Profeta

din Lumea de dincolo de vise

August 8, 2018
by prof27
0 comments

Nu sunt Batman. Sunt doar o lasa!

Circula de cateva zile pe Facebook o postare cu un nesimtit cu Volswagen care a spalat niste mure cu apa dintr-o sticla de plastic, apoi a aruncat petul pe jos. Tipul se simte nervos nevoie mare pentru ca a suportat nesimtirea soferului si ridica petul ostentativ, apoi ii spune celuilalt ca nu se arunca deseuri pe jos. Evident, reactia soferului a fost una banala, pe care o au toti cretinii si nesimtitii: Daca mai stai mult p-aci, ti-o trantesc in cap!

Domnule, sa vezi reactii pe internet! Cati oameni suparati pe soferul necivilizat, pe guvernantii care nu dau legi normale pentru o tara europeana in directia amendarii coropisnitei nesimtite care sofeaza mandru de fapta sa pe strazile din Romania!

Ce-aveti, frate? Civilizatia sta in exemplul pe care il dai celorlalti, nu sa faci tu pe lupul moralizator. Ridica naibii petul de pe jos pentru ca tu esti un civilizat si pleaca frumos. Ala vedea ca asa se procedeaza si s-ar putea ca data viitoare sa nu mai arunce. Sau va arunca in continuare pentru ca ma-sa l-a facut un rahat de om, o scarnavie imputita, needucabila. Daca mai vezi pe altul ca arunca, nu astepta sa-ti crape ala capul pentru ca tu, Batman, ai reusit sa-i ridici de pe jos mucul sau guma de mestecat. Ridica deseurile pentru ca asa e normal, ca esti civilizat, ca vrei sa stai intr-un colt de lume curat. Prostii vor continua sa ramana. Parca prin Europa nu exista si francezi necivilizati, care arunca un ambalaj pe jos! E drept, la noi sunt mai multi, la ei o fi doar unul, maximum doi. Arata ca esti civilizat, treci pe langa dorinta de a arata idiotului cat esti tu de civilizat si cat este el de dobitoc, scapi si fara sa iei o sticla in cap sau un pumn in gura si ai reusit sa salvezi Pamantul. Nu ca te-ai certat cu boul, ci ca ai ridicat obiectul care ar fi influentat negativ zona.

Da, as fi putut sa ii scriu ceva istetului care s-a dat Batman si este plin de suparare si furie pe nesimtitii care arunca pe jos de toate, dar as fi fost inteleasa gresit si din acest punct discutia, cu siguranta, ar di degenerat. Eu lupt pentru a salva Pamantul? Deloc, sunt o persoana absolut banala, care traieste intr-o lume nepotrivita pentru realitatea de astazi. Da, nu arunc pe jos nimic, mi-am invatat copilul sa nu faca nici el asta, fac curat in urma mea, daca trebuie si in urma altora. Sunt un om civilizat, dar nu am dorinte de a fi Batman… Arat celorlalti cum ar trebui sa se poarte, dar nu o fac ostentativ si nici nu risc sa-mi iau o sticla in cap. Da, sunt lasa! Stiu!

August 2, 2018
by prof27
0 comments

Ochiul de vrajitoare

…vrei sa mergem in jurul lumii? Doar noi doi!

Nu!

…dar te iubesc!

Nu-mi pasa! Iubeste-ma!

…esti rea, vrajitoare afurisita!

Stiu si in acelasi timp stiai si tu! Nu te mai plange atat ca nu are rost.

…ti-ar placea sa fiu mai romantic?

Evident!

…si ce primesc in schimb?

Nimic.

…esti serioasa? Cum naiba nimic? E inacceptabil. Trebuie sa dai ceva in schimb celui care iti ofera ceva.

Unde naiba scrie chestia asta? S-a dat vreo lege ceva? Fa ce vrei, nu-mi pasa daca esti sau nu romantic.

…te iubesc!

Incepi sa te repeti. Ma plictisesti.

…dar eu chiar te iubesc.

Nu stiu daca e problema mea. Iubeste-ma daca vrei. Fa ce vrei.

…inceteaza sa pari indiferenta! Tu nu esti asa?

Ma faci sa rad. De unde stii tu cum sunt eu? Tu stii doar ce-ti arat eu.

…dracule! Faci vraji si apoi te amuzi copios.

Nu fac vraji. Nu am timp! Dar daca as avea timp, poate ca as face cateva. Una ar fi: Hocus, pocus si ai disparea ca prin minune.

…nu pot sa cred ca poti fi atat de rea, atat de indiferenta, atat de altcineva.

Deja nu mai ascult de ceva vreme ceea ce spune amorezatul meu. Plictiseala. Ma uit in oglinda. Ochii verzi de pisica s-au transformat in ochi caprui-negri. Imi bag inapoi gherutele si torc incet. Adorm.

