Profeta

din Lumea de dincolo de vise

Când o femeie îţi dăruieşte şi inima, de obicei te obligă să iei şi restul. (John Vanbrugh)

| 0 comments

Aș fi avut chef să scriu aiureli, apoi m-am răzgândit nu cu un obiectiv anume ci pur și simplu am realizat că nu am deloc inspirație. Mi-am pierdut gara mea veșnică, pe cel ce mă aștepta necondiționat pe peronul doi și chiar bătrânica mea posomorâtă cu florile la fel de veșnice și la fel de ofilite întinse pentru leul magic.
Nu cer niciodată nimic, implicit nu am cerut nimic nici lumii mele și nici viselor. Nu-mi împlinesc dorințele într-o lume ireală și viața m-a învățat ca nu exist. De ce nu cer? Nu știu sigur dar mă bănuiesc de orgoliu imens, de mândrie, chiar o ușoară ipocrizie, în principiu însă sunt bănuită că ”nu-mi pasă de nimic”, lucru perfect adevărat pentru exteriorul meu, dar interiorul este bântuit de păreri de rău chiar dacă ele nu ar fi recunoscute niciodată pentru că într-o viață ireală, într-o lume ireală acest lucru ar fi evident ireal.
Mi-e greu nu să fiu , mi-e greu să îi las pe cei din jurul meu, pe cei puțini pe care îi suport, să-i las să-și trăiască viața lor.
NU sunt greu de înțeles, sunt doar un mare nimic, pentru că asta îmi doresc, nu-mi pasă de dorințele celorlalți pentru că ele nu există în realitatea mea și chiar de ar exista atunci nu mi-aș mai găsi locul în ea. E mult tupeu din partea mea să cred că sunt superioară, dar merg pe principiul că nu costă nimic afacerea asta, nu deranjează pe nimeni, iar cei de lângă mine mă suportă așa cum sunt, e mai ușor și mai puțin enervant decât să stai să te întrebi mereu de ce îmi sună clopoțeii atât de des. O iei din mers ca fiind adevăr general valabil și totul merge perfect. E garantat!

Leave a Reply

Required fields are marked *.