Profeta

din Lumea de dincolo de vise

bleah

| 0 comments

Nu mă înșel asupra oamenilor, mai ales asupra acelora pe care îi cunosc foarte bine. Mă obosește starea lor. Pur și simplu dacă sunt supărați mă simt iritată, dacă sunt veseli mă bucur alături de ei. Toată această treabă însă ar trebui să mă lase rece. O sa îi înjur către originile fiecăruia și mă voi simți mai bine în mod sigur. Nu mă înțeleg niciodată. De ce-mi pasă de ceilalți? Ce mă mână să trec prin aceleași stări? O sensibilitate exacerbată spuneam înainte, acum însă știu că nu e decât o prostie imensă. Da, sunt proastă! În sfârșit un adevăr absolut.
Uneori mă gândeam de ce oamenii sunt atât de ipocriți și răspunsul a sosit simplu: pentru că avem fiecare așteptările noastre în viață. NU există bunătate și nici dăruire către altcineva. Morala creștină trezește într-o oarecare măsură o persoană și pentru o secundă devine ipocrit încât se crede chiar bun cu toată lumea pentru că a aruncat o coajă de pâine unui câine, pentru că a dat trei lei unui cerșetor care în fapt e de trei ori mai bogat decât persoana în cauză, pentru că a mângâiat un copil pe creștet și ia spus câteva cuvinte de încurajare unui bătrân și asta poate continua la nesfârșit.
Obsesia mea pentru om, pentru că este una, devine problema vieții mele. Am început să trăiesc conform stărilor celorlalți. Evident că iau o decizie mare și spun stop și o dau bir cu fugiții.
Urăsc pe cei care-mi transmit stări negative, din păcate am fost și m-am înconjurat voit de astfel de persoane. Așa că go to hell ! Până la urmă într-un fel sau altul suntem niște mari ipocriți cu toții.

Leave a Reply

Required fields are marked *.