July 30, 2018
by prof27
0 comments

Cate batiste purtati asupra voastra?

Daca in mod obisnuit as fi spus ok si as fi trecut mai departe, se pare ca pe masura ce imbatranesc devin tot mai intransigenta, asa ca mi-am zis: Las-o naibii! Pana aci.

Nu am mai privit in urma, poate ca au curs cateva lacrimi pe obrajii imbujorati sau poate ca sprancenele s-au incruntat nervos, dar nu mi-a mai pasat ca altadata. Niciun regret tampit nu s-a mai strecurat in sufletul meu, nu am mai suferit pentru toata planeta si nici pentru ca balenele au inceput iarasi sa fie vanate de japonezii ahtiati sa manance nu stiu ce delicatesa. Asta-i viata, fato! Impaca-te cu ideea ca fiecare face ce il taie capul si ca nu ii pasa nici sub negru sub unghie ca tu existi sau ca tu te dai de ceasul mortii cand cineva sufera.

Lacrimile le-am strans in pumn sau le-am sters cu batista. De ce o mai am daca nu o folosesc niciodata? E extrem de folositoare in toate cazurile, mult mai buna decat un servetel de hartie care se rupe usor si ai impresia astfel ca suferi mai mult decat e cazul. Batista absoarbe ticaloasa tot si suferinta nu mai e deloc la fel de grea. Ma bucur si zambesc! Proasto!

Da, ma alint uneori si imi vine sa ma sarut in oglinda ca-s hotarata si ca incerc sa imi depasesc limitele unei sensibilitati create de o educatie nepotrivita pentru societatea in care traiesc. Si tip tare acum: Fir-ar a naibii de omenire! Sa va ia dracu pe toti! Monstri si perversi ce sunteti!

Fire de nisip… Pana la urma monstrul sau generosul sunt fire de nisip amandoi. Chiar seamana fizic unul cu altul, la fel ca si clipele Universului. Aceleasi! Nu exista diferente, asa ca aleg sa nu-mi mai pese de nimic. Oricum, intr-un final, rezultatul nu este deloc vreunul surprinzator. Poate pentru mintea mea ar fi o diferenta, dar in fata celorlalti ar fi exact NIMIC.

Plang! Imi curg lacrimile pe care le-as sterg cu cretina aia de batista care parea salvatoare. NU e nimic adevarat din ce am spus. Imi pasa! NU vreau ca ceilalti sa sufere! NU vreau sa planga! NU vreau ca raul sa existe!

Storc batista. Curg lacrimi si din ea. Aceleasi lacrimi. Plange saraca cu lacrimile mele. Sufera si ea in tacere din cauza gandurilor mele. Proasta! I-ar trebui o batista pentru a reusi sa devina indiferenta la randul ei. M-am hotarat! De azi inainte voi purta doua batiste cu mine.

July 4, 2018
by prof27
0 comments

Desertaciune

Intr-un vis creat am gasit ceea ce doream cel mai mult in viata. M-am bucurat nespus, ca un copil mic, parca ajunsesem la struguri, precum vulpea din fabula. Pe urma insa, am realizat ca ar fi fost prostesc din partea mea sa visez ceva ce nu mi-as fi dorit. Evident ca m-am intristat si am stat iar sa meditez de ce, cum, daca s-ar putea altfel si pana la urma m-am plictisit de activitate. Am abandonat. Oricum nu conteaza daca doar visez, daca este real, daca imi doresc sau nu. Materialul tinde sa copleseasca umanul, asa ca, inevitabil, la un moment dat realizezi ca totul este desertaciune.

Iti trece. Ca si mie acum.

Priveam inainte ore in sir pe fereastra. Aiurea. Fara scop. Visand degeaba. Am pierdut aceasta abilitatea demult. Acum privesc 1 minut si ma plictisesc pentru ca am uitat sa visez simplu, uman. Eu eram fauritoarea de vise. Traiam in ele ca intr-o alta realitate si ma simteam bine. Vibram cu fiecare vis.

Acum astept. Nimicul.

Zambesc uneori. Evident ca nu intotdeauna uiti aceasta solutie la toate problemele. Razi ca proasta, degeaba! Ce tot ai de razi? E ceva amuzant? Nu. Te cheama Melania? Nu. Si daca m-ar fi chemat Melania ar fi trebuit sa rad sau sa fiu proasta? Cretin Eul meu. Mereu scoate niste idei tampite. NU mereu, gresesc. Doar de ceva timp incoace.

Un vis de orb ma cuprinde de ceva timp. Doar lumini si senzatii.

Ma dor si renunt la el. E inutil si acesta. Totul devine fad si accept ca a inceput perioada de tranzitie.

Pe curand!

