Profeta

din Lumea de dincolo de vise

January 11, 2017
by prof27
0 comments

De ce vreau sa zbor?

De cateva zile ma incearca brusc un dor de duca. Nu pot spune exact ce anume m-a determinat sa am astfel de senzatii oarecum depresive, de ce nu, dar chestia e ca am o astfel de apucatura care imi da oarece fiori. Ce naiba e cu mine daca imediat ce vad zapada si blocaje rutiere, emisiuni cretine la televizor cu oameni care tot dau la lopata si nu mai ies dintre nameti, ma apuca acest dor de duca.

Unde sa ma duc? Ar fi urmatoarea intrebare extrem de plauzibila. Probabil, m-am gandit cateva ore (motiv de lene), ca raspunsul ar fi clar formulat in felul urmator: la casa lui Klaus din Florida. De ce acolo? Pai, in primul rand, este singurul roman pe care il cunosc cat de cat si care locuieste mai mult acolo decat aici (rautacism gratuit) si in al doilea rand, sunt sigura ca mi-ar face foarte bine caldura, plaja, umbrelutele, soarele, un cocktail si un tip musculos si unsuros care mi-ar masa spatele obosit de atata munca (sau dat la zapada, ma rog).

Numai ca dorintele mele sunt cat se poate de extravagante si realizez ca nu sunt posibile. Asa ca unde sa ma duc? Frig este, plictisitor este, trebuie urgent sa iau o legatura cu cineva, care sa aiba macar o vila, un iaht, o plaja, un prosop sau o bere rece. Poate fi si tanar si batran, si femeie si barbat, si negru si alb, pana la urma vreau cazare, nu sa ma marit.

As zbura pana as ajunge la limita si apoi as lasa aripile in jos. Prabusirea ar fi destul de interesanta, trebuie sa recunoastem, si poate ca ar face mai usor de acceptat zapada, frigul, oboseala etc.

October 28, 2016
by prof27
0 comments

Uneori traim in somn

Am stat vreo cateva ore uitandu-ma aiurea pe peretii camerei. Vedeam umbrele cum se miscau purtate de un vant inexistent, am impins nervoasa un colt de patura care nu voia sub nicio forma sa stea asa cum trebuia si am numarat o turma de oi a unui om avut cu adevarat. Dar degeaba, parea ca somnul era plecat pe undeva prin cine stie ce galaxie si ma pierduse de client.

N-am vrut sa deschid televizorul, ce naiba avea sa vad in cutia aia stupida, nici laptopul, fiind mult prea obosita vizual, cartea mea nou inceputa si stationata la vesnica pagina 30 parea ca-mi face cu ochiul poftindu-ma sa reinnod un fir de poveste, dar i-am rezistat eroic. Trebuia sa ma odihnesc.

Se spune ca e bine sa visezi cu ochi deschisi la ceva frumos, am incercat, nu merge. Incepi parca sa traiesti aiurea intr-o alta realitate si cumva te transpui, orele trec haotic si te trezesti la ora 2 noaptea ca esti la fel de treaz cum erai la 10 cand te-ai bagat in patut. Iar pana la ora 6 mai sunt fix patru ore. Ce naiba mai faci cu orele alea? Nu-ti ajung sa dormi suficient, a doua zi vei fi oricum prastie!

Am adormit cumva, tarziu, un somn ciudat cu vise care parca ma dureau fizic la trezire. La 5.30 am deschis ochii, am ridicat capul si mi-am zis ca am o problema grava, probabil batranetea.

Ma durea corpul groaznic, ca si cand petrecusem toata noaptea, iar capul parea ca se invarte singur ca unul de robot. Intr-un tarziu mi s-a limpezit privirea si am ridicat din umeri. Ce viata stranie de om marunt!

Cautand motivele acestui episod, m-am gandit ca probabil m-a tinut treaza vreo grija, poate vreun gand sugubat, poate dorinta sau poate doar viata.

