Profeta

din Lumea de dincolo de vise

August 23, 2016
by prof27
0 comments

Dinti de foc jelesc pietre

Cateva zile am privit pur si simplu spre cerul infierbantat de un soare ticalos. Priviri stranii aruncate catre o stea anume. O cunosc de mica, mereu am creat povesti despre ea, mereu m-am intrebat oare cum de-a ajuns in acel loc, exact acolo?

Mirosul ierbii ude, in miez de noapte, imi provoca greata. Niciodata n-am inteles de ce i-ar placea cuiva acest lucru, dar cumva mi-a adus aminte de trecut, de nepasarea mea, de indiferenta. Am ras scurt, debusolata cumva.  Cati dintre noi contam cu adevarat pentru cineva? Cati dintre noi s-ar intoarce in Infern pentru a salva pe cineva drag? Probabil doar eu.

Iar din acel moment te-am iertat pentru totdeauna. Te-am iertat pentru ca ai existat si mi-a facut rau acest lucru. Te-am iertat pentru ca ai trait si ai inhalat pentru scurt timp acelasi aer ca al meu. Te-am iertat pentru cuvinte grele spuse. Apoi am realizat ca n-am de ce sa iert ceva ce nu a existat vreodata.

Dinti de foc jelesc pietre, iar eu privesc aceeasi stea. O stea micuta, ratacita, undeva pe cer.

 

August 22, 2016
by prof27
0 comments

Miros de alge

Ranjea dintre trestii, iar dintii mici, ascutiti, taiosi ca lama, sclipeau sub razele lunii. Pandea ceva, vezi bine, pentru ca statea nemiscata, urechile erau putin aplecate, parca sa soarba cu nesat orice zgomot pe care-l facea mica faptura ce se misca alene pe pamantul mocirlos. Ii intrase parul umed in ochi, pe nas i se prelingea noroiul baltii, ceea ce o facea cumva sa tremure in interior, abia stapandindu-se sa nu se scarpine cu putere.

Foamea era insa mult prea mare, o durea parca si ii provoca un ghiorait ciudat in stomacul mic, dar incapator. In noptile in care vanatoarea dadea roade, facea o burta rontunjoara si adormea sub salcie satisfacuta, asteptand dimineata si roua ei pentru a se adapa.met-rusalka-4

Trestia se zbatu brusc, cuprinsa de nelinisti, iar acest amanunt o puse in garda atat pe ea, cat si pe mica faptura ce ii simti prezenta si se zgribuli printre pietrele de pe mal, adunandu-si tepii pentru a se feri de lovitura mortala. Plescai enervata, cuprinsa de nervi. Ce naiba se intampla de-i punea pe fuga (impropriu spus, prada se misca ca un melc, dar cu tepii la vedere, nu mai putea fi muscata) hrana delicioasa?

Se prelinse incet printre trestii, iar apa ii cuprinse trupul lasand la vedere doar ochii si parul amestecat cu alge. Curiozitatea o facu sa treaca peste acel sentiment din interior care-o avertiza sa plece. Din josul baltii se apropia o barca cu oameni. Fiorii de spaima ii trecura pe sira spinarii si avu tentatia sa se arunce in adancurile apei, dar un planset de copil mic o facu atenta. Privi mai cu atentie. De obicei, plansul insemna fapturi slabe, hrana delicioasa, usor de obtinut.

Ochii ii sclipeau periculos, se linse pe buzele rosii, invinetite de frigul noptii, se ridica cu totul pe mal si astepta in linistea pamantului apropierea oamenilor. Erau 2 adulti si un bebelus. Adultii pareau primejdiosi. Doi barbati inalti, unul cu o cicatrice lunga pe obrazul drept isi itea capul spre luna din cand in cand, pandind parca zgomote numai de el stiute. Celalalt tinea bebelusul in brate si il mangaia pe fata usor, sarutandu-l pe frunte si cantand incet, abia auzit.

-Taci, nu mai canta, omule, vrei sa murim aici? Cel batran parea usor nervos.