April 6, 2018
by prof27
0 comments

Eu si El

Ma trezesc la prima ora putin indispusa. E cam devreme si parca ar fi trebuit sa mai dorm, dar cat sa dormi? M-am bagat la somn pe la 21.00, adica mult prea devreme pentru orice om. La ora 6.12 minute eram fresh, dar dornica sa mai trag de mine si de ochisori pentru a mai fura cateva minute. N-am idee de ce, dar imi place grozav sa lenevesc in pat. Sau imi placea pe vremuri, atunci cand creierul meu imi inducea starea de somn la orice ora din zi si din noapte.

M-am inveselit insa imediat ce am deschis fereastra. Vine ploaia! Habar n-am de ce iubesc atat de mult ploaia, poate pentru ca-s nascuta in noiembrie sau pentru ca e vreo setare stricata din nastere. Stropii fini curg pe fereastra si imi place sa ma joc cu ei unindu-i intr-o picatura gigantica. Pierd minute in sir jucandu-ma ca un copil mic si sorbind mirosul seducator al ploii de primavara. Ai simtit vreodata cat de senzuala poate fi ploaia? Cate senzatii nebanuite poate starni in mintea umana apa ce curge din nori!

Langa casa am zarit motanul care se holba la mine cu ochii lui galbeni, patrunzatori. Nu ma iubeste prea tare, chiar uneori ii vine sa ma zgarie daca il strang prea tare in brate. Astazi insa se uita ca un indragostit sadea. L-am chemat si a venit sarind ca la patinaj artistic si facand in aer o pirueta fabuloasa, care ar fi facut gelosi patinatorii profesionisti sau gimnastele medaliate la Olimpiada. Mi s-a trantit in brate si a inceput sa toarca. Golan! Stiu ca joaca teatru si ca o face doar pentru a-l primi langa mine in pat sau a-l hrani. Dar pic in mrejele lui de fiecare data, chiar daca nu il iubesc nici eu pe el. Sau poate ne iubim, in felul nostru, mai rece. Cine stie? Il musc de-o ureche incetisor si ridica o ureche intrebator. Probabil ca n-are chef de joaca, doar sa doarma, asa ca-l las in pace si el se strecoara sub patura mea. Stam amandoi imbratisati si ne gandim fiecare la ale noastre. Din cand in cand deschide cate un ochi galben, extraterestru. Deschid si eu unul pentru a-l observa la randul meu. Ne tatonam asa din priviri o perioada pana cand adorm fara sa-mi dau seama. Ma trezesc o ora mai tarziu. Motanul dormea cu un ochi inchis si unul deschis. Il imping pentru ca e greu si ma doare bratul. Se trezeste si se intinde voluptos, ma priveste lung cu ambii ochi si se ridica aruncandu-si coada in fata mea. S-a dus iubirea, apare indiferenta. Nici eu nu-l mai bag in seama. Se duce si se aseaza in fotoliul lui, dar tresare brusc cand aude un mieunat de afara. Evident ca il cauta vreo duduie dornica de a se bucura de compania sa. Motanul insa a fost pe afara toata noaptea si nu are niciun chef sa iasa, se lasa usor pe fotoliu si se abandoneaza iarasi somnului. Afara duduia miauna nervos. Deschid geamul si pleaca speriata. Sunt geloasa uneori. Nu tot timpul. 🙂

March 25, 2018
by prof27
0 comments

Mda

Fuse iarna. Nu ma intereseaza prea mult daca-i vara, daca-i iarna sau daca-i Marte, in linii mari ma intereseaza doar fericirea. Iarna asta insa ma plictisi pana la refuz. Prea cald, prea rece, prea nici ea nu stie cum. Indiferenta, indecisa, incompleta, parca-i sora-mea geamana.

Mi-e dor oarecum de un Univers care azi parca incearca din rasputeri sa ma faca sa renasc din nou. Nu cred sa aiba vreo misiune pentru mine, si chiar de-ar avea, din pacate, sunt extrem de lenesa ca sa ma mobiliezez si sa incerc ceva.

March 7, 2018
by prof27
0 comments

O excursie in copilaria mea frumoasa

De ceva timp ma gandesc sa revad locuri pe care le-am strabatut in copilarie, alaturi de parinti, asa ca de cate ori am ocazia urc intr-un avion, autobuz, in tren sau in masina personala si merg sa simt, din nou, acele senzatii unice, cu care nu ma pot reintalni decat in acest mod. Pentru ca-mi era dor de Iasi, dar nu avem timp sa conduc atata drum, m-am urcat in primul avion si am vizitat frumosul oras intins pe 7 coline ca Roma antica. Pentru ca mi-am reamintit de prima mea calatorie cu avionul la Moscova, m-am gandit ca nu ar fi rau sa revad Kremlinul, asa ca am facut o rezervare (foarte important cand mergi cu avionul este sa gasesti cea mai buna oferta, cea mai ieftina chiar) si am fugit intr-un weekend sa ma minunez cu ochi de adult de locurile incarcate de istorie ale rusilor.10712934_10152698335838431_4815112762827933368_n(fotografie din arhiva personala)

