Profeta

din Lumea de dincolo de vise

Bilanț la sfârșit de zi!

| 0 comments

”N-am timp să zâmbesc, darămite să fiu fericită!”
Ok, faza cu fericirea, eu sincer o înțeleg, e destul de greu în ziua de astăzi să te prefaci a fi fericit, a fi la propriu e ceva de vis. Asta cel puțin pentru mine deoarece sunt de felul meu o pesimistă cu acte în regulă. Dar să zâmbesc, nu mi-e greu, pot rânji ca proasta la aduceri aminte ( chestie populară, a râde ca prostu de ce-ți amintești!) sau pot zâmbi la oameni pe stradă, la o glumă bună, etc. De ce ar trebui să fii veșnic cu negura între ochi, cu obrajii supți de nervi și cu dorința de a arăta celorlalți că ești atât de ocupată, atât de grea e viața pentru tine încât un zâmbet sau măcar un rictus e ceva ce trece dincolo de orice posibilitate fizică a ta? În orice zi trebuie să spui: ”A mai trecut o zi, oribil, bine că vine mâine, nu mai suport!” Ce naiba nu mai suporți? Nu te suporți pe tine sau ce? Viața trece în fiecare minut, oră, zi, etc… ce-are a face zâmbetul sau măcar să-ți spui: ” Lasă , fată, va fi super mâine, vine o nouă zi, hai să-mi zâmbesc de dimineață, poate cine știe, voi zâmbi toată ziua!” dar să pornești din start cu pesimismul e o chestiune ”cretină”.
Nu vreau eu să fac pe isteața ( nu că n-aș fi!), dar mă supără groaznic ca la finalul zilei să-mi spună cineva periodic că nu e nimic bun pe lumea asta, că totul e fals, că liniștea nu există, că iubirea trebuie să fie perfectă, că ceilalți nu te bagă în seamă când suferi, că și că…. Poate suntem prea egoiști să fim atenți la ceilalți, dar asta mi se pare absolut normal. De obicei ( nu e o regulă, evident) trebuie să ai grijă de fericirea ta și apoi vin ceilalți. În ce privește iubirea, consider că dacă tu ești fericit, cel pe care îl iubești devine automat fericit, până la urmă e o chestie ce ține de normalitate. Iubitul te iubește fericită și devine fericit cănd tu zâmbești. Nu e o regulă, mai sunt și excepții!
Ce se întâmplă când dai prea mult celuilalt? E foarte bine că o faci, nu ți-a cerut-o nimeni, o faci din pură plăcere, evident că plăcerea asta pe undeva devine nervozitate pentru că stai și te gândești egoist și chiar și ipocrit: ”Dar eu iubesc mai mult, el nu mă iubește!”. Și de aici întregul borș al sentimentelor, cine dă mai mult, de ce nu dă și celălalt cât trebuie și o întreagă nebunie. Această ecuație se poate extinde și la amiciție.
M-a lovit replica mai sus amintită pentru că m-a făcut să mă gândesc la ce înseamnă a trage linie la finalul unei zile și a face contabilitatea clipelor petrecute. Niciodată suma nu a reprezentat la mine ceva de genul: ”se putea și mai bine!” Nu am trăit niciodată pe clipe ci total, mi-e indiferent că azi am plâns și spre seară am râs cu fălcile trosnind, dacă aș trage linie aș lua în considerare mai degrabă clipele frumoase, restul poate reveni cu regularitate. Se cunoaște faptul că sunt mai puține momente de fericire într-o viață, așadar de ce aș ține să contabilizez în funcție de ele.
Uneori mă opresc din ce-mi face rău, asta nu înseamnă că nu țin la ceilalți, dar e singura mea modalitate de a redeveni fericită cu mine însămi și consider că aici e fericirea când ești mulțumit cu tine și te suporți la finalul zilei. N-am eu tot timpul acest sentiment minunat, dar mă străduiesc.

Leave a Reply

Required fields are marked *.