-Ne-am departat de sat, copilul e in siguranta.

-Esti nebun? Nu l-am luat sa il salvam, trebuie sa indeplinim profetia. Arunca-l in apa, acum! Luna e pe cer, iar blestemul se va ridica, vei fi salvat si nimeni nu va banui cine esti cu adevarat!

Tanarul isi ridica capul brusc si ranji cu ochi de nebun. Lua copilul in brate si se arunca in apa. Batranul ramase cu rama in mana fara sa mai zica nimic. Din valurile mici ale baltii, tanarul si bebelusul isi facura aparitia. Copilul incetase sa planga si se balacea straniu, cu o coada imensa ca de peste. Chicotea si gangurea haios.

-Pleaca! ii porunci tanarul. Voi avea grija sa-l preia cineva dintre semenii lui.

-Daca ramai, vei muri.

Tanarul ridica din umeri si rase scurt, nervos, iar celalalt intelese ca nu mai avea ce face. Nu se uita inapoi nici macar o data, poate nici nu-i pasa. Dar din trestii, ea privea intreaga scena curioasa. Astepta sa se indeparteze batranul in timp ce privea luna care facea loc zorilor. Se retrase usor pe pamant fara sa-i piarda din ochi pe cei doi.

In mod straniu la fel facu si tanarul, obligandu-l si pe cel mic sa iasa. Coada de peste disparuse, iar somnul parea ca se instaleaza pe chipul bebelusului care se cuibari la pieptul tanarului barbat ce-l proteja. Dormeau de ceva vreme in timp ce soarele se ridica de-o schioapa. Nici nu au simtit-o cand s-a apropiat. Ii privea curioasa, iar manutele mici si pufoase ale copilului o facu sa il atinga cu unghiile ascutite. Nu mai vazuse asa faptura, asa ca se intreba daca o fi gustoasa. Exact cand vroia sa infiga dintii in manuta delicioasa barbatul deschise un ochi si zise:

-E otrava curata, nu te-as sfatui!

Ochii verzi i se bulbucara nervos, se trase brusc inapoi. Parul blond, lung, ii curgea in valuri pe umeri pana la sold, parea cumva o printesa din regatul apei din cartile de povesti ale copilariei. Doar ca tanarul stia ca nu era decat o rusalka, o femeie-peste care sfasia orice fiinta vie si in care nu puteai avea incredere. Se spunea ca nu-s prea destepte si ca daca te intalneai cu una si reuseai sa o sperii suficient atunci ai fi putut scapa cu viata.

Bebelusul gangurea cu ochii verzi deschisi larg si intinse manutele catre rusalka, ceea ce ii reaminti barbatului ca cei doi erau la fel. Teoretic nu i-ar face vreun rau, dar rusalka parea ca se linge pe buze de placere la vederea manutelor mici. Cu tupeu, trase de-un piciorus, dar el o plesni cu putere peste maini. Unghiile taioase si murdare ii repugnau. De fapt, intreaga fiinta care aducea cu o femeie ii treze repulsie. De asta fugise din adancuri, fugise de semenii lui, se insurase cu o pamanteanca, dar, din pacate, copilul lor ii seamana si trebuia sa fie redat apei, altfel murea.

Rusalka mirosea ca un caine in jur. Il atinse pe par, pe maini, ii simti parfumul de alge si intelese ca toti trei sunt la fel. Zambi brusc, chicoti nervos si se intoarse in apa.

-Primitiva fiinta! arunca in urma ei barbatul.