Cu totii avem tot felul de amintiri placute din perioada aceea minunata, cand grijile pareau ceva ce tin de domeniul sf-ului,  iar mama si tata reuseau cu brio sa supravegheze totul de la inaltimea lor de adulti, cumva asemanandu-se cu Zeus si Hera, deoarece puterea lor se rasfrangea cumva asupra tuturor ce ar fi putut intr-un fel sau altul sa ne aduca vreun prejudiciu. Nu stiu exact de ce am ramas indragostita de copilarie. Poate pentru ca ii iubesc si acum la fel ca altadata sau pentru ca mi-au oferit momente pline de magie. Visele copilului exista si astazi, undeva adanc inradacinate in mintea mea, doar inchid ochii si reusesc cumva sa ma transpun si sa intru iarasi in acea magnifica stare, pe care sper ca intr-o zi sa o aiba si fiica mea. Nu stiu daca nu ar fi trebuit mai degraba sa va povestesc acea calatorie cu avionul care m-a vrajit pana la Moscova, dar simt mai degraba sa imi amintesc de Ea, asa ca pentru mine acest articol nu este despre a castiga ceva, ci despre ziua de 7 Martie.

Nu stiu cum a fost la altii, dar in copilaria mea am gasit toate lucrurile acelea care adunate la un loc duc la fabricarea unui produs util societatii: intelegere, iubire, respect, lipsa violentei, responsabilitati, comunicare si clipe de calitate petrecute impreuna. Mama mea era sa zic, dar suntem doua la parinti, asa ca a fost intotdeauna mama noastra, reusea sa creeze momente pline de magie in orice loc am fi fost, in apartamentul din oras, la casa de la tara a bunicilor, in padure la picnic, in vizita la unchi. Simpla ei prezenta undeva anima intreaga atmosfera pentru ca a fost un om bun, cu zambetul pe buze, un om cald si un om extrem de iubitor si de corect. E drept ca tata mai strica ce tesea ”mamasa” (un alint pe care il ura din rasputeri, dar pe care noi il foloseam pentru a ne hlizi de cum se manifesta cand era asa, bosumflata ca ceva nu-i convenea) si nu era intotdeauna cu chef sa plece in excursii, dar, in general, mama reusea sa stranga pe toti si sa ne faca sa ne iubim, chiar daca intre noi existau diverse animozitati. Cele mai faine amintiri le am din calatoriile noastre ca familie, unita pe vremea cand Ea exista pentru a ne lega aidoma unei vrajitoare, cu fire puternice de magie, ca intr-o tesatura.

Odata, cand eram prin clasa a cincea, iar sora-mea cred ca abia intrase in clasa intai, dragii mei parinti s-au decis sa faca un circuit prin tara si sa viziteze tara cu masina, alaturi de ”frati-miu” (era de fapt fratele mamei, dar l-am iubit intotdeauna ca pe fratele meu, poate pentru ca mama il iubea la fel si, fara sa vreau, incercam sa fac la fel, avea mama o putere enorma de a te face sa-i iubesti pe ceilalti) impreuna cu cei 4 copii ai sai si cu o alta familie cu care eram prieteni (Pavel parca). Imi amintesc nebunia ce ne cuprinsese in ajun de plecare, topaiam ca apucatele (lucru pe care tata nu-l suporta, habar n-am de ce, dar ii placea sa ne cam taie din entuziasm uneori, probabil vreo ramasita din copilaria lui de fiu unic). Nu reuseam sa adormim si ne gandeam ce sa mai luam cu noi in excursia asta interesanta in care eram vreo  8 copii de varste diferite (vara-mea de-a doua, zisa si Catalina de la Bucuresti pentru a o deosebi de sora-mea, noi doua, 4 bucati veri buni, plus fata Pavelestilor).

Dimineata a sosit frumoasa pentru ca noi eram fericite, pentru ca soarele stralucea ca-n Sahara si pentru ca viata de copil e atat de minunata incat nu conteaza nimic altceva pe pamant. Am urcat cu totii in masina rosie ca focul, imbujorate de minunata excursie si am tipat de fericire, incantate cand celelalte doua masini s-au asezat cuminti in spatele Rosioarei noastre (alintul era dat de mama, care insufletea orice obiect din jurul ei). Primul popas, imi aduc aminte, a fost cumva pe la Slatina. Nu sa vizitam ceva, ci sa ne desmortim oasele si sa mancam ceva la un restaurant prin zona (era perioada comunismului, deci nu mancam nici pizza, nici fast food, iar mancarea nu era cine stie ce, mai degraba compania). Friptura cu cartofi taranesti am mancat, cea mai buna din viata mea aveam sa spun multi ani inainte, doar pentru ca asa simtisem in acel moment, totul parea ”cel mai” atunci. Peisajele erau superbe, soseaua ingusta pe care treceau putine masini era fabuloasa (D-zeu stie de ce), soarele care fugise si lasese in urma sa norii era iertat, iar viata parea vesnica. Oare vreun copil crede ca va sosi vreodata clipa aceea cand va deveni adult? Categoric nu!