October 3, 2016
by prof27
0 comments

Prietenul meu zombi

Ies pe strada putin ametita, dar cu dorinta de a incepe o zi cu placere si a o termina cu chef de viata. Acolo insa dau peste o aglomeratie catastrofala in ce ma priveste. Urasc oamenii multi, ingramaditi, vorbareti, povestindu-si vietile de la prima ora. Eu sunt mai degraba lenesa precum o pisica de dimineata. Ador sa ma intind, sa inchid si sa deschid ochii, sa savurez picatura cu picatura o cafeluta mica, mica, mica de tot, aproape invizibila si imi place sa casc si sa imi incarc bateriile pentru a pleca la munca.

Dar nu am idee de ce lumea trebuie sa se grabeasca atat de tare de la ora 7. Unde se duce toata lumea asta asa, de parca e manata de o hoarda de zombi de la spate? As fi oprit pe vreunul pe strada, dar fetele incrancenate, femeile care oracaiau precum broastele de seara si barbatii cu paharul de tuica in mana, ce sopteau printre dinti ce ”nasoala” este viata m-au cam facut sa ezit. Doar ii privesc. Atata tot. Si ei pe mine, la randul lor.

Uneori ma simt exact cum s-ar simti un zombi printre oameni. Infometata si fara niciun tel. Probabil mai sunt si altii ca mine, de multe ori mi-as dori sa-i cunosc, poate ca as putea intelege mai bine ca nu sunt ceva ”extraterestru”, ”in plus”, ”ciudata”.

De ce sunt treaza de la aceasta ora? Pentru ca deschid ochii brusc. Poate si ei fac la fel. Cine mai stie? Ziua nu mi-am inceput-o cu placere, oare ce imi rezerva seara?

September 28, 2016
by prof27
3 Comments

De ce? Pentru ca asa am chef… sa rad, sa imi satisfac curiozitatile si pentru ca pot!

Ieri ma abordeaza o duduie cu texte care par cel putin desprinse din mahalalele oraselor sau de pe santurile satelor din Campia Romana. In afara de dorintele cel putin bizare pe care le are vis-a-vis de fostul ei profesor, imi atrage atentia cu o subtilitate demna de buldozerele tarii ca stie ea din surse sigure ( dar nu e ea, doamne fereste!) ca tovarasul inseala. Faza cu inselatul  nu m-a pasionat niciodata. Pur si simplu fac parte din categoria femeilor pe care nu le intereseaza sub nicio forma escapadele sotului (daca ele ar exista, sunt sigura ca ar aparea si dovezi, doar azi avem telefoanele la indemana, tabletele, aparatele foto, vecinii curiosi si, slava domnului, cativa sateliti demni de incredere dincolo de spatiul terestru). Nu mai intereseaza nu pentru ca nu as iubi cu toata fiinta mea, ci pur si simplu nu sunt genul acela. Stiu ca exista o mare parte dintre oameni tampiti de gelozii, de un ”respect” pe care si-l inchipuie doar (mai ales atunci cand tu traiesti cu o persoana care iti poate fi lejer bunic, atunci ce pretentii sa mai ai?  si cand te gandesti ca stii ca persoana in cauza are cel putin inca doua femei pe langa tine, ai mesaje pe telefonul lui de la fosta sotie, ai texte pe facebook de la actuala amanta si te plangi la un alt barbat care iti asculta penibilitatile doar pentru ca nu ar vrea sa-i scape vreo ocazie …). Ei, bine, eu nu sunt geloasa, nu am veleitati de nebuna si daca asta inseamna ca nu ma respect pe mine, asta-i viata, bine ca-i respect pe ceilalti!