Rusalka se intoarse aruncand sageti verzi taioase, iar dintii scrasnira:

-Esti pe teritoriul acestei fiinte, nu uita! Nu intra in apa si pazeste-l! Ma voi intoarce dupa el! E al meu…

August 20, 2016
by prof27
0 comments

Femei si copii – monstri

Femeile de astazi sunt o specie noua, total diferita de cea din trecut. Exista desigur si cateva dintre ele care au beneficiat de o educatie buna, data de niste parinti preocupati nu de genele desteptaciunii, pe care desigur intreaga familie le are, ci de dorinta de a crea oameni buni, muncitori, care sa fie fericiti cu adevarat in viata aceasta. Iar unora le-a reusit teribil de bine. Ati observat cum parintii de azi isi cresc odraslele bagandu-le in cap ca li se cuvine totul pentru ca sunt cele mai frumoase, mai destepte, mai inteligente, cu cele mai faine hainute, cu ochii cei mai verzi, cei mai albastri etc? Oare e normala atitudinea asta? Oare ce poate genera ea decat niste urmasi frustrati cand isi dau seama de adevar? Ca mama si tata si-au batut joc de educatia lui, ca nu e deloc buricul pamantului, ci chiar un ratat inca din fasa, deoarece maica-sa habar n-avea ce trebuie sa faca cu adevarat in viata?

Cele mai multe sunt extrem de educate in spiritul manelistic, vorbesc corect o limba romana invatata in pauzele de la scoala, injura la perfectiune de la educatoarea de gradinita in fusta scurta, absolventa de Liceu Pedagogic anul trecut, pana la profesorul universitar, cu doctorate si cu o gramada de idei adunate sub parul ala alb. Sunt cele mai frumoase pentru ca poarta ochelari de firma si in casa, sunt cele mai modern imbracate pentru ca au chiloti tanga la vedere si tocuri de 15 cm, sunt bogate pentru ca la un moment dat, cu siguranta, vor da peste un bogatas cu ceafa groasa si cu lant la gat. Nu conteaza ca vor lua bataie sau vor face compromisuri urate, ele vor reusi cu adevarat!

Cel mai mult atrag prin frumusetea groteasca, ce scoate in relief niste obraji gogonati, niste buze tuguiate, niste sani ridicati de corsete stranii si de prost gust. Domnule, daca vreti operatii estetice, faceti-le! Nu va manjiti botul peste conturul natural al buzelor, imaginea este una de cosmar! De asta exista tehnologie de ultima generatie si clinici extrem de dotate, sa va duceti la domnul doctor, care e profesionist si sa va mareasca toate acele parti ale corpului care va vor oferi succesul dorit. Fa-o cu stil, fata mea, macar atat!

Femeile de astazi arata rau imbracate si mai rau dezbracate, vorbesc vulgar, trivialitatea masculina in gura lor te dezgusta, te sperie, dar un lucru bun pentru ele este faptul ca tot mai multi dintre barbati s-au obisnuit, exact asa sunt invatate sa se poarte si surorile lor, inca de mici. Si daca vei creste cu femei de acest tip de mic, vei considera ca asa sunt toate femeile, iar astazi educatia este oferita de lipsa parintilor, de un parizer fonfait si scarbos care behaie de zor niste manele cu tente explicit sexuale.

Este o falsa idee care s-a incetatenit cum ca femeile sunt egale cu barbatii si pot face exact ce vor ele: sa injure, sa scuipe, sa distruga. Educatia a devenit un fel de paria a societatii, iar profesorii sunt loviti, jigniti, trantiti de pereti doar pentru ca nu ii lasa sa se poarte la scoala exact asa cum vin din familie. De ce oare nu sunt lasati sa se scuipe? De ce nu au voie sa se filmeze in timp ce imit acte sexuale explicite, pe care parintii le pun pe seama faptului ca scoala le baga in cap chestii de gen, nicidecum accesul necontrolat la diversele site-uri de pe internet sau a promiscuitatii din casa, unde intr-o camera dorm 8 persoane, 4 adulti si 4 copii, la gramada, in 2 paturi. Cum ar putea invata ei asa ceva din casa parinteasca? Doamne fereste! Scoala, acolo e raul suprem! Acolo sunt profesorii care-s niste prosti facuti gramada, au scoli particulare facute pentru diplome false, vorbesc gresit gramatical, urla la elevi cand ii jignesc. Cu siguranta crezi ca trebuie dati afara toti si sa vina altii. Care altii? Cei tineri care tocmai au terminat in scoala in care i-au invatat acei profesori slabi, penibili, umiliti de soarta? Oare nu ar fi mai bine daca ai trece tu la catedra? La scoala sa se invete: cum sa te bati, cum sa scuipi profesorul, cum sa rupti mobilierul din clasa, sa asculti in difuzoare manele si profele sa fie toate sexy si cu fusta scurta. Jos babaciunile! Asta-i scoala noua, asa ceva iti trebuie!

