Profeta

din Lumea de dincolo de vise

Lumea mea perfecta….experiment masculin (II)

| 0 comments

De
curând m-am mutat în casa mea nouă pe care am mobilat-o după gustul meu, doar
rafturi pe pereții cu biroul de lucru, un tablou mare în dreapta mea pe care îl
priveam tot timpul și o canapea imensă de piele albă. Restul casei a rămas
goală, nu aveam cu ce o umple  și nici nu
aveam nevoie de celelalte camere, patru la număr deoarece se părea că voi avea
o familie numeroasă, asta în caz că și găseam vreo domnișoară care să își
dorească să locuiască în interiorul acesta și cu persoana mea alături. Lucram
uneori tot weekendul fără să realizez că orele treceau rapid, întrerupt doar de
sunetul telefonului care mă anunța să iau masa, să fac duș sau să ies cu
câinele la plimbare. Pe KKK, e numele câinelui, l-am primit cadou de la tata,
fără să înțeleg motivul. Nu știu ce rasă e, doar îl hrănesc , îl scot la
plimbare și îl mângâi de trei ori pe zi pentru a simți căldură umană, astea au
fost instrucțiunile de folosire pe care le-am primit odată cu animalul.

Nu face gălăgie și
e dresat să meargă la toaletă să-și facă nevoile, o toaletă automată care
curăță pe bază de senzori murdăria. Am și un automat pentru hrană pe care îl
folosesc doar când nu sunt acasă pentru că altfel nu este permis. Câinele
trebuie să aibă o legătură specială cu stăpânul, o legătură de care eu unul
m-aș lipsi cu dragă inimă. KKK probabil că mă înțelege pentru că nu cere
atenție specială, doar stă la picioarele mele lungit, doarme cu un ușor sforăit
care îmi adaugă un plus de concentrare în studiul meu.
În afară de
serviciu merg în vizită o dată la patru săptămâni la părinți, mama se bucură de
fiecare dată că mă vede, mă întreabă dacă nu am găsit vreo fată încă și îmi
comunică mereu câte un număr de telefon al unei prietene care are o fiica numai
bună de măritat, puțin mai bătrânică, dar fata de casă, dispusă să ia de bărbat
pe unul ca mine. Evident că știu genul acesta de insipidă, plată, casnică și
dornică de a-și face cuib. Mie unul îmi sare din schemă acest tip de femeie,
dar iau conștiincios fiecare număr obținut de mama pentru a nu-i vedea fața
dezamagită de încă un lucru făcut de băiatul care nu se ridica la nivelul
dorințelor ei. 

Ar mai fi și
concediul absolut obligatoriu pe care îl am conform condițiilor de muncă, merg
7 zile un sejur la ocean și 7 zile în pădurile munților din apropiere pentru
a-mi reîncarca bateriile. Statul a avut în vedere și momentul de relaxare a
minții tuturor și volen nolens te odihnești. Asta simt eu, dacă l-ai întreba de
exemplu pe portarul  școlii te-ar privi
ciudat , trecând peste faptul că oricum sunt privit ca o persoană extrem de
stranie. Sunt obsedat de aceste concedii, le urăsc la modul cel mai serios, nu
sunt o persoană sociabilă și nu doresc apropierea fizică de oameni pe care nu-i
cunosc. Se spune că e o metodă prin care să socializezi, să te integrezi, să
lupți împotriva plictiselii și chiar să te distrezi copios.  Eu unul nu cred nimic din balivernele astea
și mă plictisește îngrozitor să aud plescăiala comesenilor sau să stau după
programul ghidului care îmi prezintă minunile zonei știute de mine pe de rost.
Prefer să-mi fac concediul de odihnă în apropiere pentru a nu pierde prea mult
pe drumul de întoarcere acasă.