Sa revin la subiect. Duduia ( termen care ar putea sa o faca sa se simta bine, dar de fapt nu-i subliniaza decat statutul) e curioasa si arunca jigniri teribile, se fastaceste grozav, rade nervos si scrie niste lucruri pentru a sublinia ca este deasupra. Evident ca i-am dat dreptate. Daca un om simte nevoia sa se erijeze in a fi bun, frumos, destept, domle, ce-as putea sa-i fac eu? Sa-i cumpar o oglinda? Ca nu pricep de ce imi behaie pe pagina mea, asta probabil tine de o scartaiala grozava a neuronilor mei. Nu am bagat-o in seama niciodata, am lasat-o sa trancaneasca verzi si uscate, dar am supravegheat-o mereu din curiozitate.

Si am ajuns la o concluzie. Nu inteleg niciodata femeile. Nu inteleg ce le mana sa fie idioate fara sa fie nevoie. Nu inteleg de ce vor sa iasa ca paduchii in frunte si sa le vada sotia ca ele sunt amantele sau dornice doar, fara vreo sansa reala de a ajunge in patul unui sot. Si nu inteleg de ce semnalizeaza  prostia!

Am admirat femeile frumoase, talentul pe care il au sa cucereasca, sa iubeasca fara retinere. Am admirat femeile destepte care pot calca pe cadavre sa-si atinga scopul. Am admirat doamnele si domnisoarele feminine. Urasc insa mahalagioaicele. Mi-e scarba de cele care arunca vorbe urate, care sunt mici prin definitie. Si imi mai e scarba de tinerele care nu stiu ca unui barbat nu-i place sa auda cuvinte vulgare din gura micuta si delicata a unei femei.

Ma distreaza  mintea feminina si femeile care se cred frumoase, dar ar trebui sa isi corecteze niste defecte fizice destul de evidente.

September 23, 2016
by prof27
2 Comments

Manelele e viata mea!

Nesimtirea romanului este un fapt cunoscut deja de toata lumea. Probabil nimeni nu se mai mira ca nici politia nu mai reuseste sa aplice legea, deoarece legea in sine este cat se poate de defectuoasa.3hk9d5

O problema pe care am observat-o in ultimul timp si care ma irita la culmea, pe mine si probabil pe inca multi altii, este muzica vecinilor data la maximum in orice zi a saptamanii, indiferent de ora. M-am intrebat adesea si pe drept cuvant, cum de te apuca asa un dor de a asculta manele la 7 dimineata, cand toata lumea pleaca la serviciu. Cum de ai chef de un salam mic (da, il scriu cu litera mica, nu pentru ca sunt inculta ci pentru a sublinia ceva, unii poate au inteles ce) duminica sau sambata, intre orele 8-8 (da cititi bine, non-stop ca urechile tale vor sa asculte muzica ”buna” pentru ca iti doresti sa te culturalizezi in domeniu sau poate ca vrei sa-ti imbogatesti repertoriul de miorlaieli si ofofouri pentru urmatoarea inmormantare la care participi in calitate de bocitoare)?

Trecand totusi peste motivele care te mana sa pui muzica de la orele alea, stau si ma intreb de ce naiba ti-ai dori din tot rarunchii sa-l culturalizezi si pe vecinul tau? Ti se pare ca nu stie decat sa munceasca toata ziua de dimineata si pana seara, iar cand vine acasa intr-un sfarsit, ar trebui sa se relaxeze si el cu o felie de paine cu salam? Sau iti doresti sa inviti la chef tot satul pentru ca te-ai imbatat tu si ai asa un chef?

Exista cateva specii de astfel de indivizi, unii mai periculosi decat altii:

  • este tipul nesimtitului, a carui atitudine ”mi se rupe” e deja cunoscuta; el are chef de muzica, atunci sa danseze tot satul, ce naiba au de facut altceva, ca doar la tara nimeni nu munceste, nu?
  • urmeaza tipul cubanezului, agresiv, ”manelele e viata mea”, daca nu stai cuminte si nu asculti ce-ti pun eu, atunci iti sparg capul, nu imi poate face nimic nici Politia, manca-ti-as!
  • cea mai rea specie este insa un alt tip, pe care nu l-as dezvolta acum. Salam ramane atotputernic, cucerind precum un Soliman magnificul urechile tuturor pe o raza de cel putin 1 kilometru patrat.

