut unele greseli in viata. Cel putin altii le considera greseli. De-a lungul vietii m-am gandit ca e foarte important ce cred ceilalti, am fost educata sa-i bag in seama, s atrec cu vederea ceea ce fac ceilalti la adresa mea, sa zambesc in exterior si sa plang in interior. Asta nu prea mi-a iesit datorita unei sensibilitati patologice, plang instantaneu daca simt ca sunt jignita, urasc persoanele care o fac si le urasc cu toata fiinta mea, apoi incep s aiert, iarasi sufar de data asta d eprostie cronica deoarece iertarea mea vine chiar si in contextul in care persoana cealalta nu ar merita. Pur si simplu trec cu vederea.
Am fost invatata sa gandesc ce fac. Iar greselile pe care le-am facut au fost in cunostinta de cauza. Stiu ce fac si suport consecintele cu tarie de caracter.
Nu-mi explic uneori impulsurile de furie si faptul ca iert. Si totusi le fac si le accept.
Iertarea asta. Ma simt ca un popa si din pacate sau din fericire nu am nicio atractie fata de vreo religie. Poate simpatizez cu Creatorul  in rest aproape ca-s … Nimic. Consider ca trebuie sa crezi ceva in viata asta  si eu cred, deci nu ma pot numi atee doar pentru ca religia crestina nu mi-a castigat increderea.
Greselile mele le sterg mereu cu buretele, o fac periodic pana reusesc sa le fac sa dispara, la un moment dat  cred ca au fost vise si zambesc iar viata mi se pare atat de faina … Mai ales ca sunt scoasa din ipostaze destul de incomoda pentru caracterul meu.
Vorbesc mult si imi inscriu propria-mi viata intr-un basm sau intr-o lume virtuala la care crosetez de zor intr-o incercare scriitoriceasca usor romantioasa. Poate pentru a trece mai  usor prin ea sau poate din contra pentru a trai. Iubesc ce am si  ador viata asa cum e ea, urasc pe cei care ma ranesc si care isi ascut cutitele pe pielea mea; m-am trezit cu cateva taieturi pe mana, apoi pe cealalta, treptat am crezut ca incerc ca o zanatica vreo sinucidere care nu reuseste, apoi am inteles ca ceilalti ma ucid, imi omoara  iubirea , imi omoara sensibilitatea si imaginatia. Sterg de zor clipe, sterg ganduri, sterg si sterg intr-o nebunie ucigatoare, am doar speranta ca nu imi voi sterge de tot memoria… sau poate…
Si zambesc catre greseli, le accept si  sterg oameni, sterg maini, corpuri, picioare , sterg chipuri…
Desenez in imaginatie flori, milioane de flori, de fire de iarba, de raze de soare, de ganduri dulci , de nori plini de vata de zahar si de fluturi… Si devin alt Eu…

Leave a Reply

Required fields are marked *.