La Caciulata ne-am cazat intr-un camping de corturi si am deschis o ditamai magaoaia de cort de vanatoare. Era imens, avea sufragerie (cat cea de acasa), doua dormitoare si un loc caruia ii spuneam bucatarie. Mamele, nu noi, se ocupau sa faca in fiecare zi oale imense de bunatati, incat acum ma gandesc ce anume le placea in excursie de le facea atat de fericite. Astazi nu as pleca intr-un concediu pentru a gati, sub nicio forma, iar daca as face-o cred ca as plange si m-as vaita ca viata e grea, ca nici macar in aceste clipe nu pot sa scap de munca. Dar mama nu a facut-o niciodata, nu s-a plans ca ar fi greu, parea totul natural, era incantata ca mancam ca niste soldati dupa instructie si radea cu gura pana la urechi cand o felicitam pentru bunatatile facute, care erau mult mai bune decat cele facute de celelalte doua mamici ce ne insoteau.

Doamne, ce dezordine puteam face! O gramada de haine zaceau pe sacii de dormit, incat nu mai aveam habar ai cui erau chilotii sau tricourile respective. Incingeam partide de fotbal grozave si strigam zgomotos cand inscriam. Intr-o zi mingea buclucasa a sarit direct in paraul din apropiere si s-a agatat in niste boscheti. Ar fi fost greu sa o recuperam noi, copiii, asa ca mama s-a dus vitejeste sa gaseasca balonul de aur. Cand a iesit din matca paraului, pe marginea sa era un semn frumos, mare si greu sa nu-l fi vazut pana in acel moment (n-a fost, din pacate): ”Atentie! Vipere!”. Evident ca toti am avut acel sentiment de frica si de panica ca in zona, printre noi, sunt temutele reptile, dar asta nu ne-a facut mai putin curajosi si chiar am uitat cu desavarsire de riscuri cand a venit vorba sa cutreieram vaile umbroase.

In alta zi am fugit pana la o tabara de vacanta din zona, unde exista o piscina. Da, ceva cam banal pentru generatia de astazi, dar pentru noi, copiii din comunism, o piscina era mai rara, asa ca ne-am distrat ca in filmele americane cand se organizeaza petreceri pe langa piscinele din curte. Ne-am jucat cu mingea, ne-am balacit, am plans ca am inghitit apa (nu era prea curata pe atunci, asa ca puteai avea niste surprize de te lua si plansul), am organizat echipe si am jucat scafandrul si sirena, tot felul de nebunii frumoase si care cu greu ar mai putea fi repetate astazi.

Verisoarele mai mari erau insa mai greu de urnit cand venea vorba de joaca cu pustii, adica cu noi, preferau sa traga o fuga pana la discoteca din zona, iar adultii mergeau la restaurant in vale pentru a asculta lautarii. Seara aceea, in care au vrut sa scape de copii si sa se relaxeze si ei, a fost fenomenala. Nu se asezasera bine pe scaune de vreo ora cand s-au pomenit cu trupa de comando la usa restaurantului, imbracati toti in pijamale si smiorcaindu-ne ca ne e frica sa dormim singuri in cort ca poate vine ursul (campingul avea paza si existau o multime de corturi in jur, plus ca erau fetele lui frati-miu care aveau 16-17 ani, deci aveam babysitter, dar plictiseala duce uneori la lucruri de gen). Evident ca unul dintre adulti a fost nevoit sa se intoarca la baza militara si sa bage la culcare regimentul de plangaciosi, iar dupa ce ne-a auzit sforaind pe rupte, a reusit sa paraseasca postul si sa se intoarca la petrecere si sa manance cea mai buna ciorba de burta din viata lui, cum aveau sa spuna mai tarziu mama si tata, incantati de cheful de pomina (nu prea ieseau in timpul anului, dar in concedii reuseau sa se distreze super tare).

Oltul mi-l amintesc. Era imens. Doar Marea Neagra il putea egala in mintea mea. Podul de peste rau m-a facut multa vreme sa am cosmaruri pentru ca era cam ingust si in orice moment mi se parea ca se va rasturna si ma va arunca in apa involburata (doar in mintea mea, Oltul era extrem de linistit).

Mi-e dor grozav de mama, de ochii ei  minunati, de parul negru, pe care-l coafa senzational doar pentru ca o inzestrase natura cu el deja aranjat datorita unei texturi interesante, de buzele rosii, frumos arcuite, de mainile delicate si catifelate, de alunita de la coltul gurii, de felul ei de a fi mama. Excursiile copilariei mele au fost frumoase pentru ca existat Ea, asa ca orice vacanta, chiar si un weekend petrecut la iarba verde, a fost magnific, demn de a fi reamintit si rememorat.