Te-ai intrebat vreodata cum poti scapa de astfel de vecini care se incapataneaza sa iti ofere concerte indiferent de moment, de ora sau de cheful pe care l-ai avea? Iti spun eu: in niciun fel. Rugamintile fierbinti iti vor fi luate in ras, cadourile-mita pentru a-ti cumpara linistea sunt bani aruncati in vant (vor face misto de tine ca esti fraier/a), amenzile date de Politie sunt frectie la piciorul de lemn (oricum nu le vor plati  niciodata si nici nu vor putea fi siliti sa o faca), asa ca poluarea fonica ramane de actualitate oriunde ai sta.

De ce trebuie sa ascult eu ce vrei tu, nu imi pot explica, dar ceva in acest sens ar trebui facut de catre noi, romani cu bun simt, noi romanii care muncim si care ne dorim sa ne odihnim relaxati si nu sa adormim nervosi in momentul in care muzica se stinge pentru ca vecinul beat mort a adormit, iar nevasta-sa a reusit sa o inchida.

Caut o solutie pentru ca nu mai doresc sa ascult muzica vecinilor la orice ora din zi si noapte. Subliniez faptul ca nu merge cu ragaminti, cu amenintari, cu un cadou micut sau mare, nici cu Politia.

September 19, 2016
by prof27
0 comments

Oare cand suna ceasul?

De cateva zile dorm pe mine. Dorm in maxi, dorm la serviciu, dorm la tv, dorm in cada, dorm cand fac mancare, dorm cand citesc, dorm cand mi-e rau, dorm cand ma spal pe dinti. Pur si simplu dorm.

Nu reusesc sub nicio forma sa ma trezesc la realitate, sa intru in contact cu oamenii din jur, sa-i aud, sa reusesc sa inteleg ce-mi spun. Pur si simplu nu inteleg de ce ei nu dorm ca si mine. Oare nu suntem in aceeasi realitate cumva?

Ridic din umeri usor stresata de situatie, ”injur” elegant cat de cat intreaga umanitate, Universul care lupta cumva impotriva mea si ma tot intreb de cateva ore incoace ”ce naiba fac eu in viata asta atat de important incat sa trebuiasca sa ajung la un servici, sa ma trezesc dintr-un pat, sa mananc niste cereale fara gust, sa privesc pe un geam lustruit pentru ca asa trebuie” si as putea s-o lungesc, dar inca dorm…

Nu am nevoie de somn neaparat, dar nu ma pot ancora in realitate, in nebunia asta inconjuratoare.

In plus mi-e foame intr-una…

As manca, daca as putea, un cal. Cu tot cu urechi. Nici nu mi-ar pasa ca e prea aristocratic, ca are privire inteligenta, ca zambeste uman, cred ca l-as manca de la copite pana in varful urechilor. Ca un zombi.

Apoi m-as trezi din vis si nu as mai manca nimic. As fi prea satula.

Nu prea-s coerenta? Pai eu ce tot spun aici? Dorm pe mine.

September 2, 2016
by prof27
0 comments

Partea a doua

Evident ca m-am dus la ei. Au cotrobait inciudati prin spate, au cercetat intens computerul, au cerut nu stiu ce numere… de la mine. M-am uitat la ei ca si cand au aterizat extraterestii direct in buda bunicii si eram gata sa ma infurii pe loc pe toata viata asta idioata, cand am realizat ca nu-mi pasa de fapt. Nu asta e starea de spirit care ne reprezinta pe noi, sleahta asta de romani imbecili? De ce dracu sa ne pese ca unii nu isi fac datoria? De ce sa-i schimbam cu altii, poate mai competenti?