Femeia de astazi este lenesa. Invata ca trebuie sa faca exact ce vede acasa. Mama care nu are serviciu, tata care loveste si urla, injura si isi schimba nevasta de 5 ori de-a lungul vietii. Iar toti cei 4-5 membri ai familiei traiesc pe seama pensiei de la CAP a bunicii sau strabunicii de 80 de ani.

Femeia de astazi fumeaza pentru ca este la moda, este cool, chiar daca nu are bani sa-si cumpere tigari. Pana la urma si chistoacele sunt bune, mai ales acum cand sunt stranse usor laolalta in fata barurilor, teraselor din oras sau din sat. Iar ea isi permite sa le adune, este egala cu un barbat.

Exista o lipsa a bunului simt din familie, aceasta entitate sociala care a inceput sa nasca mici monstri care stiu doar sa dea din buric cu spor, stiu sa nu invete, sa nu munceasca si sa nu le pese de nimic niciodata.

De ce ne mai miram ca odraslele acestor femei devin la randul lor alte femei-monstru, lipsite de sensibilitatea, de frumusetea si de bunul simt de altadata, atat de bine regasit in bunicile noastre dragi, in mamele noastre delicioase. Femeile ar trebui sa ramana mamele perfecte, frumoasele noastre cuminti, destepte, muncitoare, cu valori bine definite, cu principii solide.

 

August 2, 2016
by prof27
0 comments

Viata trece…noi suntem multi si prosti

Aseara am aflat ca a murit principesa Ana, sotia ex-Regelui Mihai I al Romaniei. Condoleante sincere! Mai ales din partea mea, un om care apreciaza ideea de monarhie si beneficiile pe care le-a adus, dar nu le mai poate aduce unei Romanii diferite de cea din trecut.

Nu-mi plac stirile de la televizor. Penibile, de prost gust, de un ”patriotism” stupid. Mi-au placut insa emisiunile de tip cultural, in care au prezentat viata principesei (o numesc cu titlul dobandit prin nastere, prin casatorie nu a fost niciodata regina, dar nu vreau sa-i minimalizez identitatea sau faptul ca a fost sotia Regelui) si pe care ar fi trebuit sa le asculte acest popor incult prin definitie, ”taran” prin vocatie, cocalar si manelist prin apartenenta pe care si-o declara genului muzical si stilului vestimentar.

Atasata de ideea de monarhie si de respectul pe care un roman al zilelor noastre il confunda cu umilinta in prostia lui, m-am gandit brusc ca nici Regele nu mai are mult de trait, iar acest lucru mi-a dat intr-o oarecare masura fiori. Practic din moment ce El va disparea, monarhia ca substanta in Romania va disparea si ea, asa cum a venit. Nu vreau sa spun ca e rea Republica, ca presedintii sunt niste persoane jalnice, corupte, ahtiate de putere, penibile ca intelect, care nu reusesc sa scape de confortul personal de a nu face nimic. Poate ca ar fi buna in vreo alta dimensiune sau poate chiar si aici, cu alti oameni, care isi doresc mai mult decat satisfacerea necesitatilor cotidiene, sa munceasca cu drag, sa lase ceva in urma (si nu ma refer la palate cu tugui pentru pruncii a caror cunostinte se limiteaza in a ”burici” o zi intreaga pe manele) si istoria ne-a demonstrat  din plin ca se poate. Dar nu avem chef, ne doare-n cot, ni se rupe, de ce sa fure numai ala, eu ce-am  si tot asa…