Iti amintesti ca era PERFECTA? La multi ani! Chiar daca poate in alt Univers paralel.

O intrebare pentru cei care citesc articolul  meu: Ce amintire din calatoriile realizate va impresioneaza si in ziua de astazi?

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2018.

March 5, 2018
by prof27
6 Comments

O calatorie incepe visand

Am adorat vacantele petrecute la bunici in copilarie pentru ca erau prilejul perfect pentru a realiza o multime de aventuri interesante pe dealurile spectaculoase ale zonei natale. Imi placea soarele acela buclucas care sarea brusc de peste nori, padurile ce fosneau a vant la orice pas, florile puternic parfumate, oamenii locului, veseli si calzi ca o paine calda, dar, mai ales, am iubit posibilitatea de a gasi noi provocari si de a explora la fiecare pas lumea. Pentru ca reuseam sa gasesc ceva uimitor de fiecare data in cele mai mici lucruri care ma inconjurau, mi-am dorit sa fiu asemeni unui vultur, adica sa cutreier si sa vad de la inaltime tot Pamantul.

Poate ca am avut si ceva din familie, tata fiind vaporean, mama stewardesa, asa ca mi-am intins doar aripile, iar faptul ca am reusit sa zbor catre orice destinatie a venit ca ceva natural. O amintire extrem de placuta o am din Insula Rodos, un taram pe care nu credeam sa apuc sa-l vad curand, dar pe care l-am imbratisat cu iubire chiar. Cutreierand frumoasele strazi pavate cu piatra, intinzandu-ma voluptos pe plajele nisipoase (nu pe cele cu piatra, acolo am folosind sezlongul), iubind soarele acela puternic si cetatea care parca reusea inca peste ani sa ramana un paznic de nadejde al oamenilor locului si admirand maretia monumentelor antice, parca o bucatica din inima mea a ramas acolo, langa templul lui Artemis, in valea plina de maslini de la poalele lui, in privelistea magnifica care dezvelea Marea Mediterana in toata splendoarea sa.

Inainte sa ma marit imi amintesc ca mi-as fi dorit sa continui sa calatoresc ca in tinerete si sa gasesc un partener de calatorie, dar, din pacate, sotul nu este deloc incantat de astfel de perspective, mai degraba fiind un tip cat se poate de casnic. Evident ca nu-i un cusur prea mare, ar fi putut fi bataus sau criminal in serie, dar, acolo, in inima mea este un mic cui ca viata nu e asa cum as fi vrut. Inchid ochii si-mi imaginez cum ar fi daca…

-Draga mea, hai sa-ti fac surpriza vietii tale! Ai 5 ore la dispozitie sa-ti faci bagajele si sa fugim amandoi in lume!

Evident ca rad cu gura pana la urechi de seriozitatea sa si de faptul ca e cea mai buna gluma pe care o face de ceva timp incoace. El sa plece in excursii peste hotare? Ha! Ha! Ha! Ma uitam la el cu ochii in lacrimi de atata ras, dar el facuse o mutrita simpatica rau si tot incerca sa-mi vare in maini o valiza voluminoasa si un rucsac mititel si sa ma indemne sa incep sa arunc in ele haine, cosmetice, incaltaminte etc.

-Pune ce ai de pus in ele si, hai, nu mai sta si te holba la mine. Apropo, esti cam neserioasa! Nu sunt remunerat de circ ca sa dau vreo reprezentatie in fata ta, asa ca inghite-ti rasul asta si treci la treaba.Vatican-Italia-Farmecul-Umbriei-300x200

Parea serios, dar nu mi-am batut prea tare capul, asa ca l-am intrebat in gluma:

-Unde mergem? La Chisinau sa gustam vinul sau la Budapesta sa ne dam bucuresteni? Am ras iar nebuneste de o gluma pe care o credeam extrem de hilara.

-Iordania-Umbria-Japonia! A raspuns cu o lumina jucausa in ochi. Ce-ar fi sa-ti scoti lista aia pe care o tii in dulap cu toate obiectivele pe care ti le-ai propus sa le vizitezi? Da, stiu de ea, evident ca de acolo mi-am dat seama cum sa caut printre acele numeroase circuite Christian Tour care sunt prezentate pe site.

Am fugit la sertar sa scot lista. Nu-mi venea inca sa cred ca am parte de o astfel de surpriza. M-am asezat pe pat si am cercetat fugar lista. Iordania ma astepta de vreo 5 ani, probabil nici nu mai credea ca voi ajunge s-o vizitez vreodata, dar ramasese acolo, in asteptare. Am aruncat cu privirea pe lista scrisa si mi-am imaginat cum ar fi Iordania Experience

”Hai cat mai rapid! Pierdem avionul spre Amman! Lasa fardurile, fato, ca nu mergem sa te maimutaresti pe vreun podium, arunca si penseta, lasa, doamne, iarta-ma, rochia de gala si pantofii cu toc, mergem sa vizitam, nu sa cinam cu Abdullah al II-lea!