Le-am spus si lor ca nu-mi pasa si sa le stapaneasca sanatosi ca le fac cadou. Parca e prima data. E de fapt a doua oara cand fac asta maimutele astea cu creier de gaina. De ce m-am aprins si de ce ii jignesc? Simplu, pentru ca am devenit la randul meu josnica, nu reusesc sa mai tratez normal cu imbecilii. Fratilor, nu-i mai suport! Iote d-aia! M-am saturat sa le vad fetele peste tot, zambetele raioase atunci cand iti spun razand pe fata ca ti-o trag doar pentru ca le e lene sa munceasca.

Scuza suprema a ajuns…”sunt absolvent de facultate si muncesc pe o masina!”. Asa si? Te tin eu sa nu te faci director de firma sau pilot pe avioane de vanatoare? Ce naiba? Daca ai facultate, atunci demonstreaza ca poti ceva mai mult: adica fa-ti datoria eficient si inteligent, chiar daca nu esti decat un sofer. Fa cu placere ceea ce faci, chiar daca dai la matura, fa-o cu placere si atunci zambetele oamenilor din jurul tau iti vor arata ca esti apreciat.

Mrrr… Zice individul ca mi-l aducea diseara acasa. Asta mi-l tot aduce de 2 seri, a treia era cu noroc sau ce? Si de cand lucreaza astia seara ? Nu se inchid la ora 7? O firma de curierat trebuie sa fie profesionista, corecta, sa fie serioasa, sa stie sa lucreze cu oamenii, sa-si ceara scuze cand greseste si sa se eficientizeze cu trecerea timpului.

Pana la urma din toata afacerea asta eu am iesit in minus, avand in vedere ca nu eram in oras de data aceasta, ci la mare departare, astfel incat am cheltuit destui bani pe benzina pe niste produse pe care, la dracu, le cumparam mai ieftin din oras.

September 1, 2016
by prof27
0 comments

Spun NU firmei Fan Curier


Mrr… M-au enervat groaznic indivizii de la ”Fun” Curier. Lipsa profesionalismului, neseriozitatea, imposibilitatea de a duce o conversatie de bun simt, minciunile evidente si prostia dusa la maximum m-au scos din sarite.

Prima faza pe care mi-au facut-o a fost cu un colet pe care il asteptam si care nu mai aparea la usa mea. Nu tu un mesaj cu un text cretin pe care il dau de obicei, dar macar stii ca a sosit, nu un telefon sa vada daca esti acasa. Am stat si am tot asteptat doua saptamani, enervata, ca mai apoi sa primesc un mesaj de la expeditor ca pachetul a fost refuzat. Serios? Cum naiba si cine l-a refuzat din moment ce cu mine nu a vorbit niciun ametit de curier? Plina de nervi si atunci, ca si acum, mi-am muscat buzele si mi-am zis ca se mai intampla, fato, asta-i viata, nu poate fi totul perfect.

Dar deja e a doua oara! Mor de nervi. Ieri ma suna un ametit si-mi zice ca n-are timp domle sa vina pana la mine acasa, dar sa-l astept pana seara, mai tarziu asa, ca si cand zici ca eu trebuia sa tin deschis ca la bar pana la 12 noaptea cand pleaca acasa finu Vasile ca s-a terminat si spirtul medicinal. Dar astept, draga, astept, de zici ca eram Penelopa si el Ulise.

Dar curierul nu a dat niciun semn de viata, nu tu telefon, nu tu mesaj, nu tu nimic. Azi astept iarasi, poate vine. Ma uit in zare de la geam si ma perpelesc de ”dor”, curierul ioc! Pe la 16, sun pe numarul de cu o seara inainte. Raspunde un nene ca el n-a vorbit cu mine, ca el nu stie despre ce pachet e vorba. Ma uit brusc in oglinda si vad o fata rosie si niste ochi negri care sclipesc dracesc, dar ma abtin sa urlu in telefon si sa-i spun cateva cuvinte de dulce imbecilului. Ascult aberatiile lui, promitandu-mi ca ma suna pana diseara sa-mi vireze pachetul. Degeaba! N-a venit nimeni, iar eu tot ca Penelopa am asteptat.