Stiti ce ma infurie cel mai tare? Faptul ca taranul roman nu mai exista… Ca a murit! La fel ca si respectul si iubirea pentru tara, pentru oameni, pentru locuri… Cand v-ati iubit muntii ultima data? Cand ati facut dragoste cu apele curate ale raurilor Romaniei? Cand ati sarutat pamantul negru, plin de roade,  pe care va sprijiniti oasele in fiecare zi a existentei voastre patetice? Off, si iarasi ma refer la toti, ma includ in masa mare de ”tarani”, intr-o incercare brutala de a constientiza macar azi ceea ce suntem si ceea ce am putea redeveni… doar cu putin respect si curaj!

 

July 25, 2016
by prof27
0 comments

Ceas desteptator

De dimineata ma trezeste trilul vesel al unei pasari. Exact la fereastra mea canta de zor. Oare ce i-o fi venit sa triluiasca de zor? Uitandu-ma mai atent, am observat ca e o specie despre care n-am habar. Nu ca as fi vreo specialista in domeniu, dar in afara de vrabiute, cotofene si randunici, n-am vazut decat berze si lebede prin zona.

Am admirat-o buimaca de somn. Mica, firava, dar cu un glas ce te-nfiora. Parea cumva un semn ca ceva se va-ntampla. Zilele acestea am eu ceva cu ”intamplatul”, cu neprevazutul. Incerc sa trec peste idei, peste ganduri, peste prosti. Nu prostii, ci doar prosti.

 

 

July 11, 2016
by prof27
0 comments

Strajerul

Astazi am un asa chef sa distrug omenirea! Toane de femeie, as zice… Apoi, dupa o pauza binemeritata, as ridica din umeri si as injura cu naduf precum un Moromete de altadata. Din pacate, nu stau prea bine la acest capitol, repertoriul meu de injuraturi find unul cam sarac. Reminiscente ale copilariei cel mai probabil, deoarece traiul alaturi de o mama educatoare prin formatie nu putea fi decat unul sarac in trivialitati.

De ce sa injur, de ce sa distrug? Jur cu mana pe inima ca nu am nici cea mai mica idee. Voua nu vi s-a intamplat niciodata sa urlati la luna, la figurat sau la propriu, dupa curajul fiecaruia? Daca nu se intampla chestii d-astea oricui, atunci am cam sfeclit-o. Probabil necesit vreo internare pe la vreo pensiune d-aia printre brazi, la racoare.

Dar sa presupun ca nu-s singura, ca mai sunt si alti d-astia ca mine, zombi care nu se regasesc sub nicio forma intr-o lume ca cea in care traim noi astazi, atunci ar merge o reuniune de gasca si sa ne consiliem reciproc, poate scapam de camasa de forta, nu de alta!

Ma streseaza fantastic o chestie. Ma irita atat de tare incat imi vine sa zgarii si sa musc precum pisica mea mica si prostuta. Are cineva vreo vina ca-s atat de mediocra? Unde naiba e Lan cand ai nevoie de el?

July 10, 2016
by prof27
0 comments

Viata in stil romanesc

De-a lungul existentei mele pot spune ca am cascat ochii ba la una, ba la alta. Cand eram mica de tot uram din rasputeri traditiile, oricare ar fi fost ele, legate de absolut orice. Imi pareau cumva desprinse din trecutul pe care de fapt intotdeauna l-am iubit si l-am simtit ca parte care ma completeaza si ma formeaza ca om.

Mult timp n-am inteles ca de fapt ceea ce eu uram, de fapt iubeam. Nu vreau sa-mi amintesc intamplari din trecut, nici nu sunt mandra de ele, iar uneori faptele noastre tind sa ne umileasca chiar si in ochii nostri. De fapt, intotdeauna am fost cel mai aprig critic al meu. Daca e cineva care sa ma traga cel mai mult la raspundere pentru ceea ce fac sau zic, atunci acela sunt eu.  Simt uneori atat de tare ca imi displace ceea ce fac, incat am impresia ca mi-ar trebui cumva inchisoarea pamanteana sau divina ca sa ma absolve de prostii. Ce te faci cu criminalii, daca eu am astfel de idei despre mine? Nu faci nimic, ei o duc bine oriunde, oricum.