Sunt nervoasa si cand sunt nervoasa devin irationala. Fir-ar sa fie de viata! Daca eu vreau sa merg cu pantofi cu toc prin Petra, asta voi face, indiferent de vointa altuia. Sa fie clar! Mi-am indesat toate lucrurile dorite si intr-un final am reusit sa ma introduc in masina si sa ajungem la aeroportul Otopeni. De acolo avionul ne va duce lin catre Amman, iar microbuzul catre hotel. La prima ora a diminetii, cu lista in mana voi cerceta pe indelete ce vom vizita:

  • Fostul teatru roman sau Decapolisul, Oval Plaza, Templul lui Zeus, teatrele, catedrala Sf. Teodor, fortareata medievala Qala at el-Rabbad;
  • Strabatem Autostrada Regelui pentru ca este cea mai veche sosea din lume, folosita continuu de 5000 de ani, vizitam Nebo pentru ca aici se crede ca ar fi inmormantat Moise, apoi ajungem la Madaba, Orasul Mozaicului;
  • In Petra, votata una dintre cele 7 noi minuni ale lumii, vom admira: Mormantul Obelisc, Tezaurul, de fapt un mormant de rege, ruinele din perioada neolitica, apoi ne vom opri intr-o tabara de beduini (Petra este cea mai interesanta destinatie din Iordania. Orasul construit in piatra rosiatica acum peste 2000 de ani a ramas ascuns in nisip pana in secolul al XIX-lea cand a fost descoperit. Consider orasul magnific si atractiv pentru orice persoana, indiferent de statutul social, de sex, de religie, de rasa etc);
  • Wadi Rum, supranumit de localnici Valea Lunii, nu trebuie ratat si poate fi usor vizitat cu ajutorul unei masini de teren. Aqaba, in schimb, va deveni atractie turistica pentru o zi insorita, cand voi dori sa fac plaja;
  • El-Maghtas va aduce cu sine putina incarcare spirituala pentru ca este locul in care Isus a fost botezat.

-Auzi, draga mea, sa ai grija ca iordanienii cica s-ar putea sa te refuze daca te considera prea frumoasa sau … ca nu esti de incredere! Si la cat timp m-ai facut sa pierd de dimineata, as spune ca te inscrii la ambele categorii! Rase incetisor iubitul sot, apoi intr-o cascada de hohote dupa ce i-am dat un sut in picior ca o mica golanca de cartier ce sunt.”Geisha-Japonia-Tara-Soarelui-Rasare-300x200

Cu lista in mana, asezata pe marginea patului, mustacind de satisfactie, in timp ce introduceam un chilot, un tricou si o pereche de tenisi intr-o valiza uriasa, am ridicat un ochi catre iubitul ce ranjea cu gura pana la urechi. Si Umbria, chiar merg sa vizitez Roma? Sa vad cu ochii mei Columna lui Traian, un loc emblematic, pe care nu vreau sa-l ratez sa-l vad pentru ca este legatura indistructibila intre istoria noastra si a lor? Urmaresc rapid pe lista ce voi vizita din Farmecul Umbriei si ma trec fiori de placere prin tot corpul:

  • Cetatea Eterna cu Santa Maria Maggiore, San Pietro in Vincoli, Colosseumul, Columna lui Traian, Piata Venetia , Capitoliul si Pantheonul, Piata Navona, Fontana di Trevi, Piata Spaniei, Basilica San Pietro;
  • Voi savura delicioasa pizza realizata de bucatari priceputi, dar si inghetata savuroasa cu salvie si zmeura sau pe cea cu smochine si migdale;
  • Vaticanul si frumusetile sale;
  • Perugia, capitala regiunii Umbria, cu Palazzo dei Priori, Rocca Paolina, Fontana Maggiore, catedrala si muzeul sau (daca vom avea timp vom mai vizita si alte locuri interesante aflate in apropierea orasului);
  • Sudul provinciei ne ofera Assisi cu Sanctuarul Santa Maria degli Angeli, Basilica San Francis, Spoleto cu Piazza della Liberta, Muzeul Arheologic, Piazza della Fontana, Arco di Druso, Palazzo Comunale, Rocca, Ponte delle Torri, catedrala din Spoleto;
  • Citta di Castelo si Gubbio.

Am ridicat iarasi ochii catre sot. Zambea incantat de mica lui surpriza si mai ales de efectul pe care-l produsese asupra mea. Am ridicat din umeri sa par putin indiferenta, nu aveam de gand sa vada ca ma coplesise. In mana sa era un card de membru Pellerin Club si l-am privit curioasa.