Bun! Maine sun la ei iarasi si voi afla ca trebuie sa ma duc la firma respectiva si sa-mi ridic singura pachetul, dar nu-mi arde. Ma irita la culme. frate, cum dracu, de cand curierii nu-ti mai livreaza acasa pachetele? Nu de aia e firma de curierat rapid?

August 23, 2016
by prof27
0 comments

Dinti de foc jelesc pietre

Cateva zile am privit pur si simplu spre cerul infierbantat de un soare ticalos. Priviri stranii aruncate catre o stea anume. O cunosc de mica, mereu am creat povesti despre ea, mereu m-am intrebat oare cum de-a ajuns in acel loc, exact acolo?

Mirosul ierbii ude, in miez de noapte, imi provoca greata. Niciodata n-am inteles de ce i-ar placea cuiva acest lucru, dar cumva mi-a adus aminte de trecut, de nepasarea mea, de indiferenta. Am ras scurt, debusolata cumva.  Cati dintre noi contam cu adevarat pentru cineva? Cati dintre noi s-ar intoarce in Infern pentru a salva pe cineva drag? Probabil doar eu.

Iar din acel moment te-am iertat pentru totdeauna. Te-am iertat pentru ca ai existat si mi-a facut rau acest lucru. Te-am iertat pentru ca ai trait si ai inhalat pentru scurt timp acelasi aer ca al meu. Te-am iertat pentru cuvinte grele spuse. Apoi am realizat ca n-am de ce sa iert ceva ce nu a existat vreodata.

Dinti de foc jelesc pietre, iar eu privesc aceeasi stea. O stea micuta, ratacita, undeva pe cer.

 

August 22, 2016
by prof27
0 comments

Miros de alge

Ranjea dintre trestii, iar dintii mici, ascutiti, taiosi ca lama, sclipeau sub razele lunii. Pandea ceva, vezi bine, pentru ca statea nemiscata, urechile erau putin aplecate, parca sa soarba cu nesat orice zgomot pe care-l facea mica faptura ce se misca alene pe pamantul mocirlos. Ii intrase parul umed in ochi, pe nas i se prelingea noroiul baltii, ceea ce o facea cumva sa tremure in interior, abia stapandindu-se sa nu se scarpine cu putere.

Foamea era insa mult prea mare, o durea parca si ii provoca un ghiorait ciudat in stomacul mic, dar incapator. In noptile in care vanatoarea dadea roade, facea o burta rontunjoara si adormea sub salcie satisfacuta, asteptand dimineata si roua ei pentru a se adapa.met-rusalka-4

Trestia se zbatu brusc, cuprinsa de nelinisti, iar acest amanunt o puse in garda atat pe ea, cat si pe mica faptura ce ii simti prezenta si se zgribuli printre pietrele de pe mal, adunandu-si tepii pentru a se feri de lovitura mortala. Plescai enervata, cuprinsa de nervi. Ce naiba se intampla de-i punea pe fuga (impropriu spus, prada se misca ca un melc, dar cu tepii la vedere, nu mai putea fi muscata) hrana delicioasa?

Se prelinse incet printre trestii, iar apa ii cuprinse trupul lasand la vedere doar ochii si parul amestecat cu alge. Curiozitatea o facu sa treaca peste acel sentiment din interior care-o avertiza sa plece. Din josul baltii se apropia o barca cu oameni. Fiorii de spaima ii trecura pe sira spinarii si avu tentatia sa se arunce in adancurile apei, dar un planset de copil mic o facu atenta. Privi mai cu atentie. De obicei, plansul insemna fapturi slabe, hrana delicioasa, usor de obtinut.

Ochii ii sclipeau periculos, se linse pe buzele rosii, invinetite de frigul noptii, se ridica cu totul pe mal si astepta in linistea pamantului apropierea oamenilor. Erau 2 adulti si un bebelus. Adultii pareau primejdiosi. Doi barbati inalti, unul cu o cicatrice lunga pe obrazul drept isi itea capul spre luna din cand in cand, pandind parca zgomote numai de el stiute. Celalalt tinea bebelusul in brate si il mangaia pe fata usor, sarutandu-l pe frunte si cantand incet, abia auzit.