Cam
astea sunt lucrurile care mi se par absolut neplăcute. În rest viața mi se
consumă între cărțile mele. O viață frumoasă, perfectă pentru mine mai ales
zilele astea când atenția mi-a fost atrasă de o tânără  roșcată. Am cunoscut-o în parc pe drumul de
întoarcere acasă, era așezată pe o bancă și privea apusul, m-a atras privirea
ei pierdută, pur și simplu nu era acolo, ci dincolo de tot. Sunt timid din fire
și nu aș fi îndrăznit în veci să o abordez așa că am privit-o pe furiș câteva
zile, deoarece am trecut cu insistență prin parc chiar dacă nu mai simțeam
nevoia de relaxare. Ba chiar l-am tras de lesă pe KKK care ieșit din rutina
zilnică părea că nu-și găsește locul în parc. Îmi imaginam pe mama care mi-ar fi
spus în condițiile astea: ”Începuturile au un farmec aparte!” Adevărul e că
visam deja lucruri ce nu se întâmplau, o țineam deja de mână, o sărutam cast pe
buzele roșii, uneori chiar o atrăgeam pe iarba jilavă pentru a privi
imensitatea cerului albastru. Probabil că fusese atrasă de privirile mele
insistente sau cine știe ce minune se produsese și roșcata aruncă doi ochi
verzi spre mine. Ochi tăioși, de felină, aș putea spune, dar mă limitez la ochi
de smarald pentru că de ce nu, eram deja îndrăgostit doar de ochii ei. ”Faptul
că tragi un câine de lesă nu înseamnă că ești stăpânul lui”. Vroia să spună că
observase că animalul nu era obișnuit cu această activitate de a ieși în parc
și că mergea pentru că așa decisese și nu pentru că l-aș fi obligat.
Probabil că ghicise
adevărul. KKK și eu  eram doar
colocatarii aceluiași imobil, nu eram câine și stăpân și nici măcar amici. M-am
înroșit brusc prins parcă cu mâța în sac și nu am reușit să scot nici măcar
două cuvinte. ”Mereu ești așa de timid?” surâdea magnific, un colț al buzei
inferioare se ridica într-un anume fel sporindu-i farmecul aparte. Poate asta
era iubirea, sentimentul de a-ți găsi perechea. ”Nu mereu, doar acum.” Am
reușit să zâmbesc chinuit și inima mi-o luă înaintea rațiunii și m-am trezit
brusc că iubeam făptura din fața mea fără să îi știu măcar numele. ”Să bem
ceva, vii? ”Propunerea mă luase pe nepregătite și  doar am simțit brațul roșcatei care mă
apucase și mă trăgea spre un local din apropiere. Aerul ei de aeriană dispăruse
și în loc apăru o femeie hotărâtă.
Am băut un ceai,
apoi un cappucino, o cafea, un suc, apă minerală, o gogoașă cu zahăr brun, un
ecler și apoi am decis să luăm masa împreună, a rămas la cină, a strâns masa și
s-a cazat, fără să îmi dau seama când, la mine în casă. Uite că aveam și eu o
femeie cu care să-mi întemeiez o familie!

Roșcata mea este o
femeie gospodină, are tot ce poate dori un bărbat și farmece feminine și spor
la treburile casei. A stabilit ordinea în casa mea cu patru camere, a cumpărat
tot felul de lucruri cu care să le umple, a dat un aer casnic. Am mers la
Starea Civilă, am incheiat actul de căsătorie, am primit urările familiilor și
mama emoționată, lipsită brusc de inspirația provenită de ghicitori spuse ceva
ce m-a uimit:” Când nu te ajuți singur, trebuie să accepți și alte ajutoare.”
Că nu îi plăcea noră-sa e puțin spus, cu orice ocazie o vorbea de rău și o
ponegrea, acest lucru mă uimea doar, dar nu m-am implicat niciodată în
relațiile femeilor mult prea complicate ființe după părerea mea. Soția mea își
făcea cuminte treburile, se ocupa de casă, de nașterea primul copil și de toate
lucrurile pe care trebuie să le facă o femeie. Pierdu prima sarcină și-mi
comunică decizia medicului de a nu mai face copii pentru că-i punea în pericol
viața. Am susținut-o și m-am bucurat sincer pe de o parte pentru că aveam
foarte mult de lucru și de meditat, și m-ar fi obosit gălăgia unor copii în
preajma mea. KKK era suficient pentru mine. Continuam să fiu același, să am
același program, cu excepția momentelor petrecute alături de soție, în
intimitatea camerei conjugale. Altfel nu aveam niciun contact unul cu altul, ea
retrăgându-se în propria cameră, astfel încât habar nu am avut vreodată ce
activități avea dumneaei.

Leave a Reply

Required fields are marked *.