Profeta

din Lumea de dincolo de vise

Twilight-Breaking-Dawn-7-007

constructiv

| 0 comments


De obicei încerc să am un subiect pe care să-l dezvolt într-un anumit mod real sau ireal, nu contează prea mult, pornind evident de la anumite sentimente, senzații sau pasiuni pe care le trăiesc zi de zi. Cu toate acestea nu pot spune că în ultimul timp am vreo predispoziție către scris. Am senzația că am pierdut pe undeva această nevoie de a arunca în coșul meu de gunoi, cum numeam acest blog odinioară, toate refulările ființei mele în căutare de explicații sau măcar de trăiri sincere.
Realizez că pe undeva sunt dezamăgită de persoana mea, cu toate că e prea mult spus, având în vedere narcisismul de care nu se poate să nu-l fi sesizat pe alocuri, alții ar spune complexe, eu totuși țin să specific adevărul: Mă plac prea mult și în același timp mă urăsc! Nu-s psiholog și nici nu-mi pasă cu ce cuvânt aș fi catalogată, însă ideea e că încerc să arunc în cuvinte de poveste sau pline de realitate, o părticică din ființa mea.
Că nu-mi reușește întotdeauna e altă poveste…
Visele mele calde, coșmarurile pline de substanță, viața complicată sau pe care mi-o complic voit, e o lume pe care o denumesc generic Lumea de dincolo de vise, o lume adunată în idei fade sau înmiresmate, o altă dimensiune a conștiinței de a fi Eu.
Poate astăzi ar fi început la fel ca și alte zile, poate că mi-ar fi fost greu să revin aici, împreună cu ceilalți, să părăsesc viața mea de noapte și să renunț la drogul meu nocturn, la simplul fapt de a fi alături de noapte, de îngerul morții și de colții însângerați ai vampirului clasic în căutare de victima perfectă, în căutarea mea, o simplă umbră a acestei realități. Și totuși o lume nu poate exista cu un singur personaj, există doar dacă creez două personaje, o gară, veșnicele trenuri, o bătrânică ce își vinde florile multicolore, vânt ușor și fulgi mari de zăpadă, un sărut cald și o privire tandră, o viață eternă în doi într-o la fel de eternă căutare și tatonare.
-Și e iar atât de simplu? Atât de simplu pentru tine de a mă rechema și a mă ține prizonierul lumii tale, al sufletului tău atât de rece? De ce nu mă lași să trăiesc? De ce nu poți accepta că aș putea fi fericit fără tine?
-Dar nu poți fi fericit fără mine!
-Asta nu îți dă dreptul de a trece peste voința mea!
-Ești aici și exiști pentru mine!
-Nu sunt sclavul tău!
-Eu Te-am creat!
-Știu asta! M-ai creat pentru că și eu am fost de acord să exist în viața ta!
-Nu contează!
-Niciodată pentru tine, nimic din ce ar conta pentru mine! Nu spune nimic, fă ce dorești tu!
-Asta fac! Ai putea trăi cu moartea mea pe conștiință?
-Acum ce e asta? Șantaj emoțional? Te omori dacă eu nu accept să fiu cu tine? Te iubești prea mult să o faci, ești oricum deasupra tuturor…
-Moartea nu se referă la cea fizică…
-Să nu mai exiști în viața mea?
-Da! Să dispară totul definitiv, nici măcar un semn, doar NIMIC… Poți trăi fără mine?
-Nu pot! Știi că nu pot, trebuie să exiști undeva acolo, să te simt când pot , când vreau, când am nevoie de a fi sigur că sunt al cuiva în viața asta!
-Și atunci de ce te răzvrătești? Își are rostul?
-De ce recreezi lumea? Cred că lucrurile mergeau bine și atât cât era…
-Pentru că nu pot trăi fără tine!
-Abia acum ai înțeles?
-Știam de la început… Tu nu știai…
– Știi despre ce e vorba? Vrei să îți spun? Hai să fim sinceri, nu mai fă pe mimoza… Ești manipulatoare, îmi arunci un cuvânt și mă știi la picioarele tale necondiționat…
-Și dacă ar fi așa?
-Este, nu folosi cuvântul dacă! Mă întrebi dacă mă deranjează? Uneori da, dar decorul acesta recreat periodic îmi dă o stare de bine, fără el nu aș putea continua să trăiesc cealaltă lume de zi cu zi, fără lumea ta aș uita că sunt rege…
-Îmi place … Ce anotimp să aleg de data aceasta?
-Iarna, mereu a fost așa…

Leave a Reply

Required fields are marked *.