-Taci, nu mai canta, omule, vrei sa murim aici? Cel batran parea usor nervos.

-Ne-am departat de sat, copilul e in siguranta.

-Esti nebun? Nu l-am luat sa il salvam, trebuie sa indeplinim profetia. Arunca-l in apa, acum! Luna e pe cer, iar blestemul se va ridica, vei fi salvat si nimeni nu va banui cine esti cu adevarat!

Tanarul isi ridica capul brusc si ranji cu ochi de nebun. Lua copilul in brate si se arunca in apa. Batranul ramase cu rama in mana fara sa mai zica nimic. Din valurile mici ale baltii, tanarul si bebelusul isi facura aparitia. Copilul incetase sa planga si se balacea straniu, cu o coada imensa ca de peste. Chicotea si gangurea haios.

-Pleaca! ii porunci tanarul. Voi avea grija sa-l preia cineva dintre semenii lui.

-Daca ramai, vei muri.

Tanarul ridica din umeri si rase scurt, nervos, iar celalalt intelese ca nu mai avea ce face. Nu se uita inapoi nici macar o data, poate nici nu-i pasa. Dar din trestii, ea privea intreaga scena curioasa. Astepta sa se indeparteze batranul in timp ce privea luna care facea loc zorilor. Se retrase usor pe pamant fara sa-i piarda din ochi pe cei doi.

In mod straniu la fel facu si tanarul, obligandu-l si pe cel mic sa iasa. Coada de peste disparuse, iar somnul parea ca se instaleaza pe chipul bebelusului care se cuibari la pieptul tanarului barbat ce-l proteja. Dormeau de ceva vreme in timp ce soarele se ridica de-o schioapa. Nici nu au simtit-o cand s-a apropiat. Ii privea curioasa, iar manutele mici si pufoase ale copilului o facu sa il atinga cu unghiile ascutite. Nu mai vazuse asa faptura, asa ca se intreba daca o fi gustoasa. Exact cand vroia sa infiga dintii in manuta delicioasa barbatul deschise un ochi si zise:

-E otrava curata, nu te-as sfatui!

Ochii verzi i se bulbucara nervos, se trase brusc inapoi. Parul blond, lung, ii curgea in valuri pe umeri pana la sold, parea cumva o printesa din regatul apei din cartile de povesti ale copilariei. Doar ca tanarul stia ca nu era decat o rusalka, o femeie-peste care sfasia orice fiinta vie si in care nu puteai avea incredere. Se spunea ca nu-s prea destepte si ca daca te intalneai cu una si reuseai sa o sperii suficient atunci ai fi putut scapa cu viata.

Bebelusul gangurea cu ochii verzi deschisi larg si intinse manutele catre rusalka, ceea ce ii reaminti barbatului ca cei doi erau la fel. Teoretic nu i-ar face vreun rau, dar rusalka parea ca se linge pe buze de placere la vederea manutelor mici. Cu tupeu, trase de-un piciorus, dar el o plesni cu putere peste maini. Unghiile taioase si murdare ii repugnau. De fapt, intreaga fiinta care aducea cu o femeie ii treze repulsie. De asta fugise din adancuri, fugise de semenii lui, se insurase cu o pamanteanca, dar, din pacate, copilul lor ii seamana si trebuia sa fie redat apei, altfel murea.

Rusalka mirosea ca un caine in jur. Il atinse pe par, pe maini, ii simti parfumul de alge si intelese ca toti trei sunt la fel. Zambi brusc, chicoti nervos si se intoarse in apa.

-Primitiva fiinta! arunca in urma ei barbatul.

Rusalka se intoarse aruncand sageti verzi taioase, iar dintii scrasnira:

-Esti pe teritoriul acestei fiinte, nu uita! Nu intra in apa si pazeste-l! Ma voi intoarce dupa el! E al meu…