De ce e in stil romanesc? Nu din considerente de ordin cultural, lingvistic, istoric sau altele la fel, ci pur si simplu ca aici e Romania si asta e atat de suficient. Romania nu o urasc, ci din contra, o iubesc si am iubit-o de mica, probabil reminiscente comuniste. Patriotismul iti e format din copilarie. Il ai daca cine ti-l formeaza, isi bate capul cu asa ceva, iar in perioada respectiva chiar isi faceau treaba in acest sens. Iubeam Romania, iubeam conducatorul ca asa ni se cerea, iubeam tot ce trebuia iubit si uram capitalismul. Si am dus-o asa si-asa. Pana la urma un copil o duce bine in dictatura atata timp cat ramane copil, pe urma se rupe filmul probabil. De ce sa mint ca nu mi-a fost bine?

Raman cu patriotismul.

June 27, 2016
by prof27
2 Comments

Fir-ar a naibii de umanitate!

Ieri aud o povestioara despre o batranica. Adevarul e ca iti curg lacrimile instantaneu cand auzi astfel de povesti, mai ales daca esti un om sensibil. Nu stiu de ce am plans exact: povestea in sine, poza cu batranica in cauza si mainile ei muncite, basmaua inflorata ce-i acoperea parul sur si care-mi  amintea de bunica… Cert e ca toata ziua am fost deprimata. M-au cuprins fiorii mortii care pandeste la tot pasul, m-am tot gandit la zadarnicie, la incertitudine si la Judecata de Apoi, nu in sens biblic.

Totul pana cand grijile cotidiene m-au cuprins si am uitat de batranica cu basma, de povestea ei lacrimogena. Intr-un final, dupa ce totul s-a terminat, m-am asezat in pat sa ma relaxez si am deschis televizorul. Hipnotizata am vizionat ororile orei 5 si tot sentimentalismul de doi bani m-a cuprins iarasi pentru toate acele povesti despre oameni adevarati. N-am mai plans, pur si simplu m-a intristat totul. N-am mai filosofat deloc, nu m-am mai gandit la nimic, pentru ca deodata s-a dus naibii tot rostul vietii.

Uneori credem ca putem uita ce nu se poate uita. Totul revine ca un bumerang si zguduie un creier de altfel ros de existenta unor ani prea indelungati.

June 26, 2016
by prof27
1 Comment

Razbunarea

Urlase cu putere la luna. Se simtea cumva un fel de varcolac. Isi urlase durerea ca un animal ranit si neputincios care urzea in taina razbunari periculoase. varcolac-72

Apoi isi scuturase pletele lungi, mainile se linistisera pe langa corp, parca si plantele din jur isi incetasera tremuratul lin, doar ochii lui ramasesera tenebrosi, cu lumini verzi efervescente. Apoi iesi din padure ca si cand nimic nu se intamplase.

Cata nebunie putea zace in gestul lui, ar fi spus o gramada de oameni cunoscuti! Si cata determinare ar fi fost pe ei sa-l inchida cumva pe la 9! Dar el ramasese aceeasi persoana calma printre ei, nimeni nu i-ar fi ghicit zbuciumul, nimeni nu ar fi banuit cata salbaticie are in fiinta sa. Si poate ca era mai bine, razbunarea lui putea fi tesuta cu calmitate de paianjen, cu tenacitate de furnica…

Si va veni si Apocalipsa, neagra, plina de durere si ochii verzi se vor linisti intr-un final de lume!

