Profeta

din Lumea de dincolo de vise

epxlozii3

patima

| 0 comments


Mă gândeam puțin mai devreme ( da, mai fac sportul ăsta, recunosc nu cu rezultate excepționale, dar mă străduiesc!) la ce înseamnă a iubi cu patimă. Nu mă pun în prim plan în această ipostază, dar mă uit și observ.
Unde anume greșesc cei care dăruiesc mai mult decât li se oferă? De ce spun ”greșesc”? Simplu, observ suferința, dorința de a sta în preajma celui iubit fără să mai aibă în minte altceva. Viața se termină și începe cu El sau Ea… Tremurul mărunt al mâinii, al buzelor, lacrimi în colțul ochilor triști, poți observa mici detalii la cel ce iubește nebunește. Gândurile mereu departe, cuvintele puține și acelea avându-l în prim plan pe El …sau Ea…Nopți nedormite, ipoteze din cele mai șocante (oare ce face? e cu altul/alta? mă iubește? dacă mă minte?), atingeri delicate ale unor amintiri împreună declanșează un nou șuvoi de lacrimi sărate…
Ușa se deschide și El/Ea apare… Cei ce dăruiesc mai mult rămân extaziați doar la prezența celui iubit, gândurile rele dispar, teoriile zboară, brațele se ridică pentru a le petrece după gâtul cald al celui/celei iubit/e, viața începe să-și toarcă poezia. Oamenii încep să existe, fluturii să zboare, păsările să cânte și totul are deodată culoarea roz.
M-am întrebat deseori de ce totul dispare și aceștia, cei care dăruiesc mai mult, rămân goi în suflet, la sfârșitul relației totul este supt din interior și viața încetează. Urmează bilețelul celebru prin care își motivează gestul de suicid prin neimplicarea celuilalt/celeilalte în viața sa atât cât și-ar fi dorit sau prin faptul ca a fost părăsit/ă. Mai ales că știu că nu există iubirea cu adevărat, că iubesc obsesiv.
Dacă îmi doresc o iubire ca cea a lui Romeo și a Julietei? Nu… De ce? Mi se pare strict penibil, iar argumente nu am chef să dau, poate că nu am stat să meditez prea mult, refuz din start să accept irosirea unei vieți pentru lipsă de logică și din disperare.
Nu cred în patima iubirii decât a unei femei pentru un bărbat, chiar dacă aici am încercat să egalizez sexele pentru a mă simți mai bine… O femeie iubește nebunește, un bărbat dorește cu disperare… Dacă sunt combinate poate exista o patimă unică? Iubirea perfectă , egală?
Uite unde e penibilul, în fața pc-ului meu , meditând la nimicurile existenței pe care nici nu le vrea a fi deslușite…Pur și simplu observ și îmi pare rău!

Leave a Reply

Required fields are marked *.