-Pentru ca nu va fi primul circuit pe care-l vom realiza si pentru ca nu e deloc rau sa beneficiezi de anumite avantaje… Am retinut ca ma crezi prea casnic, lipsit de dorinta de aventura si extrem de plictisitor, asa ca mi-am propus sa te uimesc.

-Interesant, oare sa ma gandesc la ce-i mai rau? L-am tachinat brusc.

-Nu te-am inselat daca la asta te gandesti, dar daca as fi facut-o dadea rezultat? Prelua brusc mingea aruncata la fileu.

I-am scos limba iritata putin, dar n-am dat amploare subiectului. Pana la urma omul se chinuise sa-mi faca pe plac, ce mai conta care fusese motivul? Cel putin pana avea sa ma intorc din circuit, apoi ma apucam sa dezleg eu misterul, nicio grija. Doamne, voi vizita Japonia! Eram in culmea fericirii.Lake-Ashi-langa-Muntele-Fuji-Japonia-Tara-Soarelui-Rasare-300x199

Imi amintesc ca acum ceva timp eram pasionata de acele desene animate japoneze, de fetitele in fustite indecent de scurte, eroine care reuseau sa salveze lumea de fiecare data, asa ca fara sa vreau am intrat intr-o lume total diferita de a mea si am declansat in sufletul meu o pasiune teribila pentru Japonia si pentru civilizatia sa nemaipomenita. Cum sa ajung in acele locuri si sa nu gust din gastronomia locala? Am vizionat o sumedenie de emisiuni pe teme culinare japoneze, am vizitat chiar si un restaurant cu un astfel de specific situat in Bucuresti, chiar si unul din Paris, dar, sa fiu sincera, am fost sigura ca preparatele de acolo nu au acelasi gust ca cele din Tara Soarelui Rasare. Pe lista mea stateau scrise atat de frumos tot ceea ce imi doream sa vizitez:

  • Un restaurant japonez din cartierul Dotonbori, un must-see pentru cunoscătorii în materie de gastronomie. Aici voi manca sushi cu crab, pestele teriyaki, supa Ramen, negi toro don. Poate ca par cam aeriana cand spun ca mancarea mi se pare extrem de reprezentantiva pentru japonezi, dar trebuie sa recunoastem ca nu mancam ca ei si nici nu traim la fel de mult;
  • Tokyo cu Senso-ji (cel mai vechi templu budist din oras), gradina Palatului Imperial din Tokyo, Meiji Jinja;
  • Nikko si Complexul Toshogu (unde se află mausoleul Shogunului Tokugawa);
  • Parcul National Fuji – Hakone –Izu, unde pot fi admirate peisaje uluitoare;
  • Kyoto: Templul Kiyomizu-dera, Templul Kinkaku-ji, Templul Tenryu-ji;
  • Nara: Marele Templu Răsăritean, Altarul Kasuga.

Ma trezesc brusc din reverie cu un rucsac in brate pe jumatate facut si cu un sarut dulce pe gura.

-5 ore inseamna urgent, nu plecam la vara, ci in 3 ore pentru ca 2 ore a trebuit sa te dezmeticesti din uimire. Chiar asa slabut am f ost in a oferi surprize? Hai sa ne organizam, iubito! Nu-i de joaca cu timpul, trece fara ca sa-ti dai seama si uite asa vom pierde avionul.

Sa ratez excursia vietii mele? Nici gand!

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2018.

February 24, 2018
by prof27
1 Comment

Barfa

Chestia interesanta legata de barfa este ca ceilalti simt nevoia sa se relaxeze chipurile, trancanind vrute si nevrute despre o persoana, sa zicem Tu. Ai chef sa fii barfit? Evident ca vei spune NU. Dar parca te baga cineva pe tine in seama. Vrei sau nu, asta conteaza mult prea putin pentru ca ceilalti au nevoie de tine pentru a se relaxa si a se simti in viata.

Cateodata ma gandesc de ce au nevoie sa faca acest lucru, dar, la naiba, noi toti avem nevoie de relaxare, de a scapa de stres, asa ca daca simti nevoia de o vacanta confortabila in mijlocul anului si nu ai concediu si nici vreun sef istet care sa inteleaga ca nu mai produci pentru ca ti s-a cuibarit stresul in suflet, atunci baga-te la o mica barfa, cica te remonteaza si in curand te vei simti ca nou.

Pe mine chestia asta ma intereseaza intr-o mai mica masura. Daca sunt nervoasa, atunci spun ce am de spus si aia e. Parca are rost sa ma duc sa vorbesc cu unul sau cu altul, ma stresez mai tare. Prefer sa ma amuz stupid si sa rad de diferite lucruri, pare ca ma incarca pozitiv chestia asta si iote asa ma relaxez eu.

Nu mi-e dor de oameni vechi. Consider ca toti cei care au dorit sa imi fie alaturi, dintr-un motiv sau altul, sunt aici, langa mine.