Drumul dintre padure si blocul unde-si avea locuinta devenise cumva mai scurt. Nu bagase de seama miscarile din preajma lui, nici nu vazuse animalele care-l priveau tematoare. Lupul pe care il avea din copilarie, batran acum, ramasese credincios, urmandu-l in fiecare noapte, dar de ceva timp abia se mai tara in urma lui. Ii simtea gandurile reci in minte, comunicau cumva subuman, ranindu-l de fiecare data acele discutii scurte, dar atat de pline de substanta. El il invatase sa cheme luna in ajutor atunci cand avea nevoie, si tot el ii predase precum un profesor de strategie militara, modalitatile cu care si-ar putea ataca adversarii cu mult mai numerosi decat posibilitatile lui de atac.

Traia si asta era cel mai important. Deschise larg usa apartamentului. Niciodata nu o incuia, de ce i-ar fi pasat de bunuri lumesti, umane? Lumina lunii patrundea prin perdelele ample si se apropie de fereastra pentru a o admira. Lupul incepuse sa maraie avertizand pericol. Durerea brusca il tintui la podea adormindu-l parca pentru o vecie. Oare cine indraznise sa-l atace in propriul barlog? Atat mai apucase sa gandeasca inainte de a cadea din picioare.

Cand se trezi…

 

June 20, 2016
by prof27
0 comments

Crime si regrete

Multa vreme am crezut in oameni. Nu pentru ca ceva in adancul fiintei mele ar fi spus ca sunt buni, inocenti, plini de o umanitate care da pe afara, ci pentru ca asa am fost educata de mama, de altfel o femeie de o bunatate rar intalnita.

Nu am idee cand anume in zilele noastre, bunatatea a devenit cumva prostie, pentru ca am ajuns la concluzia ca oamenii buni sunt luati de prosti pentru simplul fapt ca nu vor sa faca rau nimanui. IMG_20160609_101637

Stupida educatie, n-am ce zice! Nu mai bine urasti pe toata lumea si banuiesti pe toti? Elegant, frumos, cat de cat… Na, astia-s oamenii care traiesc astazi in jurul nostru.

Daca stau si ma gandesc la cate lucruri oribile se intampla pe lumea asta, de ce oare ar mai conta pisicul meu ucis de o cotoroanta teribila cu veleitati de vrajitoare medievala?

Pentru o clipa am inceput sa urasc si sa blestem cu toata fiinta mea. Am urat-o sincer, pe ea si pe toate babaciunile acrite de viata, care nu si-au gasit rostul vietii la 80-90 de ani. Cum poti sa ajungi la o asemenea varsta si sa uiti sa fii bun? Oare mamaile noastre asa au fost si ele? Unde-s bunicutele acelea cu parul alb, prins in coc, cu sortul peste rochie, cu manutele acelea muncite care scot din cuptor cozonaci si paine aburinda?

Apoi a urmat o noapte plina de vise stranii, de serpi incolaciti, de strigate de ajutor, de blesteme si furtuni, de zei furiosi si de tenebre. De dimineata m-am trezit la realitate si mi-am dat seama ca lumea nu e facuta special pentru mine, ca nu sunt buricul pamantului, ca nu am vreo pila la D-zeu sa ma ajute mereu doar pe mine si ca uneori rautatea celorlalti ma poate atinge la fel ca pe un alt om obisnuit.

N-am iertat cotoroanta afurisita, ii doresc in continuare acelasi sfarsit pe care l-a avut pisicul meu care nu a avut nicio scapare in fata rautatii ei nemarginite, dar intr-un fel am ajuns sa accept ca raul va invinge intotdeauna binele, ca nu sunt nici Batman, nici Superman si nici macar Wonder Woman ca sa ma zbat pentru a salva umanitatea sau pentru a-i face sa plateasca pentru faptele lor pe oamenii rai. Nici macar acea speranta banala a crestinului care arunca ”o sa plateasca pe lumea cealalta” nu ma mai incalzeste. Pana pe lumea ailalta ne mananca demonii pe lumea asta.

Am conchis in sinea mea ca trebuie sa ma linistesc, sa-l las sa treaca asa cum a sosit, cu bunatate, frumusete si ganduri pozitive. Cata ura poate zace intr-un om care alege sa omoare un animal?